fbpx
More

    CES 2023 – Cu ce inovații sosește Razer la convenția din Las Vegas

    Razer, cel mai popular brand de lifestyle pentru gameri la nivel mondial, invită participanții CES 2023 să descopere în premieră noile tehnologii inovatoare dezvoltate de companie. Alături de conceptele revoluționare și noile produse anunțate, CES 2023 este și prima oportunitate în care gamerii și pasionații de tehnologie pot vedea în acțiune Razer Edge, cel mai avansat dispozitiv de gaming mobil.

    Razer Edge și Razer Edge 5G – Hands-On exclusiv și data de lansare dezvăluită la CES

    Încorporând un ecran de 6.8” AMOLED cu rezoluție 2400×1080 FHD+ și un refresh rate de 144Hz, Razer Edge este alegerea ideală pentru o experiență de gaming de tip always-connected. Dispozitivul mobil se bazează pe cea mai nouă platformă de gaming Snapdragon G3x Gen 1 și beneficiază de un sistem de răcire activ, fiind perfect pentru sesiunile lungi de gaming. Razer Edge poate să ruleze alături de jocurile native și titluri AAA fără a face compromisuri în privința performanței. Razer Edge va fi lansat pe 26 ianuarie în SUA în două versiuni: Razer Edge (Wi-Fi) disponibil exclusiv pe pagina Razer.com și în magazinele RazerStore din SUA la prețul de 399,99 dolari și Razer Edge 5G disponibil exclusiv pe pagina Verizon.com și în magazinele Verizon. Pentru mai multe detalii despre Razer Edge 5G, inclusiv prețul și disponibilitatea în rețeaua Verizon  verificați acest link.

    Project Carol Concept Design – Prima tetieră din lume cu sunet surround near-field și feedback haptic

    Razer a prezentat Project Carol, prima tetieră din lume care oferă sunet surround folosind tehnologia near-field și feedback haptic, garantând o experiență de gaming mai captivantă ca oricând. Project Carol este cel mai nou concept de design al diviziei de R&D din cadrul Razer, echipă dedicată explorării de noi design-uri de produs care influențează direct viitorul portofoliu de produse Razer. Lor li se datorează și câștigarea a multiple premii CES Innovation și Best of Show.

    Project Carol oferă o experiență captivantă concentrându-se pe realism și oferind un sunet surround 7.1 clar prin aplicarea inteligentă a tehnologiei near-field. Spre deosebire de difuzoarele tradiționale, tehnologia surround near-field din Project Carol oferă un sunet mai clar și mai direct pentru elementele audio din spatele jucătorului. Project Carol încorporează și multiplu premiata tehnologie Razer™ HyperSense. Tetiera convertește semnalul audio în feedback haptic în timp real, oferindu-le jucătorilor șansa să simtă literalmente tot ce se întâmplă în spatele lor în joc.

    Project Carol oferă suport nativ pentru PC, fiind proiectat să se potrivească cu orice scaun de gaming, inclusiv Razer Iskur și Enki, folosind benzi elastice ajustabile. Conectat wireless pe banda de 2.4 GHz wireless, Project Carol are o durată de funcționare de până la opt ore.

    O nouă generație de Razer Blade

    Modelele ce se vor lansa în 2023 din gama Razer Blade propun o nouă revoluție în domeniul laptopurilor de gaming, combinând noi ecrane cu diagonală mai mare și aspect 16:10 cu cele mai noi și mai puternice soluții grafice și de procesare, toate găzduite de carcasa cu dimensiuni și greutate reduse.

     

    Dezvăluite în cadrul CES, noile Razer Blade 16 și Razer Blade 18 sunt echipate cu cele mai noi procesoare  13th generation Intel®️ Core™ i9 HX, următoarea generație de procesoare grafice NVIDIA®  din seria RTX™ 40 ce rulează până la 175W TGP și memorie DDR5 cu frecvență de 5600MHz ce poate fi extinsă de utilizatori. Creșterea spectaculoasă de performanță este posibilă datorită evoluției în filosofia de design, ce a permis îmbunătățirea tehnologiilor patentate de Razer în domeniul sistemelor de răcire pe bază de camere de vaporizare.

     

    Razer Blade 16:  Mai mare. Mai bun. În continuare cel mai bun.

    Folosind carcasa de aluminiu devenită deja legendară, noul Blade 16 extinde limitele performanței și ale portabilității. Cu 1.50 Graphics Power Density* (gPD), Blade 16 este capabil să ofere cu 35% mai multă putere grafică pe inch cub decât orice alt laptop de gaming cu diagonala de 16 inci disponibil în momentul de față.

    Razer Blade 16 continuă tradiția de a oferi cele mai bune soluții de afișare, încorporând primul ecran dual-mode mini-LED din lume cu diagonala de 16 inci și cu suport HDR, care are luminozitate maximă de 1000 niți și un timp de răspuns de sub 3ms, asigurând astfel că fiecare ciclu de procesare grafică este utilizată la maxim. Cea mai importantă caracteristică al acestui ecran este opțiunea de comutare instantanee între cele două moduri de redare native: Creator și Gamer. Modul Creator oferă o rezoluție nativă UHD+ cu refresh rate de 120Hz, în timp ce modul Gamer oferă o rată de refresh de 240Hz la o rezoluție nativă FHD+.

    Pentru mai multe informații despre Razer Blade 16 vizitați această pagină. Laptopurile Blade 16 vor fi lansate în primul trimestru al 2023 pe Razer.com, în magazinele RazerStore și în oferta anumitor retaileri la prețuri pornind  de la 2.699,99 dolari.

     

    Razer Blade 18: Cea mai bună soluție de a înlocui un laptop.

    Cu Razer Blade 18, Razer face un prim pas agresiv în lumea laptop-urilor cu diagonala de 18 inci, redefinind laptopurile de dimensiuni mari. Noul Blade 18 este cel mai puternic laptop construit vreodată de  Razer – o soluție lipsită de orice fel de compromis, dezvoltată pentru gamerii hardcore și pentru creatorii de conținut la nivel profesional.

    Ecranul cu diagonala de 18 inci, cu rezoluție QHD+ și un refresh rate de 240Hz oferă claritate, o redare perfectă a culorilor și timpi de răspuns deosebit de rapizi pentru o experiență de utilizare desăvârșită, fără să sacrifice design-ul elegant consacrat de Razer. Ca un adevărat înlocuitor de desktop, Blade 18 are o performanță de invidiat și caracteristici premium precum camera de 5MP, un sistem audio THX cu șase difuzoare, opțiuni extinse de upgrade, o selecție impresionantă de porturi și un sistem de răcire deosebit de eficient.

    Pentru mai multe detalii despre Razer Blade 18 vizitați această pagină. Noile Blade 18 vor fi lansate în primul trimestru al 2023 pe Razer.com, în magazinele RazerStore și în oferta anumitor retaileri la prețuri pornind  de la 2.899,99 dolari.

    Razer Leviathan V2 Pro – Primul soundbar din lume cu tehnologie Beamforming și AI care urmărește mișcarea capului

    Razer Leviathan V2 Pro reprezintă cea mai nouă inovație din domeniul audio 3D, fiind primul soundbar cu tehnologie beamforming pentru desktop cu AI pentru urmărirea mișcării capului. Dezvoltat în colaborare cu pionierii experienței audio captivante, THX® și cei mai renumiți experți în tehnologia 3D audio beamforming, Audioscenic, noul soundbar Razer pentru PC combină cele mai bune caracteristici ale ambelor lumi. Acesta oferă un sunet surround, dar totodată se asigură că utilizatorul este mereu în așa numitul ”sweet spot”, adică în acel loc care îi permite să aibă cea mai bună experiență de ascultare. Toate aceste caracteristici sunt oferite de un dispozitiv cu dimensiuni compacte, ideal pentru un birou aerisit.

    Prin combinarea sunetului surround bazat pe tehnologia beamforming cu AI-ul care urmărește mișcarea capului, Leviathan V2 Pro oferă o experiență audio 3D cu adevărat captivantă prin camera IR încorporată care detectează poziția utilizatorului. Astfel, soundbar-ul adaptează în timp real fasciculele audio la poziția utilizatorului, asigurând cea mai bună experiență acustică.

    Experiența de utilizare este desăvârșită de THX® Spatial Audio, care, combinat cu tehnologia de beamforming dezvoltată de Audioscenic, garantează un sunet 3D autentic pentru toate formele de divertisment digital. Sunetul 3D dispune de două moduri de redare: THX® Spatial Audio Virtual Headset este alegerea ideală pentru sursele de sunet stereo, oferind o acuratețe disponibilă până acum doar în cazul căștilor, în timp ce THX® Spatial Audio Virtual Speakers este alegerea perfectă pentru conținutul audio cu mai multe canale, oferind o experiență asemănătoare cu cea oferită de sistemele de tip home theatre.

    Cu un subwoofer inclus, Leviathan V2 Pro le este destinat utilizatorilor de PC și oferă un sunet curat, cu înalte bine definite și un bas puternic. Din noul soundbar nu lipsește nici tehnologia Razer Chroma™ RGB, dispozitivul fiind echipat cu 30 de zone de iluminare. Acesta poate să redea 16,8 milioane de culori și este compatibil cu peste 200 de jocuri care au integrat suport pentru această tehnologie.

    Pentru mai multe detalii despre Razer Leviathan V2 Pro vizitați această pagină. Noul soundbar va fi disponibil din ianuarie 2023 la prețuri pornind de la 489,99 Euro pe Razer.com și în magazinele RazerStore.

    Razer Kiyo Pro Ultra – Cel mai mare senzor dintr-un webcam, pentru calitate asemănătoare cu DSLR

    Cu cât este mai mare senzorul, cu atât este mai bună calitatea imaginii: Razer Kiyo Pro Ultra redefinește standardul vizual pentru crearea de conținut și pentru streaming.  Încorporând cel mai mare senzor folosit până acum într-un webcam, creatorii de conținut se pot bucura de un nivel al detaliilor apropiat de nivelul camerelor DSLR, combinat cu ușurința de utilizare asigurată de sistemul plug-and-play.

    Noul webcam dezvoltat de Razer se bazează pe senzorul Sony 1/1.2″ STARVIS™ 2 cu o dimensiune de pixel de 2.9 μm, fiind capabil să captureze mai multă lumină și mai multe date de imagine în fiecare pixel pentru detalii și culori excepționale. Pentru a maximiza potențialul senzorului, Kiyo Pro Ultra este echipat cu lentile speciale cu apertură F/1.7, care pot capta cu până la de patru ori mai multă lumină decât alte webcam-uri, oferind imagini clare chiar și în condiții de iluminare slabă.

    Excepționala fidelitate a imaginii este menținută de procesorul revoluționar care este capabil să convertească semnalul 4K 30 FPS (sau 1080P 60 FPS) în semnal necomprimat 4K 24 FPS, 1440p 30 FPS sau 1080p 60 FPS, făcând acest lucru în timp real, în stream. Pentru ca streamerii să fie tot timpul în centrul atenției, Kiyo Pro Ultra încorporează tehnologia Face Tracking Auto-focus care se folosește de puterea AI-ului pentru a urmări fața utilizatorului, oferind o imagine clară cu focus constant pe utilizator și un fundal cu un efect artistic de blur, grație efectului de bokeh adevărat. Toate acestea se obțin fără componente hardware sau soluții software suplimentare.

    Prin folosirea modului High Dynamic Range (HDR) la 30FPS, creatorii de conținut vor obține culori veridice datorită abilității Kiyo Pro Ultra de a rafina în mod automat lumina și contrastul, corectând în același timp zonele supraexpuse. Astfel, noul webcam garantează mai multe detalii vizuale și texturi care scot în evidență culorile, indiferent dacă vorbim de tonuri mai deschise sau mai închise. Creatorii de conținut pot personaliza și mai mult rezultatul folosind Razer Synapse care include setări de personalizare pentru ISO, viteza obturatorului (shutter speed), panoramare (pan), înclinare (tilt), și altele.

    În plus, Kiyo Pro Ultra oferă o funcționalitate cu adevărat plug and play datorită conectivității USB 3.0.

    Pentru mai multe detalii despre Razer Kiyo Pro Ultra vizitați această pagină. Disponibil acum la 349,99 Euro în mod exclusiv pe Razer.com și în magazinele RazerStore.

     

    Periferice VR concepute pentru Meta Quest 2 – suport adevărat pentru realitatea virtuală

    Razer a dezvăluit și două accesorii VR pentru Meta Quest 2: Razer Adjustable Head Strap System și Razer Facial Interface. Concepute pentru a îmbunătăți experiența de joc VR și pentru a crește nivelul de confort, Adjustable Head Strap System și Facial Interface au fost construite pentru Meta Quest 2 de către Razer în colaboare cu ResMed.

    Conceput pentru a oferi confort de lungă durată prin echilibrarea greutății, Razer Adjustable Head Strap System a fost dezvoltat pentru toate formele și dimensiunile de cap. Materialul nailon de înaltă calitate este fiabil, confortabil și durabil și oferă o distribuire optimizată a greutății, care garantează un echilibru sporit în timpul utilizării. Bretelele ajustabile le permit jucătorilor să găsească forma perfectă pentru ei, iar design-ul de tip slip-on rapid se asigură că nu vor exista întreruperi neplăcute atunci când utilizatorii doresc să așeze headset-ul pe cap.

    Razer Facial Interface a fost de asemenea conceput pentru a maximiza gradul de confort. Folosind membrane texturate cu profiluri deosebit de subțiri, Razer Facial Interface elimină presiunea asupra feței, iar utilizarea de materiale hipo-alergenice de grad medical contribuie la reducerea iritației pielii. Interfața blochează lumina exterioară oferind totodată aerisire, iar jucătorii se pot bucura pe deplin de experiența de gaming. Suprafața netedă este mai igienică putând fi curățată mai ușor, în timp ce profilul 3D conturat asigură echilibrul perfect între confort și suport.

    Perifericele VR dezvoltate de Razer pentru Meta Quest 2 vor fi disponibile în SUA începând din primul trimestru al 2023 cu planuri de expansiune în alte regiuni în viitor. Pentru mai multe detalii vizitați această pagină.

     

    Ne găsiți și pe Google News

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Alte articole