fbpx
More

    Sony prezintă la CES 2022 un vehicul electric intitulat Vision-S

    Publicat în:

    La CES 2020, Sony Group Corporation  a anunțat „VISION-S”, o inițiativă care are scopul de a contribui la evoluția în domeniul mobilității, și a expus la standul său un vehicul-prototip. Pentru a demonstra felul în care acest concept funcționează în lumea reală, Sony a început testarea sa pe drumurile publice din Europa în luna decembrie a aceluiași an și, în același timp, a demarat teste pentru asigurarea securității și a unei experiențe optime de utilizare oferită de tehnologiile imagistice și de detectare instalate în interiorul și în exteriorul vehiculului, dar și teste dedicate evaluării funcționării interfeței om-mașină („human-machine system – HIM”). În aprilie 2021, Sony a început testele de conducere bazate pe tehnologia 5G și va continua să aplice tehnologiile revoluționare dezvoltate pentru a oferi noi experiențe în domeniul mobilității, care se află într-o fază de tranziție către vehiculele electrice (EV).

    Sony are în vedere extinderea planurilor descrise mai sus și intră, astfel, într-o nouă fază a dezvoltării VISION-S, făcând mai multe anunțuri cu ocazia prezenței la CES 2022.

    VISION-S își continuă misiunea de a inova domeniul mobilității și de a-l duce și mai aproape de oameni, dezvoltând tehnologii care au în centrul lor ideile de siguranță, adaptabilitate și divertisment. La CES 2022 Sony a anunțat și a prezentat un vehicul-prototip SUV (VISION-S 02), ca o nouă propunere de design și structură. Acesta utilizează aceeași platformă cloud dezvoltată pentru vehiculele electrice precum prototipul (VISION-S 01), care este testat pe drumurile publice.

    Prin oferirea unor experiențe de divertisment obținute prin folosirea interiorului spațios și a configurațiilor variate ale vehiculului cu șapte locuri, noul prototip, împreună cu VISION-S 01, promovează satisfacerea unor stiluri de viață variate, într-o societate în care valorile sunt din ce în ce mai diversificate.

    Siguranță: Mobilitate sigură și securizată

    Sistemul oferă o experiență de condus sigură prin recunoașterea și analizarea mediului înconjurător, în timp real, prin folosirea senzorilor instalați 360 de grade în jurul vehiculului. Aceștia sunt senzori de înaltă sensibilitate, de înaltă rezoluție, senzori de imagine CMOS cu interval dinamic larg, dar și senzori LiDAR care percep foarte exact spațiul tridimensional.

    În plus, sistemul îi oferă șoferului o interacțiune intuitivă, în combinație cu sistemul de sunet al vehicului și cu sistemul HMI, în așa fel încât acesta să poată aprecia corect starea mediului înconjurător, precum prezența vehiculelor aflate în misiuni de urgență, chiar și din interiorul mașinii. Sony își dorește să le ofere tuturor confort și siguranță sporite, prin senzorii și prin tehnologiile de comunicare implementate, iar în prezent realizează în Europa teste de verificare a funcționalității, pentru lansarea pe drumurile publice a sistemelor avansate de asistență a șoferului (ADAS) de Nivel 2+.

     

    Adaptabilitate: Apropiere de oameni și evoluție împreună

    Senzori Time-of-Flight (ToF) sunt utilizați pentru a asigura funcțiile de monitorizare pentru autentificarea șoferului și pentru supravegherea pasagerilor. Aceștia suportă gesturi intuitive și comenzi vocale care au scopul de a crește utilizabilitatea interfeței mașinii. În plus, pentru a oferi un mediu care să fie potrivit preferințelor fiecărui utilizator, vehiculul va include o nouă funcție ce le va permite acestora să personalizeze tema display-ului și sunetele de accelerare și încetinire pe care le emite vehiculul.

     

    Setările vehiculului, încuietorile și setările utilizatorului pot fi sincronizate prin conectarea vehiculului la cloud, folosind comunicațiile mobile, inclusiv comunicațiile prin 5G, standard ce oferă latență scăzută, capacitate mare a rețelei și viteze foarte mari de transfer al datelor. În plus, din moment ce actualizările sunt redate în interiorul vehiculului over the air (OTA), sunt posibile asigurarea securității și dezvoltări ulterioare care să aducă în mod constant valoare adăugată.

    Gestionare la distanță: Folosind tehnologiile dezvoltate de Sony și cunoștințele din domeniul tehnologiilor comunicațiilor, dar și tehnicile de siguranță cultivate prin dezvoltarea de smartphone-uri, Sony consideră gestionarea la distanță ca pe o tehnologie importantă, care precede era condusului autonom. Pentru asta, Sony a realizat experimente în ceea ce privește experiența de condus, conectând Japonia și Germania prin 5G, și lucrează, alături de partenerii săi, la atingerea unei transmisii cu latență redusă (video și semnale de control) și a unui control comunicațional (monitorizare și anticipare), prin intermediul sistemul de telematică instalat pe prototipul VISION-S 01.

     

    Divertisment: Îmbogățirea spațiului de divertisment în domeniul mobilității

    Boxele integrate în scaune, ce formează un camp de sunet tridimensional, alături de serviciul de streaming compatibil „360 Reality Audio”, oferă o experiență muzicală imersivă, de parcă pasagerii se află chiar în mijlocul unui spectacol live susținut de artistul favorit.

    În plus, pentru a oferi o experiență de vizionare de filme de înaltă calitate, VISION-S include serviciul digital integrat „BRAVIA CORE pentru VISION-S”. Serviciul permite redarea video comună sau individuală, atât pe ecranul frontal panoramic, cât și pe display-urile aflate pe spatele scaunelor din față.

    Pentru a extinde și mai mult posibilitățile de divertisment în interiorul vehiculului, capabilitățile de gaming au fost dezvoltate, oferind posibilitatea de a juca titluri PlayStation®, printr-o conexiune de la distanță cu consola de acasă, adițional față de jocurile prin cloud streaming.

    <O nouă fază>

     

    Pentru a accelera dezvoltarea și a veni cu noi propuneri care să ducă la evoluția experienței de mobilitate, Sony va înființa în primăvara anului 2022 o nouă companie sub numele „Sony Mobility Inc.”, prin intermediul căreia intenționează să exploreze intrarea pe piața vehiculelor electrice.

     

    Obiectivele de business ale noii companii

    Noua companie va avea scopul de a folosi cât mai bine inteligența artificială (AI) și tehnologiile robotice, pentru a contribui la conturarea unei lumi în care cu toții putem trăi în armonie cu roboții în fiecare zi, pentru a le oferi oamenilor bucurie și a contribui la dezvoltarea societății. Prin intermediul VISION-S, care contribuie la evoluția mobilității, alături de robotul autonom pentru divertisment aibo și de drona Airpeak, Sony va continua să urmărească generarea de valoare în diverse domenii.

     

    Ne găsiți și pe Google News

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Alte articole