fbpx
More

    Ce funcții utile oferă Samsung Galaxy S21

    Publicat în:

    Noile telefoane Samsung Galaxy S21  sunt echipate cu inovații de ultimă generație încăt să ajute utilizatorii să se bucure de fiecare moment în utilizarea acestor noi smartphone-uri cât și de o experiență mobilă completă. 

    Pe lângă toate acestea Galaxy S21 au și o  serie de funcții și servicii ce vor ușura munca utilizatorilor un exemplu este :

    • Trimiterea unor documnte cu funcția Private Share
    • Continnuitatea între device-uri din gama Galaxy
    • Screen Sharing
    • Iar Samsung Smart Things ajută la controlarea Casei Smart

    Iar mai jos regăsiți prezentate în detaliat și alte funcții sau servicii ce aduc noile Galaxy S21 

    Galaxy SmartTag

    Pentru a identifica rapid articolele preferate, Samsung și-a extins capacitățile SmartThings Find și a introdus Galaxy SmartTags.

    SmartTag-urile vă ajută să găsiți cu ușurință cheile, portofelul sau chiar animalul de companie, pe lângă dispozitivele Galaxy. Samsung SmartTags au un buton care poate fi personalizat pentru a fi un controler pentru dispozitivele inteligente din acasă.

    Poate fi frustrant atunci când nu vă găsiți cheile sau portofelul. Cercetările arată că petrecem în medie mai mult de cinci minute pe zi căutând lucruri precum chei și portofele, iar două treimi dintre ele se găsesc în apropiere.

    Samsung a dezvoltat Galaxy SmartTags pentru a facilita găsirea lucrurilor importante din viața voastră.

    SmartTag-urile au fost proiectate pentru a fi atașate sau agățate de orice obiect, cum ar fi o geantă sau chei și funcționează 300 de zile cu o baterie înlocuibilă. SmartTag-urile sunt construite pe capacitatea puternică de detectare offline a SmartThings Find.

    Mulți oameni și-au găsit dispozitivele Galaxy folosind tehnologia de căutare offline a SmartThings Find. Fără setări suplimentare, SmartTag-urile trimit automat un ID privat și un semnal Bluetooth Low Energy (BLE) pentru căutare offline, după 15 minute de la deconectare de la un dispozitiv mobil înregistrat.

    ID-ul privat criptat este conceput pentru a schimba ID-ul la fiecare 15 minute, astfel încât informațiile despre locația dispozitivului să nu fie expuse.

    Când SmartTag trimite un semnal BLE, un dispozitiv Galaxy din apropiere va detecta semnalul și va actualiza locația SmartTag prin SmartThings Cloud.

    Wi-Fi 6E & Intelligent WIFI

    Galaxy S21 Ultra este unul dintre primele smartphone-uri care suportă Wi-Fi 6E, pentru o conectivitate mai bună și mai rapidă.

    Wi-Fi funcționează utilizând o bandă fără licență pe care oricine o poate folosi. Interferența dintre dispozitive este un factor cheie în determinarea performanței Wi-Fi.

    Este posibil ca majoritatea consumatorilor să fi experimentat o conexiune lentă sau o conexiune la internet care pică frecvent, în special în locurile cu mulți oameni, cum ar fi aeroporturile, chiar dacă în aceste locuri există numeroase antene Wi-Fi. Dacă vi se întâmplă acest lucru, degradarea experienței Wi-Fi se datorează interferenței.

    Wi-Fi 6E utilizează frecvența existentă de 2,4 și 5GHz, precum și banda de 6GHz, care este o bandă mai nouă și mai largă, reducând interferențele.

    Întrucât WiFi 6E deține o bandă largă de frecvență mai mare și acceptă dispozitive cu cea mai recentă tehnologie, veți avea parte de viteze mult mai mari.

    Galaxy S21 acceptă, de asemenea, Wi-Fi inteligent îmbunătățit, oferind o experiență excelentă de utilizare a internetului într-o varietate de situații.

    Private Share

    Confidențialitatea datelor a fost dintotdeauna o prioritate pentru Samsung. De aceea, am introdus noi funcții de confidențialitate pe seria Galaxy S21, cum ar fi Private Share, care vă permite să partajați în siguranță date importante și personale.

    Este important să putem partaja în siguranță conținut personal, precum fotografii de călătorie sau videoclipuri de familie, precum și documente comerciale confidențiale, de pe telefonul nostru.

    Cu Samsung Private Share pe Galaxy S21, puteți elimina în siguranță metadatele locației din fotografii înainte de a le distribui, precum și controla cine poate accesa conținutul trimis și cât timp este disponibil.

    Cum funcționează: selectați fișierul pe care doriți să îl trimiteți, apoi desemnați persoana pe căreia doriți să îi trimiteți în Private Share. Private Share utilizează tehnologia de criptare bazată pe blockchain.

    Prin Private Share, conținutul este criptat înainte de livrare. Expeditorul poate controla accesul destinatarului prin crearea și partajarea unei chei pentru deblocarea accesului la conținut. Puteți partaja imagini, videoclipuri și audio de până la 20 MB. Odată ce destinatarul primește fișierul, acesta primește o notificare prin care este anunțat că i-a fost trimis ceva via Private Share.

    Conținutul primit poate fi vizualizat numai în Private Share, deci nu poate fi salvat sau transferat extern. Puteți vedea istoricul transferurilor de conținut datorită tehnologiei blockchain.

    Private Share înregistrează când conținutul a fost primit și vizualizat. Expeditorul poate ști, de asemenea, când destinatarul l-a primit și când l-a deschis. De asemenea, puteți seta durata accesului la date; durata implicită este de două zile. Puteți seta durata de acces între un minut și 180 de zile.

    În orice moment, puteți dezactiva accesul la conținutul partajat prin Private Share. Destinatarul va fi notificat de acest lucru. Dacă utilizați Private Share, puteți partaja în siguranță date sensibile sau importante.

    Ecosistemul Galaxy

    Samsung și-a luat angajamentul să ofere experiențe conectate între produsele sale, pentru a vă ajuta să faceți mai mult și pentru a vă face viața mai ușoară – să aruncăm o privire asupra modului în care Samsung face posibil acest lucru cu ecosistemul său Galaxy.

    Acum, cu Galaxy Buds Pro, puteți comuta fără probleme între smartphone-ul Galaxy și tableta Galaxy. De exemplu, dacă doriți să treceți de la telefon la tabletă atunci când vizionați un film, puteți trece cu ușurință fără a fi nevoie să schimbați manual conexiunea Bluetooth.

    Dacă primiți un apel în timp ce urmăriți YouTube pe tableta Galaxy, Galaxy Buds Pro va comuta automat pe smartphone. Veți auzi tonul de apel pe Buds Pro și puteți răspunde apăsând o dată pe căști sau pe ecranul telefonului. Când închideți, conexiunea va reveni automat la tabletă, astfel încât să continuați vizionarea.

    Continuitate în apelurile video de grup

    Participarea în cadrul apelurilor video, seminariilor web sau cursurilor online pe dispozitivele mobile poate fi deranjată de comutarea continuă a camerelor. Cu ajutorul funcției de continuitate a apelurilor video de grup, utilizatorii Galaxy pot schimba cu ușurință apelul între dispozitive pentru a se bucura de avantajele ecranelor mai mari sau pentru a reveni rapid la smartphone.

    În cazul în care utilizatorul dorește să treacă de la un smartphone la o tabletă pentru a vizualiza un videoclip, spre exemplu, pe un ecran mai mare, acest lucru poate fi acum posibil sub o formă mult mai eficientă cu ajutorul noii funcții “Group Call Continuity” disponibilă prin Google Duo.

    Grație parteneriatului dintre Google și Samsung, utilizatorii pot acum transfera instant un apel video între smartphone-ul și tableta Galaxy conectate la același cont de Google, atingând butonul „Transfer” din „Panoul de notificări” al tabletei. De asemenea, aceștia pot transfera cu ușurință apelul înapoi pe smartphone. Acest lucru se poate face fără deschiderea aplicației Google Duo (disponibilă pe dispozitivele Galaxy – smartphone-uri și tablete – ce utilizează același cont Google, caracteristica putând fi folosită doar în apelurile de grup).

    SmartThings pe Android Auto

    Cu ajutorul aplicației SmartThings, care rulează pe Android Auto, utilizatorii își pot controla cu ușurință dispozitivele casnice inteligente, în timp ce se află în deplasare. Astfel, noua serie Galaxy S21 aduce odată cu sine și această nouă premieră – utilizatorii vor putea să folosească aplicația SmartThings direct pe Android Auto.

    Acest lucru presupune posibilitatea utilizării SmartThings într-un mod mai confortabil și sigur pe display-ul din bordul autovehiculului; verificarea și controlul eficient al dispozitivelor casnice direct din mașină, dar și accesarea notificărilor pe ecranul din bord.

    Pentru a putea beneficia de acest serviciu, utilizatorii trebuie să dețină un automobil cu Android Auto integrat pentru a-l putea conecta la Galaxy S21  printr-un cablu USB sau direct prin wireless

    De asemenea, utilizatorii pot observa starea curentă a produselor instalate controlând diferite acțiuni ale acestora prin SmartThings.

    Background Virtual

    Mediul virtual are multe avantaje, fie că vorbim de participarea în apeluri video, cursuri sau întâlniri online. Un fundal virtual poate ajuta spectatorii să se concentreze pe subiectul discuției, oferind mai multă confidențialitate.

    Iar pentru a simplifica întregul proces de căutare a background-ului virtual potrivit, ținând cont mai ales de provocarea de a separa subiectul de fundal pentru ca acestea să nu se suprapună, Samsung a creat o nouă funcție pentru noul Galaxy S21 capabilă să ușureze întreaga experiență.

    În ultimul an s-a observat o creștere tot mai ridicată a modului de lucru și învățare la distanță, iar concentrarea în timpul acestor activități a devenit tot mai dificil de efectuat. Unele aplicații destinate conferințelor video oferă fundaluri virtuale pentru a ajuta utilizatorii să se concentreze, în timp ce altele oferă background-uri virtuale doar pe PC, nu și pe smartphone-uri din cauza diferitelor constrângeri la nivel tehnic.

    Astfel, Galaxy S21 aduce o funcție de fundal virtual care înlătură necesitatea descărcării unei alte aplicații terțe. Funcția de fundal virtual este alimentată de Camera Samsung, care face distincția între persoană și fundal (disponibilă în prezent pe Google Duo, Cisco Webex și Knox Meeting, în viitor urmând să se efectueze mai multe actualizări pentru a extinde asistența și către alte aplicații). Prin urmare, din „Setări”, utilizatorii Galaxy S21 pot selecta fundalurile virtuale dorite și le pot folosi în timpul apelurilor video.

    Pentru a ajunge la această performanță, echipa de dezvoltare a Samsung a lucrat permanent la îmbunătățirea tehnologiei de procesare a imaginilor video.

    Spre exemplu, tehnologia care distinge oamenii de mediul înconjurător în timpul unui apel video a reprezentant o adevărată provocare chiar și în ultima zi de dezvoltare. Această tehnologie încorporează un model avansat de învățare profundă alimentat prin AI pentru o precizie maximă, iar depășirea constrângerilor cauzate de procesarea grea și consumul de energie au fost destul de greu de realizat.

    Cu toate acestea, Samsung a reușit să obțină performanțe optime cu ajutorul NPU-ului de pe Galaxy S21, a diverselor soluții de optimizare, și bineînțeles, a efortului constant depus de toți inginerii Samsung. Chiar și în acest moment, mulți dezvoltatori lucrează neobosit pentru a facilita optimizarea unor performanțe mai puternice. Iar Samsung crede că prin sprijinul și feedback-urile utilizatorilor va putea obține informații valoroase care să ajute în a-și îmbunătăți munca.

    Ecran mare de chat

    Apelurile video cu prietenii, familia, colegii de muncă sau de școală au devenit o normalitate și, uneori, informația poate fi transmisă altfel pe un ecran mai mare, precum cel al unui televizor. Dar unele tehnici de oglindire pot cauza dificultăți în conexiune care strică întreaga experiență. Cu Galaxy S21, utilizatorii Samsung au o soluție la această problemă.

    Oglindind ecranul telefonului într-un format mai mare, precum cel al unui televizor, utilizatorii se vor putea bucura de conversații mult mai realiste, aproape ca atunci când persoana ar sta în fața lor. Desigur, tehnologia existentă permite deja comutarea între ecranul telefonului și cel al televizorului, dar sunetul poate veni doar prin intermediul dispozitivului mobil.

    În dezvoltarea acestui serviciu, Samsung a întâmpinat câteva probleme generate de ecoul care se forma din cauza întârzierilor dintre dispozitive, însă prin eforturi constante a fost găsită o soluție. Acum Galaxy S21 este capabil să controleze eficient ecourile, chiar și în cazul unor întârzieri, îmbunătățind calitatea apelurilor și permițând ca difuzoarele televizorului să transmită sunete în timpul oglindirii apelurilor video. Prin urmare, acum este posibilă o conversație „naturală” chiar și de la distanță.

    Pentru cei ce doresc să își precomande noile Smartphone-uri din gama Galaxy S21 o puteți face de aici.

    Ne găsiți și pe Google News

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Alte articole