Lansat ca o inițiativă care aduce aproape pentru o zi întreagă comunitatea de gameri pe timp de distanțare socială, Gaming Marathon se dezvoltă într-o serie de evenimente periodice care arată cât de uniți și diverși sunt gamerii din România. Astfel, de 1 mai, Gaming Marathon powered by AOC Gaming revine cu a doua ediție care anunță peste 20 de youtuberi români care se vor juca și vor interacționa cu peste 200.000 de participanți.
Gaming Marathon by AOC Gaming înseamnă mai multe jocuri, mai multe competiții, premii și mai mulți partipanți. Vineri, 1 mai, începând cu ora 12, vor “urca” pe scenele de pe Youtube și Twitch cei mai cunoscuți creatori de conținut de gaming români: Zoozix, IceManLucky, Laylow48 și Itsgossiplol vor juca Valorant, Zombilău, String și AmyClaire97 propun competiții în League of Legends iar AlexaTV, Krieppen și JaxiTV vor juca meciuri de Counter-Strike:Global Offensive cu followerii lor. Timp de 6 ore, Bobospider își va provoca abonații la meciuri în League of Legends, Fortnite și Jackbox.
Marathon-ul de 1 Mai vine cu o noutate: youtuberii vor organiza turnee sau activități cu premii în care îi vor implica și pe followerii lor. În timpul fiecărui live, participanții vor avea posibilitatea să câștige zeci de premii puse în joc: tastaturi, mouși, căști și monitoare de gaming. Mădălin va organiza turnee de Brawl Stars împreună cu fanii lui, Andu și Ovvy îi vor premia pe cei care obțin rezultate bune contra lor în FIFA20 iar TEDEREU și MoonGaming își dau întâlnire cu prietenii în PUBG.
Evenimentul principal al maratonului va fi un mini-turneu cu 3 etape în cadrul căruia două echipe formate din 10 youtuberi vor trebui să demonstreze că sunt cei mai buni la Counter-Strike: Global Offensive, la jocul multiplayer de desen SKribbl.io și, poate cea mai dificilă probă, să câștige un meci în clasicul Counter-Strike 1.6, joc lansat în 2003. Cele două echipe sunt alcătuite din imoGEN – PALASH – TEDEREU – AmyClaire97 – IceManLucky și Bobospider – Gereveu – JaxiTV – AlexaTV – Skaaro. Main event-ul are loc pe canalul de Youtube al lui PALASH de la ora 22. Fiecare dintre cei 10 creatori de conținut vor face live-stream pe paginile personale iar urmăritorii vor putea câștiga premii de fidelitate.
Denis Alibec, jucătorul Astrei Giurgiu, participă a doua oară la Gaming Marathon, de data asta jucând DotA2 alături de fani pe stream-ul echipei esports neXtPlease! Gaming.
Pentru mai multe detalii despre programul jocurilor cât și alte detalii se găsesc pe Bucharest Gaming Week și Nexus Club.