fbpx
More

    Noua actualizare One UI 6.1 aduce Galaxy AI pe mai multe dispozitive Galaxy

    Publicat în:

    Samsung Electronics Co., Ltd. anunță astăzi disponibilitatea funcțiilor Galaxy AI pe mai multe dispozitive Galaxy printr-o nouă actualizare One UI 6.1 care își propune să democratizeze accesul la inteligența artificială mobilă.

    Actualizarea va fi disponibilă pe seriile Galaxy S23, S23 FE, Z Fold5, Z Flip5 și Tab S9, urmând a fi implementată începând cu sfârșitul lunii martie. În concordanță cu seria Galaxy S24 recent lansată, această actualizare ridică standardul experienței utilizatorilor în ceea ce privește inteligența artificială mobilă printr-o abordare hibridă care combină AI-ul pe dispozitiv și cel bazat pe cloud.

     

    Scopul nostru cu Galaxy AI nu este doar să deschidem calea către o nouă eră a AI disponibil pe telefoane, ci și să facem AI-ul accesibil. Acesta este doar începutul pentru Galaxy AI, întrucât ne propunem să aducem experiența la peste 100 de milioane de utilizatori Galaxy până în 2024; vom contina să inovăm și să exploatăm posibilitățile nelimitate ale inteligenței artificiale mobile”, declară TM Roh, seful diviziei Mobile eXperience Business din cadrul Samsung Electronics.

     

    Comunicare fără bariere

    Un număr și mai mare de utilizatori Galaxy vor beneficia acum de caracteristicile Galaxy AI care îmbunătățesc comunicarea, disponibile pe modelele suportate de AI. Acestea includ posibilitatea de a ajusta tonul mesajelor și de a traduce mesajele în 13 limbi diferite folosind funcția Chat Assist.

    Utilizatorii Galaxy pot experimenta puterea interacțiunilor în timp real prin intermediul Live Translate, care oferă traduceri vocale și textuale pentru convorbirile telefonice. Cu Interpreter, utilizatorii se pot angaja în conversații spontane cu localnicii în timpul călătoriilor, deoarece funcția de ecran împărțit generează traduceri textuale pentru conversațiile în timp real.

     

     

    Productivitate fără precedent

    Integrarea extinsă a Galaxy AI în întregul ecosistem Galaxy permite o experiență de utilizare excelentă când vine vorba de sarcinile zilnice pe modelele suportate de AI. Funcțiile de căutare sunt îmbunătățite prin Circle to Search creată în colaborare cu Google, care generează rezultate intuitive de căutare printr-un gest rapid și circular.

    Funcționalitățile de organizare, precum Note Assist, permit utilizatorilor să creeze formate, să genereze rezumate și să traducă notele, în timp ce Browsing Assist ajută oamenii să rămână la curent cu știrile, primind rezumate pentru acestea. Transcript Assist poate, de asemenea, să transcrie înregistrările întâlnirilor și să genereze rezumate și traduceri în mod facil.

     

    Creativitate de neoprit

    Cu Galaxy AI, Samsung își propune să stimuleze creativitatea utilizatorilor într-un mod inovator. Ultima actualizare Galaxy oferă o serie de instrumente AI care încurajează libertatea creativă chiar și după realizarea unei fotografii. Prin intermediul funcției Generative Edit, smartphone-urile care suportă AI pot redimensiona, repoziționa sau alinia obiectele din fotografii pentru a obține rezultate remarcabile. De asemenea, utilizatorii pot îmbunătăți cu ușurință orice fotografie cu ajutorul funcției Edit Suggestion. Acum nu mai este nevoie ca utilizatorii să facă mai multe filmări, deoarece Instant Slow-mo se poate genera cadre suplimentare pentru videoclipurile cu mișcări încetinite pentru a surprinde momente pline de acțiune.

     

    Creativitatea și personalizarea nu se opresc aici. Acum, personalizarea dispozitivelor Galaxy este și mai simplă prin intermediul wallpaperelor generate de AI, care permit dispozitivelor cu  AI să pună în valoare creativitatea utilizatorilor.

    Ne găsiți și pe Google News

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Alte articole