fbpx
More

    BenQ lansează un videoproiector Ultra Short Throw Laser True 4K

    Publicat în:

    BenQ, companie recunoscută pe plan mondial pentru inovații în domeniul soluțiilor de imagine și numărul unu pe piața proiectoarelor DLP, prezintă noul videoproiector Ultra Short Throw DLP laser, modelul V6000/V6050.

    BenQ V6000/V6050 este un videoproiector laser 4K ce oferă o imagine de calitate, o gamă largă de culori și un design premium, care se integrează excelent în orice mediu. Modelul dispune de un spectru larg de culoare, fiind capabil să redea 95% din spectrul DCI-P3, vine echipat cu un senzor pentru protecția ochilor şi garantează un ciclu de 20.000 ore de funcţionare, cu suport HDR-PRO™ activat.

    „V6000/V6050 înlocuieşte televizorul din sufrageria dumneavoastră cu o proiecție imensă de 100 inch.” a declarat Steve Chu, Președintele BenQ Europa. “Imaginile spectaculoase la rezoluție 4K, în culori HDR precise și luminozitate ridicată, combinate cu proiecția Ultra Short Throw și design-ul premium, îl fac să se potrivească perfect pe mobila din sufragerie.”

    Rezoluție UHD 4K cu gamă de culori DCI-P3

    V6000/V6050 oferă performanțe 4K (3840 x 2160 pixeli) și 8.3 milioane de pixeli distincți pentru fiecare cadru. Foloseşte o sursă de lumina Laser, capabilă să genereze o luminozitate mai puternică, ce oferă şi o durată de viaţă extinsă pentru lampă de peste 20.000 de ore.

    V6000/V6050 combină rezoluția 4K cu standardul de culoare DCI-P3, folosit în industria cinematografiei digitale, oferind o acoperire de 98% a spațiului de culoare DCI-P3 și 96% din spectrul Rec.709.

    Echipat în exclusivitate cu tehnologia HDR PRO, BenQ V6000/V6050 suportă formatele HDR10 și HLG. HDR PRO încorporează tehnici de corecţie automată a culorilor și a tonurilor de culoare pentru a oferi o luminozitate mai mare și o imagine mai bine optimizată. Mai mult, noul videoproiector utilizează o tehnologie avansată de estimare și compensare a mișcării, numită MEMC. Aceasta, fluidizează videoclipurile şi compensează efectele de blur și slow motion.

    Design-ul premium vine cu funcţii premium

    Distingându-se de concurență printr-un design unic, V6000/V6050 este proiectat şi cu o trapă de protecţie a lentilei, care se închide automat atunci când proiectorul nu este utilizat, evitând astfel acumularea prafului și expunerea lentilei. Din punct de vedere al sunetului, acesta este asigurat de boxele frontale de 10W, concepute de treVolo. Acestea oferă un sunet bogat, puternic și fără distorsiuni.

    O altă caracteristică importantă este senzorul Eye Protection Motion. Acesta detectează dacă cineva ridică proiectorul, oprind imediat sursa de lumină pentru a proteja ochii celor din jur.

    Regăsim aici şi tehnologia DLP (Digital Light Proccesing). Aceasta a câștigat în 2015 premiul Academy Award of Merit Oscar și este utilizată în 90% din proiectoarele cinematografice digitale din toata lumea. V6000/V6050 integrează această tehnologie, oferind o calitate ridicată a imaginii pe termen lung, culori precise și luminozitate mare, fără mentenanță și fără degradarea imaginii în timp.

    Ne găsiți și pe Google News

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Alte articole