Lego a avut o perioadă bună de timp în care realiza o serie de jocuri ce erau bazate pe filme cunoscute precum Star Wars, Batman, Harry Potter sau Indiana Jones. În toată această perioadă am avut ocazia să joc câteva dintre acestea și chiar să mă distrez. Iar acum după lungi așteptări avem parte de The Skywalker Saga.
Acest titlu Star Wars este cel mai nou și pot spune că este un proiect ce se vede că a fost dat tot ceea ce a fost mai bun chiar dacă a suferit multe amânări fiind așteptat încă din anul 2020, apoi amânat pentru 2021 și mai apoi să primească data finală de lansare 5 Aprilie 2022.
Iar noi am avut șansa să jucăm înainte varianta finală a acestui titlu ce putem spune că ne-a plăcut foarte mult.
Lego Star Wars: The Skywalker Saga reușește să ofere toate filmele Star Wars respectiv episoadele de la I la IX. Iar pentru început avem posibilitatea de a începe cu primul episod fiind o ordine cronologică a evenimentelor ori cu episodul IV ce este în ordinea lansării cinematografice. Sau dacă vrem putem să începem chiar cu Episodul VII ce face parte din trilogia cea mai recentă.
Noi am început să jucăm în oridnea episoadelor și ceea ce mi-a plăcut este faptul că avem parte de clasicul intro din filme. Povestea este prezentată în mici misiuni ce sunt mai exact scene din film și au ales să le transpună pe cele mai importante din fiecare film alături de personajele din acea secvență / film.
Iar pe parcursul poveștii putem să selectăm cu personaj vrem să jucăm. Iar dacă mai ai pe cineva ce dorește să joace alături de tine se poate alătura fără probleme cu un al doilea controller.
Și câțiva dintre cei valabili sunt : Luke, Han Solo, Obi Wan, Mandalorian, Boba Fett plus multe alte personaje ce le poți debloca pe parcurs.
Povestea este plăcut transpusă și are o serie de momente amuzante în stilul jocurilor Lego
Este poate cel mai măreț proiect Lego deaorece avem parte de toată povestea Star Wars din saga Skywalker și au reușit să le aducă pe toate la un loc fiind oferită atenția necesară fiecăruia. Iar după ce terminăm povestea jocului avem posibilitatea de a revenii pe fiecare planetă să găsim toate secretele acesteia unde putem debloca noi costume pentru personaje, viitoare upgrade-uri sau multe alte secrete.
Noi am jucat acest titlu pe o consolă PlayStation 5 și am observat cât de bine arată având în vedere că este un univers creat din bucăți de Lego.
Au reușit să ofere sunetul clasic Star Wars și la fiecare Lightsaber folosit sau navă condusă din joc.
Gameplay distractiv pentru orice vârstă
Atât controlul cât și task-urile oferite pe timpul jocului considerăm că sunt foarte simple și mai ales modul de abordare al poveștii este perfect pentru un copil. Iar posibilitatea de a juca alături de încă cineva este o soluție perfectă de a juca seria Star Wars alături de copil.
Concluzie
Lego Star Wars: The Skywalker Saga este cel mai bun joc Lego de până acum și se vede devotamentul oferit seriei Star Wars. Noi recomandăm acest joc pentru toate vârstele și acesta se poate achiziționa deja fiind lansat astăzi 5 Aprilie pentru PlayStation 4, PlayStation 5, Xbox Series X/S, Xbox One, Nintendo Switch, PC