Sony anunță lansarea în Europa a noii boxe wireless portabile SRS-LSR2020, ce va fi disponibilă începând cu luna iulie în Marea Britanie, Germania, Austria și Elveția, iar din luna septembrie pe celelalte piețe europene în care este prezentă compania.
Datorită noului model SRS-LSR200 utilizatorii pot lua cu ei sunetul programelor TV favorite în orice colț al locuinței*1. Dispozitivul amplifică volumul și calitatea experienței de audiție oferite de televizor atunci când utilizatorul nu se află în apropierea lui. Cele trei difuzoare integrate oferă un sunet clar, profund și natural într-o zonă largă de audiție, iar tehnologia inovatoare Voice Zoom crește frecvențele audio ale dialogului. Fie că televizorul este greu de auzit, fie că pur și simplu își doresc să experimenteze o claritate audio sporită atunci când privesc emisiunile preferate alături de familie sau prieteni, SRS-LSR200 îi va ajuta pe utilizatori să audă și să urmărească mai bine derularea acțiunii și a dialogului de pe ecran.
*1 Distanță efectivă de funcționare: aproximativ 30 de metri
Noua boxă wireless de la Sony are o construcție solidă, fiind în același timp portabilă. Aceasta este prevăzută cu un mâner foarte practic în cazul transportării dintr-o cameră în alta a locuinței, pentru ca utilizatorii să se poată bucura de sunet clar și cristalin oriunde. Pentru confort sporit, modelul are o telecomandă integrată ce permite comutarea facilă între canale, dar și între diversele intrări, fiind compatibilă cu brandurile majore producătoare de televizoare*2. Modelul SRS-LSR200 este, de asemenea, rezistent la umiditate*3, astfel că cei care își doresc să gătească în timp ce vizionează show-ul TV preferat nu trebuie să se îngrijoreze dacă boxa va fi stropită de câteva picături.
Principalele funcționalități
Difuzor pentru amplificare vocală ce reproduce fidel vocea unei persoane
SRS-LSR200 are un difuzor central dedicat pentru amplificare vocală, poziționat între cele două difuzoare stereo amplasate în stânga și în dreapta. Acesta are rolul de a amplifica frecvențele sonore ale vocii și de a elimina interferența difuzoarelor laterale, reducând astfel la minimum distorsiunile și oferind o reproducere clară și îndrăzneață a sunetului.
Funcția „Voice Zoom” pentru a reproduce clar vocea progatoniștilor de pe ecran
Modelul SRS-LSR200 este echipat cu funcția „Voice Zoom” care detectează componentele vocii umane și o pun în valoare. Față de modul de redare stereo obișnuit, aceasta oferă și modul „Voice Zoom 1”, care aduce în prim plan vocea, dar și „Voice Zoom 2”, ce evidențiază frecvențele înalte. Utilizatorul poate comuta cu ușurință între moduri folosind butonul dedicat.
Radiatoare pasive ce reproduc în mod realist registrele joase ale vocii, montate în părțile laterale ale boxei
Prin reproducerea registrelor joase ale vocii atât din stânga, cât și din dreapta difuzoarelor și radiatoarelor pasive, vocea sună natural și realist.
Telecomandă integrată ușor de utilizat
Modelul SRS-LSR200 vine cu o telecomandă integrată pentru controlarea televizorului de la distanță. În plus, noua boxă portabilă Sony are o plajă de volum extinsă, butoane ușor de utilizat și este rezistentă la umiditate.
Încărcare simplă
Boxa poate fi încărcată prin simpla ei poziționare pe baza de încărcare. O durată de încărcare de trei ore oferă o utilizare continuă de aproximativ 13 ore*.
Instalare intuitivă și ușor de înțeles
Atât baza de încărcare, cât și cablurile de conectare sunt marcate cu numere ce au diferite coduri de culoare, făcând instalarea să fie foarte simplă, chiar și pentru utilizatorii care nu se pricep foarte bine la echipamentele electronice.
Conexiune wireless stabilă
Dispozitivul transmițător și boxele sunt conectate prin intermediul unei transmisii wireless one-to-one de 2,4 GHz, pentru o conexiune cu latență redusă, cu rezistență crescută la interferențe. Sunetul din televizor este redat simultan cu cel din boxă, pentru o experiență de audiție naturală.
Preț și disponibilitate
Boxa wireless portabilă pentru televizor Sony SRS-LSR200 va fi disponibilă pentru cumpărare pe piețele din Marea Britanie, Germania, Austria și Elveția începând cu luna iulie, iar pe celelalte piețe europene în care este prezentă compania, începând cu luna septembrie. Pentru mai multe informații, accesați link-ul.