Panerai, brand global de ceasuri de lux care combină tradițiile elvețiene de inginerie a ceasurilor cu excelența de design italiană, împreună cu Razer, cel mai popular brand de lifestyle pentru gameri la nivel mondial, au anunțat un nou parteneriat cu organizația nonprofit de protejare a mediului înconjurător, Conservation International, cu scopul de a oferi sprijin pentru cercetarea speciilor marine.
Parteneriatul se va concentra pe urmărirea din satelit a diavolilor de mare pentru a aduna informații precum temperatură, adâncime și coordonate de localizare, care împreună cu indiciile deja cunoscute despre pericole și alte aspecte ale mediului acvatic, pot fi folosite în eforturile de conservare a habitatului acestor animale.
Programul dedicat diavolilor de mare se desfășoară sub supravegherea Dr. Mark Erdmann, membru al Conservation International, un ecologist renumit pentru cunoștințele sale legate de recifurile de corali și pentru eforturile sale de a proteja speciile marine. Doctorul Erdmann a declarat:
”Datele obținute până acum din procesul de studiu al diavolilor de mare au dus la dezvoltarea de oportunități de trai sustenabile pentru diferite comunități locale, au dus la înființarea de zone protejate și la schimbarea de politici cu scopul de a proteja această specie și habitatul său natural. Suntem încântați să extindem acest program cu ajutorul lui Panerai și Razer.”
În octombrie anul trecut, în cadrul RazerCon, cel mai mare eveniment anul organizat de Razer, cele două companii au reconfirmat angajamentul lor de a crește nivelul de informare a populației despre viața marină, prin sprijinirea unor inițiative din domeniul conservării oceanelor.
Această colaborare face parte din “Panerai Ocean Conservation Initiative”, dezvoltat împreună cu IOC-UNESCO ca parte a programului ”UN Decade of Ocean Science for Sustainable Development”. “Panerai Ocean Conservation Initiative” este o campanie educațională globală, desfășurată cu sprijinul a peste 100 de universități din întreaga lume, cu scopul de a informa studenții despre modul în care un brand de lux precum Panerai poate avea un impact pozitiv covârșitor asupra planetei, datorită angajamentului luat pentru a conserva mediul înconjurător și a educa mii de studenți despre importanța oceanelor.
Razer are aceeași pasiune ca Panerai pentru sustenabilitate, cea mai bună dovadă fiind campania de 10 ani #GoGreenWithRazer, inițiată în 2021 pentru a proteja natura și a conserva mediul înconjurător. De la startul inițiativei, Razer și-a asumat rolul de lider în transformarea gamingului, pentru a-l face un domeniu cu adevărat sustenabil și pentru a oferi comunității din ce în ce mai multe oportunități de a se implica în acțiuni verzi.
“Conservarea oceanelor este un obiectiv esențial în toate activitățile noastre, inclusiv producția de ceasuri. Parteneriatul nostru cu Razer și Conservation International nu face excepție și demonstrează abordarea noastră de 360 de grade când vine vorba de îmbunătățirea mediului marin. Acest proiect subliniază faptul că orice acțiune contribuie la imaginea de ansamblu. Prin protejarea diavolilor de mare contribuim la menținerea sănătății întregului ecosistem, din care fac parte nu doar animalele, ci și oamenii,” a declarat Jean Marc Pontroué, CEO-ul Panerai.
“Sustenabilitatea a devenit o parte importantă a tuturor acțiunilor noastre din întregul ecosistem Razer,“ a declarat Patricia Liu, Chief of Staff în cadrul Razer. “Datorită suportului incredibil venit din partea comunității noastre am reușit să facem lucruri incredibile, precum salvarea a peste 1 milion de arbori, program desfășurat tot împreună cu CI. Acum că ne-am unit forțele cu Panerai, ne îndreptăm atenția asupra conservării oceanelor și suntem încântați să continuăm eforturile noastre alături de CI, sprijinind programul lor de colectare de date despre diavolii de mare.”
În plus, în decembrie Panerai va dezvălui o nouă gamă de ceasuri în ediție limitată, bazate pe design-ul Razer, ce vor fi produse folosind materiale reciclate.