Acer a anunțat astăzi noua serie Veriton NUC care oferă performanțe fiabile și eficiență ridicată. Seria Veriton NUC este adaptabilă pentru diverse aplicații, de la întreprinderi mici și mijlocii până la interacțiunile cu clienții, afaceri de mici dimensiuni și signalistică digitală.
Cu un design subțire și compact, Acer Veriton NUC este mai mic decât un desktop PC tradițional, ceea ce îl face deosebit de util în locurile de muncă restrânse, unde spațiul este limitat, și mai ușor de transportat atunci când este necesar. Datorită suportului de montare VESA, acesta poate fi ascuns în mod convenabil în spatele unui monitor, optimizând spațiul de lucru.
Răspuns rapid, productivitate ridicată și eficiență energetică
Noua serie de mini-PC-uri Acer integrează procesoare Intel Core Ultra, permițând funcții asistate de inteligența artificială pentru a spori productivitatea și creativitatea. Echipată cu grafica avansată Intel ARC cu nuclee 8Xe, noua serie Veriton NUC este ideală pentru sarcini de lucru ample care necesită procesări paralele.
Această tehnologie de ultimă oră oferă performanțe grafice mai bune decât GPU-urile tradiționale încorporate. În plus, noul NUC suportă afișaje cu rezoluție 8K, oferind utilizatorilor o calitate naturală și clară. Cu Intel AI Boost, unitatea de procesare neurală (NPU) din seria Acer Veriton NUC oferă funcții inovatoare de inteligență artificială care maximizează eficiența energetică, oferind utilizatorilor noi experiențe interesante cu Windows Studio Effects și aplicații de colaborare, streaming și creație de generația următoare.
Multitasking îmbunătățit
Datorită gamei sale extinse de porturi, Acer Veriton NUC face multi-tasking-ul să devină chiar mai ușor. Echipate cu porturi HDMI, Display și Type-C, noile NUC-uri Acer suportă conectarea tuturor perifericelor necesare și oferă o experiență de utilizare lipsită de întreruperi. Portul USB Type-C integrat cu funcționalitate completă și cu mod DisplayPort Alt permite noilor mini-PC-uri Acer să se conecteze direct la un ecran sau monitor, în timp ce USB 3.2 Gen 2 suportă viteze de până la 10 Gbps. În plus, noua serie Veriton NUC suportă configurații multi-screen, permițând conectarea simultană de până la trei ecrane. Această funcționalitate este deosebit de apreciată în anumite sectoare în care compararea diferitelor imagini sau grafice este esențială, cum ar fi în domeniul medical, financiar sau ingineresc.
Performanțe și fiabilitate îmbunătățite
Noua serie Veriton NUC integrează modulul Wi-Fi 6E care suportă viteze de până la 9,6 Gbps, de aproape 3 ori mai rapide decât viteza de 3,5 Gbps a standardului Wi-Fi 5, îmbunătățind astfel performanța și fiabilitatea. Partajarea de mare viteză a fișierelor, streaming-ul fluid 4K, viteza de răspuns ultra-rapidă pentru navigare și jocuri, experiențele excelente de lucru de acasă și de învățare de la distanță devin realitate cu noua serie inovatoare NUC de la Acer. În plus, Wi-fi 6E suportă și criptarea WPA3, îmbunătățind securitatea și protecția împotriva posibilelor atacuri ale hackerilor.
Utilizatorii se pot bucura de o conexiune neîntreruptă și sigură fără a se îngrijora de supraîncărcarea traficului de rețea. Disponibilitatea porturilor Dual LAN garantează o mai mare stabilitate, securitate și eficiență pentru conectivitatea prin cablu. Celălalt port LAN poate acționa ca rezervă, asigurând o conexiune la Internet stabilă și neîntreruptă. De asemenea, poate permite configurarea unei rețele interne și externe, sporind securitatea și ajutând la echilibrarea traficului de rețea între două porturi pentru a preveni supraîncărcarea.