O provocare virală pe rețelele sociale a crescut semnificativ conștientizarea asupra comunității ALS (scleroză laterală amiotrofică), având un rol de catalizator în dezvoltarea tehnologiei accesibile. În onoarea curajului celor care înfruntă zilnic provocări, hashtagul #HONORtheChallenger a câștigat o atenție considerabilă în ultimele săptămâni, celebrând spiritul celor care depășesc limitările cauzate de ALS și aducând în prim-plan comunitatea ALS.
Participanții la provocare sunt invitați să adopte o poziție atletică, să posteze fotografia însoțită de hashtagul #HONORtheChallenger și să nominalizeze alte persoane pentru a se alătura inițiativei. Peste 4.000 de oameni din întreaga lume s-au alăturat acestei mișcări online, printre care și sportivi de renume, precum gimnastul britanic Nile Wilson, care și-au exprimat susținerea. Hashtagul viral a adunat 85.000.000 de vizualizări și a generat 11.000.000 de interacțiuni la nivel global, atrăgând atenția asupra acestei cauze importante.
„Am fost inspirat de spiritul de provocare din spatele acestui proiect și de modul în care subliniază reziliența și tăria comunității ALS,” a declarat Nile Wilson, gimnast britanic premiat. „Sper ca această inițiativă să încurajeze mai multe companii să dezvolte tehnologii AI accesibile care să sprijine sportivii răniți sau cu dizabilități.”
Tehnologia Multimodal AI Eye Tracking de la HONOR devine accesibilă pentru toți
În dezvoltarea noilor tehnologii, nevoile persoanelor cu dizabilități sunt adesea neglijate. Fundațiile internaționale ALS luptă pentru creșterea gradului de conștientizare pentru a încuraja inovațiile care pot sprijini aceste comunități. În concordanță cu angajamentul său pentru inovații centrate pe utilizator, HONOR devine primul brand de smartphone-uri care introduce tehnologia de urmărire a privirii bazată pe intenție prin intermediul sistemului de operare MagicOS 8.0. Această tehnologie bazată pe AI permite utilizatorilor să interacționeze cu smartphone-ul doar prin mișcarea ochilor, pentru a deschide notificări și aplicații. Funcția va fi disponibilă pe dispozitivele globale începând cu 27 august 2024.
„ALS este o afecțiune caracterizată prin degenerarea progresivă a celulelor nervoase care duce la deteriorarea treptată a mușchilor,” explică Limore Noach, director executiv al Fundației ALS Olanda. „Fiecare pierdere de funcție este permanentă,” adaugă ea, menționând că, în stadiile avansate ale bolii, pacienții cu ALS își păstrează adesea controlul doar asupra mișcării ochilor. „Persoanele diagnosticate cu o boală care le schimbă viața găsesc în cele mai multe cazuri un nou sens și doresc să contribuie la ceva cu adevărat semnificativ.”
Angajată în cercetări continue, HONOR dezvoltă tehnologii non-invazive de interfață creier-computer (BCI) în laboratorul de cercetare și dezvoltare. Această tehnologie inovatoare le permite utilizatorilor să comunice cu dispozitive externe prin semnale electrice ale creierului, deschizând noi oportunități pentru persoanele cu dizabilități. Wei Zhang, un challanger cu ALS din China în vârstă de 34 de ani, care suferă de această afecțiune de 26 de ani, a avut recent ocazia să experimenteze această tehnologie revoluționară, care îi permite să interacționeze cu un computer prin semnale cerebrale. HONOR se angajează să inspire un viitor în care tehnologia va facilita noi modalități de interacțiune AI între smartphone-uri și alte dispozitive, aducând beneficii semnificative persoanelor cu dizabilități și celor care necesită asistență suplimentară.
HONOR the Challenger: Promovează Conștientizarea Globală prin Social Engagement
Pentru a atrage atenția asupra comunității ALS și a aduce un omagiu persoanelor care trăiesc cu această boală, BBC StoryWorks Commercial Productions a realizat un scurtmetraj emoționant despre artistul și challenger-ul cu ALS Bernard Muller. Filmul prezintă cum Bernard Muller utilizează tehnologia de urmărire a privirii pentru a-și exprima creativitatea prin artă, evidențiind impactul pozitiv al tehnologiei AI în îmbunătățirea vieții persoanelor cu dizabilități.
„Persoanele cu ALS sunt un exemplu remarcabil de reziliență umană, iar eu sunt onorat să contribui la o inițiativă care evidențiază determinarea tăcută a comunității noastre,” a declarat Bernard Muller, artist asistat de AI și challenger cu ALS. „Sper că puterea transformatoare a tehnologiei AI va încuraja mai multe persoane cu dizabilități să se exprime prin artă, comunicare și mișcări sociale.”
Utilizatorii de social media sunt invitați să contribuie la creșterea gradului de conștientizare despre ALS, participând la provocarea online #HONORtheChallenger. Vizionați provocarea pe TikTok, Instagram, X și Facebook.
Pentru a afla mai multe despre cauză și a face o contribuție, vizitați International Alliance of ALS Associations.