Samsung Electronics prezintă astăzi cea mai recentă gamă de electrocasnice prin intermediul conferinței de presă din cadrul evenimentului de lansare globală „Welcome to BESPOKE AI”, care are loc în trei locații diferite – Seul, Paris și New York City. Samsung își dezvăluie viziunea privind modul în care conectivitatea între produsele prezentate poate îmbunătăți experiența generală de acasă și cel în care inteligența artificială (AI) îmbunătățește performanța electrocasnicelor.
Jong-Hee (JH) Han, Vice Chairman, CEO and Head of Device eXperience (DX) Division la Samsung Electronics, a dat startul maratonului de evenimente, deschizând evenimentul media „Welcome to BESPOKE AI” din Seul prin prezentarea modului în care electrocasnicele Samsung nu doar că își îndeplinesc foarte bine sarcinile obișnuite, dar pot face chiar mai mult prin integrarea AI. În plus, odată cu ecranele integrate în frigider, plita cu inducție și mașina de spălat rufe, electrocasnicele Bespoke devin o platformă de divertisment, precum și un centru de control ușor accesibil pentru alte electrocasnice Samsung conectate prin SmartThings.
„Din momentul primei introduceri a conceptului BESPOKE în 2019, Samsung Electronics a prezentat pe piață modul în care electrocasnicele pot fi personalizate pentru a se potrivi cât mai bine fiecărei case și oricărui stil de viață. Cinci ani mai târziu, împărtășim acum viziunea noastră asupra inteligenței artificiale în categoria de electrocasnice cu produse care extind moștenirea Bespoke printr-o conectivitate îmbunătățită și capacități AI care vor ridica experiența consumatorului la un nivel superior”, a declarat JH Han.
Electrocasnicele Bespoke AI se sincronizează pentru a crea noi experiențe în diferite spații de acasă
Cu Wi-Fi încorporat, camere interne, tehnologie AI și compatibilitate cu aplicația SmartThings, cele mai recente electrocasnice Bespoke AI de la Samsung vin cu funcționalități îmbunătățite și conectivitate pentru a pune bazele unei case cu adevărat inteligente. În plus, noul AI Home, un ecran LCD conectat, de 7 inci, care a fost adăugat la mai multe produse, oferă acces și control intuitiv și simplu asupra întregului ecosistem conectat.
AI Home include funcția 3D Map View, care oferă utilizatorilor o vizualizare completă în 3D a casei, permițându-le să localizeze ușor toate electrocasnicele conectate și să le controleze. Atunci când utilizatorii gătesc în bucătărie și simte că temperatura este prea ridicată, de exemplu, ar putea porni aparatul de aer condiționat în alte camere prin intermediul AI Home. În timpul procesului de spălare, utilizatorii ar putea să pornească aspiratorul robot în living direct din AI Home integrat în mașina de spălat. De asemenea, utilizatorii pot primi apelurile de pe telefon prin intermediul Home AI, permițându-le să răspundă în timp util, continuând în același timp treburile casnice. Mai mult, AI Home nu doar că face treburile casnice mai ușoare, dar acestea devin și mai plăcute. Utilizatorii pot asculta melodiile lor preferate, pot urmări videoclipuri pe aplicația de internet sau pot consulta rețetele de pe ecran în timp ce gătesc.
Având în vedere că telefonul mobil este în majoritatea timpului în posesia noastră, Conectarea Mobilă Inteligentă este o nouă funcție care trimite o alertă către telefon atunci când acesta se află în apropierea electrocasnicelor înregistrate. Notificarea pop-up include un meniu de control rapid pentru a executa funcțiile cheie ale aparatului electrocasnic direct de pe telefon, astfel încât utilizatorii nu mai au nevoie să caute adevărata telecomandă prin casă. Această funcție elimină chiar și puținii pași care erau necesari pentru a accesa aceeași caracteristică din aplicația SmartThings.
La evenimentul BESPOKE AI, Samsung prezintă și noua funcție „Calm Onboarding”
Care facilitează accesul utilizatorilor pentru ca aceștia să se poată alătura cât mai ușor vieții conectate Samsung. Aceasta le ușurează utilizatorilor procesul conectării produselor, înregistrând direct produsele achiziționate pe Samsung.com sub un cont Samsung și în aplicația SmartThings cu același cont.
Pentru a oferi siguranță utilizatorilor pe măsură ce intrăm în era electrocasnicelor pentru casă hiper-conectate, conduse de avansul tehnologic, Samsung a evidențiat și platforma sa de securitate Knox, care protejează toate datele utilizatorilor aflate pe electrocasnicele conectate. De fapt, Frigiderul 4-Door French Door și AI Family Hub a devenit primul produs din industrie care a fost verificat la nivelul „Diamant” pentru capacitățile sale de securitate IoT de către UL Solutions, o companie de top de știință a siguranței globale care evaluează sute de afirmații de marketing în fiecare an. Alte modele Family Hub care aplică aceeași tehnologie și Bespoke Jet Bot Combo AI au obținut, de asemenea, aceeași verificare.
Inteligența Artificială Mărește Spectrul de Caracteristici ale Electrocasnicelor Samsung
Cea mai semnificativă diferență între cele trei evenimente, în afară de locație, este gama de produse prezentată în timpul conferințelor de presă, care reflectă electrocasnicele care vor fi lansate în fiecare piață
Evenimentul „BESPOKE AI” din Seul a început cu cea mai mare gamă de produse dintre cele trei locații, incluzând 14 produse noi, printre care: Frigiderul Bespoke French Door cu AI Family Hub+, Bespoke Infinite Induction Line, Bespoke AI Laundry Combo, Bespoke Jet Bot Combo AI, Bespoke Jet AI, Bespoke Cube Air Infinite Line, noul frigider 4-Door din 2024, care integrează tehnologia Peltier și multe altele.
Frigiderul 4-Door French Door cu AI Family Hub este centrul principal de control pentru toate aspectele legate de alimente, conectând frigiderul la alte electrocasnice din casă. AI Family Hub+, care este ecranul LCD al frigiderului, este cheia către o experiență intuitivă AI, unde utilizatorii pot vizualiza rețete recomandate și pot asculta muzică sau viziona videoclipuri pentru divertisment în bucătărie. Frigiderul French Door cu AI Family Hub™ vine cu AI Vision Inside, care folosește o cameră internă pentru a identifica 33 de alimente proaspete, care sunt introduse și scoase din frigider. Alimentele recunoscute sunt listate și gestionate pe ecranul Family Hub și pot fi, de asemenea, verificate în aplicația SmartThings.
Un alt produs cheie este Bespoke Jet Bot Combo AI
Un aspirator robot cu mop cu caracteristici îmbunătățite de AI, precum Recunoașterea Inteligentă AI. Recunoașterea Inteligentă AI funcționează în diferite moduri. Recunoașterea Obiectelor AI utilizează modelul de rețea neurală profundă AI (DNN) și camera pentru a recunoaște diverse obiecte, inclusiv oameni, animale de companie și articole mai greu de identificat, precum cabluri subțiri de telefon, covoare sau preșuri. Prin detectarea inteligentă AI se identifică tipul suprafeței de curățat, iar atunci când sunt detectate covoarele, robotul aspirator decide dacă să ridice mopul sau să meargă și să lase mopul la stația sa pentru a evita umezirea covoarelor cu mopul ud. De asemenea, este dotat cu Clean Station Steam+, care aduce o serie de caracteristici pentru întreținerea automată a dispozitivului, cum ar fi golirea sacului de praf, reumplerea rezervorului de apă, spălarea și curățarea intensivă cu aburi a mopului. Clean Station Steam+ chiar pulverizează aburi la temperaturi ridicate pe suprafața mopului, reducând cu 99,99% bacteriile nocive.
Deoarece economisirea energiei este un criteriu important pe piața europeană, evenimentul „BESPOKE AI” din Paris a dezvăluit și noua gamă de mașini de spălat care include diverse modele cu o economie suplimentară de energie față de clasa A: A-10%, A-20% și chiar un model cu economisire a energiei de A-40%. În special, modelul A-40% este echipat cu tehnologia Bubble Shot, care economisește energie prin pomparea apei în interiorul tamburului și pulverizarea prin partea superioară a mașinii de spălat.
În plus, Samsung prezintă viziunea sa privind integrarea Generative AI în electrocasnicele de acasă. În special, Bixby, asistentul vocal al Samsung, va fi un element-cheie în acest sens. Generative AI va permite asistentului vocal Bixby să depășească capacitatea actuală de a executa o singură comandă pe rând, înțelegând propoziții complexe și participând în conversații natural. În primul rând, va fi capabil să înțeleagă cereri compuse precum „Activează aerul condiționat în modul WindFree™ și spune-mi cum este vremea.” De asemenea, poate reține contextul din interacțiunile anterioare pentru continuitate, astfel încât, dacă utilizatorul îl instruiește pe Bixby să oprească purificatorul de aer și apoi să adauge: „Oh, și televizorul, de asemenea”, Bixby poate ajuta la ambele solicitări. Utilizatorii se vor putea baza și pe Bixby să vină cu soluții, afirmând simplu „în camera de zi se simte umiditate” sau întrebând „ce ar trebui să fac cu toți cartofii pe care i-am cumpărat ieri?”. Bixby va interpreta toate aceste sarcini și va răspunde natural solicitărilor utilizatorilor.
Avansând spre viitorul electrocasnicelor
Samsung nu se dedică doar prezentării unei experiențe mai bune de acasă, ci este și angajată în crearea de produse mai inovatoare și eficiente. Evenimentul a avut o semnificație deosebită în contextul în care nu numai că a prezentat noile game de produse și caracteristici pe care Samsung le lansează, dar a și anunțat la nivel global modul în care toate electrocasnicele conectate la Wi-Fi, inclusiv cele pe care clienții le dețin deja, pot fi transformate.
Samsung continuă să actualizeze electrocasnicele conectate la Wi-Fi existente pe piață și în casele utilizatorilor prin actualizări de software și dezvoltarea Smart Things. Utilizatorii pot beneficia de caracteristici noi chiar și cu modele vechi și de caracteristici mai economice în ceea ce privește consumul de energie cu produsele deja achiziționate. Smart Forward, anunțat pentru prima dată la eveniment, este un serviciu care oferă cele mai noi caracteristici, patch-uri de securitate și upgrade-uri prin actualizări regulate de software. Utilizatorii vor putea verifica informațiile despre actualizările disponibile și vor primi notificări din aplicația SmartThings. Acest lucru asigură utilizatorilor liniștea și contribuie, de asemenea, la reducerea frecvenței înlocuirii electrocasnicelor.
SmartThings continuă să evolueze, permițând utilizatorilor să economisească în plus la consumul lor de energie după achiziționarea unui produs. Caracteristici precum Optimal Charging, de exemplu, sunt adăugate astfel încât utilizatorii să poată planifica strategic utilizarea energiei lor. SmartThings Energy permite utilizatorilor să monitorizeze și să controleze cantitatea de energie consumată de electrocasnicele Samsung conectate. De asemenea, Samsung intenționează să lanseze în viitorul apropiat și noul său program Samsung Rewards, care va permite utilizatorilor să primească timbre în fiecare zi, dacă economisesc o anumită cantitate de energie folosind modul AI Energy. Timbrele acumulate pot fi convertite și folosite în Samsung.com, Samsung Galaxy Store și alte platforme de achiziție Samsung.
Siguranța produsului este, de asemenea, un factor important pe care Samsung îl prioritizează, compania străduindu-se să obțină și să extindă certificările pentru a-și dovedi gradul ridicat de responsabilitate pentru produsele din toate categoriile de electrocasnice, inclusiv certificarea pentru reducerea riscului de incendiu (RFR) pentru noile produse. Acest lucru va oferi o asigurare a faptului că electrocasnicele sunt proiectate pentru a preveni eficient eventualele incendii cauzate de produse.
La finalul evenimentului, Samsung a dezvăluit și colaborarea cu Disney și „Inside Out 2” de la Pixar (care va apărea în cinematografe pe 14 iunie), pentru a comunica caracteristicile noului Bespoke AI Laundry Combo™. A fost prezentat un nou videoclip teaser în co-branding care includea secvențe din Inside Out 2 și arăta cum, cu noua mașină de spălat, puteți elimina emoțiile stresante ale spălatului rufelor cu ajutorul tehnologiei AI Bubble.