fbpx
More

    Huawei, contribuție majoră în inovație la nivel mondial: compania ocupă locul 5 în lume după numărul de brevete obținute

    Publicat în:

    Huawei Technologies Co. continuă să urce pe lista companiilor care obțin cele mai multe brevete americane. Compania a primit anul trecut 2.770 de brevete americane, plasându-se pe locul 5, potrivit studiului realizat de Fairview Research IFI Claims Patent Services. Același studiu arată că firmele chinezești contribuie din ce în ce mai mult la nivelul de inovație mondială. 

    Succesul Huawei  vine chiar și în condițiile în care echipamentele sale de rețea sunt excluse de pe piața americană și au fost întrerupte de la achiziționarea componentelor necesare pentru telefoanele sale de către administrația Biden.

    De asemenea, companiile chineze domină atunci când vine vorba de dreptul de proprietate asupra brevetelor la nivel mondial, potrivit firmei de analiză. Șase entități chineze, inclusiv Huawei și Academia Chineză de Științe, dețin mai multe brevete de invenție decât IBM, care ocupă locul 8 pe această listă.

    Companiile americane au reprezentat mai puțin de jumătate din cele 327.329 de brevete americane emise anul trecut. China a ocupat numărul 4, dar companiile sale sunt pe cale să depășească Coreea ca al treilea cel mai mare beneficiar. Companiile chineze și elvețiene au fost singurele care nu au contribuit la declinul general al brevetării americane, a declarat Baycroft. 

    Inteligența artificială și machine learning-ul rămân domeniile cu cea mai mare creștere în inovare, începând cu IBM, Samsung, Google, Intel Corp. și Microsoft Corp. de la Alphabet Inc.

    Telemedicina și logistica lanțului de aprovizionare se numără printre zonele cu cea mai rapidă creștere, pe baza unei analize a cererilor de brevet publicate în ultimii cinci ani.

    Ne găsiți și pe Google News

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Alte articole