Fotografiile profesionale nu mai sunt strict apanajul fotografilor profesioniști cu camere foto profesionale și obiective voluminoase. Asta pentru că folosind un Samsung Galaxy S24 Ultra te simți ca și cum ai avea un studio de fotografie în buzunarul tău.
Cu hardware-ul camerei de ultimă generație alimentat de ProVisual Engine – setul de instrumente de imagistică îmbunătățite cu Galaxy AI – a fost conceput pentru a oferi o calitate excepțională imaginilor în mișcare. Fie că fotografiezi în condiții dificile sau editezi din mers, Galaxy S24 Ultra este tot ce ai nevoie pentru a crea conținut de calitate.
Iată câteva modalități prin care Samsung Galaxy te poate face să te simți ca un adevărat profesionist în fotografie:
Everyday Pro
Un fotograf profesionist are puterea de a captura magia din orice situație și inteligența de a transforma orice moment într-o capodoperă. Galaxy S24 Ultra face posibil acest lucru, cu o cameră de înaltă rezoluție și o gamă largă de moduri de fotografiere, astfel încât nu ai nevoie de cunoștințe avansate.
- Cu camere de 200 MP ultra-wide și telefoto de 50 MP, poți captura imagini de înaltă calitate chiar și în condiții de lumină scăzută. Senzorul cu pixeli adaptivi și cu tehnologia îmbunătățită care combină până la 4 pixeli, asigură o luminozitate și detalii excepționale. Acum, poți experimenta libertatea creativă, fără a fi limitat de condițiile de iluminare.
- Sistem Quad Tele: Fotografii profesioniști se bazează pe obiective foto voluminoase pentru a obține fotografii uimitoare de la distanțe mari. Dar cu Galaxy S24 Ultra, poți obține aceleași rezultate impresionante chiar din buzunar. Popularul său sistem Quad Tele oferă imagini la calitate de zoom optic de 2x, 3x, 5x și 10x.
- AI Zoom: Cu această tehnologie, fotografiile tale vor fi mai clare și mai detaliate, chiar și atunci când dai zoom la maxim. Poți captura cele mai mici detalii, chiar și de la distanțe incredibile.
Astfel, începe o nouă eră pentru fotografiile și videoclipurile de la concerte, în care oricine se poate mândri cu fotografiile sale cu zoom. Chiar și de la distanță, vei filma ca un profesionist.
Nighttime Pro
Capturarea momentelor nocturne alături de cei dragi poate fi o provocare pentru mulți, deoarece lipsa luminii face adesea dificilă redarea corectă a imaginii. Adevărații profesioniști știu că stăpânirea artei luminii este esențială, iar cu Galaxy S24 Ultra și tu poți face din noapte aliatul tău.
Nightography îmbunătățește în mod natural detaliile și luminozitatea în condiții de lumină scăzută, făcând acele fotografii nocturne mai ușor de capturat ca niciodată. Echipat cu senzori avansați, pixeli optimizați, viteză precisă a obturatorului și capacități îmbunătățite de stabilizare, Galaxy S24 Ultra a fost proiectat pentru întuneric.
Galaxy S24 Ultra elimină zgomotul din fotografiile de noapte, astfel încât să poți captura momentele speciale cu o claritate incredibilă. Nu mai este nevoie de un trepied, ceea ce înseamnă că poți fotografia liber și fără griji.
- Inteligența artificială analizează mișcările telefonului și ale subiectului fotografiat.
- Unghiuri mai largi de stabilizare optică a imaginii (OIS): Aceasta permite o compensare îmbunătățită a mișcării mâinii pentru a asigura fotografii mai clare și mai rapide de la orice distanță.
- Procesare îmbunătățită a semnalului de imagine (ISP): Aceasta analizează segmente ale unei imagini pentru a înțelege ce se întâmplă în cadru, astfel încât să poată aplica o editare sofisticată și să ajusteze aspecte specifice ale imaginii, cum ar fi claritatea, tonul pielii și reducerea zgomotului, îmbunătățind totodată detaliile. La înregistrarea videoclipurilor, atât camera frontală, cât și cea din spate sunt echipate cu un bloc ISP dedicat pentru reducerea zgomotului în condiții de iluminare slabă.
Acum, poți să lași trepiedul acasă și să capturezi fotografii nocturne uimitoare ca un profesionist.
Cinema Pro
Cele mai uimitoare filme necesitau de obicei o echipă de producție, însă Galaxy S24 Ultra pune arta cinematografică în mâinile tale. Acum oricine poate produce videoclipuri captivante, de înaltă calitate, fără un buget de Hollywood.
Profesioniștii știu că filmarea la rezoluție înaltă permite conținutului lor să strălucească pe orice ecran, indiferent de dimensiune.
- Înregistrare video în 4K la 120 fps și 8K la 30 fps: Galaxy S24 Ultra deschide noi posibilități prin înregistrarea de videoclipuri de înaltă rezoluție în 8K, sau videoclipuri super fluide de 120 fps în 4K. Astfel, toate filmările sunt pregătite pentru marile ecrane.
Dar adevărata experiență profesională de filmare merge dincolo de o simplă înregistrare la rezoluție înaltă. Este vorba despre capturarea fiecărui detaliu și despre a da viață viziunilor creative.
- Modul Portrait Video cu AI Stereo Video Bokeh utilizează AI pentru a combina datele înregistrate de cele două camere. Acest lucru creează o separare clară între prim-plan și fundal, permițând subiectului din fotografie să iasă cu adevărat în evidență.
Editing Pro
Capturarea unor fotografii și videoclipuri de înaltă calitate este doar primul pas. Majoritatea profesioniștilor vor spune că magia se întâmplă cu adevărat în post-producție, unde ultimele retușuri fac diferența.
În timp ce profesioniștii pot petrece ore întregi perfecționând o singură fotografie în editare, Galaxy S24 Ultra simplifică procesul fără a reduce calitatea.
- Edit Suggestion: Galaxy AI identifică automat potențiale problemele dintr-o imagine, cum ar fi reflexiile sau umbrele nedorite, și sugerează ajustări adecvate.
- Generative Edit: Această funcție îți permite să repoziționezi persoane sau obiecte într-o fotografie și să umpli spațiul în care se aflau inițial cu un fundal potrivit.
Editarea nu a fost niciodată mai ușoară. Cu Galaxy S24 Ultra, obținerea unui aspect îngrijit și profesional este la îndemâna tuturor.
Social Pro
Ultimul pas al procesului creativ este partajarea, iar profesioniștii apelează adesea la numeroase aplicații pentru a-și valorifica la maximum fotografiile și videoclipurile înainte de a le posta pe platformele de social media. Acest lucru este din cauza faptului că aplicațiile pentru social media nu utilizează pe deplin capacitățile aplicației native a camerei foto. Acest lucru se schimbă cu Galaxy S24 Ultra, care integrează ProVisual Engine în Instagram.
- Super HDR (high dynamic range): În aplicația Instagram de pe Galaxy S24 Ultra, poți fotografia și filma videoclipuri în HDR pentru o gamă mai reală de luminozitate, contrast și culoare.
Astfel, utilizatorii pot realiza fotografii pregătite pentru paginile de social media, fără a fi nevoie de ore întregi de post-procesare. Toate aceste caracteristici fac din experiența creativă una mai mult decât profesionistă.