Samsung Electronics Co., Ltd. a anunțat astăzi o nouă actualizare pentru Galaxy Watch4 și Galaxy Watch4 Classic, continuându-și angajamentul de a ajuta utilizatorii să-și atingă obiectivele de sănătate și să-și exprime stilul personal. Utilizatorii se vor bucura de noi îmbunătățiri, cum ar fi antrenamentul avansat pe intervale, conceput pentru orice ciclist sau alergător, un nou program de analiză a somnului și noi informații despre compoziția corporală. Utilizatorii Galaxy Watch4 vor avea acum și mai multe modalități de a-și personaliza device-ul, datorită fețelor de ceas îmbunătățite, precum și o nouă linie de curele elegante.
„Înțelegem nevoile tot mai mari ale utilizatorilor de ceasuri inteligente și ne luăm angajamentul să ne ghidăm comunitatea de utilizatori ai seriei Galaxy Watch4 în călătoria unică privind starea de bine cu cea mai recentă actualizare. Suntem încântați să continuăm acest efort ca parte a inițiativei noastre mai ample de a redefini bunăstarea holistică prin experiențe extinse și noi inovații”, declară Janghyun Yoon, Executive Vice President și Head of Software Platform în cadrul Mobile eXperience Business, Samsung Electronics.
Motivația de a facen mișcare
Cea mai recentă actualizare a compoziției corporale oferă utilizatorilor și mai multe informații despre progresul lor în ceea ce privește sănătatea. Samsung Health va oferi, de asemenea, informații despre compoziția corporală oferite de Centr[2], un program digital de fitness creat de Chris Hemsworth, pentru a ajuta utilizatorii să-și transforme obiceiurile de sănătate, fitness și mentalitate. În plus, utilizatorii Galaxy Watch4 vor primi 30 de zile de acces complet gratuit la Centr.
Indiferent dacă doriți doar să deveniți activ sau să vă antrenați pentru o cursă viitoare, noua funcție de interval țintă de la Samsung pentru alergători și bicicliști le permite acestora să pre-seteze durata, distanța și numărul de seturi pentru antrenament. De acolo, Galaxy Watch4 vă ghidează printr-o sesiune de antrenament de intensitate ridicată cu o serie de antrenamente de mare intensitate intercalate cu antrenamente de intensitate scăzută, ceea ce face ca antrenamentul să aibă un impact mai mare de fiecare dată.
Ne continuăm colaborarea cu aplicații de top, cum ar fi Adidas Running și Strava, pentru a ajuta utilizatorii să devină fizic mai puternici.
Lucrați pentru a avea un somn mai odihnitor
Bazându-se pe capabilitățile robuste de urmărire a somnului ale Galaxy Watch4, noul program de antrenament al somnului îi ajută pe utilizatori să dezvolte obiceiuri de somn mai bune. Urmărind tiparele de somn pe parcursul a șapte zile și completând două chestionare legate de somn, programul atribuie unul dintre cele opt animale simbol care reprezintă tipul de somn al utilizatorului. Apoi, va ghida utilizatorii printr-un program de coaching de patru până la cinci săptămâni, care include misiuni, liste de verificare, articole legate de somn, îndrumări de meditație și rapoarte regulate pentru a sprijini utilizatorii pe măsură ce lucrează pentru îmbunătățirea calității somnului.
Când vine vorba de a vă trezi odihniți, un mediu liniștit este esențial pentru o odihnă sănătoasă. Galaxy Watch4 recunoaște când utilizatorii adorm și stinge automat luminile Samsung activate în aplicația SmartThings pentru a ajuta la crearea unor condiții de somn mai bune.
Perspective mai profunde pentru o inimă mai sănătoasă
Combinat cu tehnologia avansată BioActive Sensor și aplicația Samsung Health Monitor, Galaxy Watch4 măsoară atât tensiunea arterială (TA) cât și electrocardiograma (ECG), permițând utilizatorilor să își monitorizeze sănătatea inimii oricând și de oriunde. De la prima introducere în 2020, aplicația Samsung Health Monitor este disponibilă în prezent pe 43 de piețe la nivel global, extinzându-se la încă 11 în martie, inclusiv Canada, Vietnam și Africa de Sud.
O selecție mai mare de curele și fețe de ceas
Noua actualizare Galaxy Watch4 face experiența de purtare și mai bună, din interior spre exterior. Utilizatorii își pot personaliza în continuare cadranul ceasului cu culori suplimentare și fonturi de ceas digital. De asemenea, noile culori ale curelei[8] precum vișiniu și crem, precum și noua banda din material textil vor fi disponibile pentru un aspect mai personalizat.
Samsung se angajează să extindă compatibilitatea în cadrul ecosistemului Android
În 2021, Samsung și Google au introdus Wear OS™ Powered by Samsung, oferind conexiuni mai fluide pe dispozitivele Android și acces fără probleme la mai multe aplicații prin Google Play, inclusiv Google Maps, Google Pay și YouTube Music. În curând, printr-o actualizare suplimentară, utilizatorii vor putea reda muzică prin Wi-Fi sau LTE din aplicația YouTube Music de pe Galaxy Watch4. Aceasta înseamnă că utilizatorii își pot lăsa telefonul și se pot bucura în continuare de artiștii lor preferați în timp ce se antrenează.
De asemenea, utilizatorii își pot instala acum aplicațiile preferate[9] de pe smartphone lor pe Galaxy Watch4 în timpul configurării inițiale cu o singură atingere, având parte de o experiență excelentă între device-uri.
Disponibilitate
Această actualizare de software va fi disponibilă prin intermediul aplicației Galaxy Wearable pentru Galaxy Watch4 și Galaxy Watch4 Classic începând cu 9 februarie, data la care are loc Unpacked. Utilizatorii pot achiziționa noile curele de ceas începând cu sfârșitul lunii februarie.