Cu o arhivă de 149 de ani, nu este de mirare că articolele vestimentare Levi’s din trecut oferă adesea inspirație pentru piesle create în prezent. Acest lucru este valabil și pentru colecția dedicată sezonului toamnă-iarnă 2022, care se numește ”Arhivele Reinventate”. Reflecțiile asupra fit-urilor și stilurilor populare din anii ’80, ’90 și începutul anilor 2000 reprezintă o parte importantă din această colecție, explorarea arhivelor Levi’s fiind un element esențial în definireea colecției.
Pe de altă parte, o mare inspirație asupra pieselor pentru acest sezon sunt proporțiile amplificate. Acum că lucrurile încep să revină ușor-ușor la normal, realizarea unui look a devenit din nou o activitate fresh și distractivă.
Levi’s își dorește în acest sens să ofere o gamă de fit-uri și stiluri care permit cu adevărat oamenilor să devină creativi când vine vorba de forme, siluete și texturi. Indiferent dacă vei opta pentru combinația regular fit în partea de sus și oversized jos, sau exact invers, lucrurile n-au fost niciodată mai creative, experimentale sau amuzante ca acum. Mai mult, piesele dețin și o mică tentă de nostalgie, totul fiind reimaginat printr-o viziune complet modernă.
Stilul relaxat este în continuare în trend
În continuare siluetele tind să fie cât mai relaxate când vine vorba de moda feminină, cu accente pe amplificarea proporțiilor. Referințele din anii ‘80, ‘90, și 2000 sunt esențiale când vine vorba de apariția unor noi fit-uri din denim. Blugii Baggy Dad ilustrează perfect acest lucru, cu o talie tip mid-rise care se pliază superb pe șolduri și șezut, completată de o croială conică pe picior. Un alt model cool este Baggy Boot, care deși are aceeași croială pe șolduri și șezut, se remarcă prin liniaritatea croielii largi până la tivul pantalonilor.
Pentru a oferi complementaritate gamei din denim pentru femei, au fost create noile perechi de blugi XL Flood – cu un fit larg care se strânge pe gleznă, inspirat din anii ’90 – și Mom – care reinventează clasicii Mom Jean, oferindu-le un twist aferent anilor ’80 – cu o talie înaltă, largi pe picior și un tiv conic.
Pe lângă denim, utilitatea articolelor vestimentare continuă să fie o temă de interes major prin apariția a 2 modele noi, Baggy Surplus și Dad Utility. Având drept inspirație modelul Baggy Daddy, blugii Baggy Surplus reprezintă o pereche de pantaloni din twill de bumbac, ce au un fit larg pe picior și un aspect ușor bufant. Aceasta are de asemenea și elemente de ajustare în talie, încât poate fi purtată atât cu talia înaltă, cât și cu talie joasă. Pe de altă parte, blugii Dad Utility au drept inspirație pantalonii clasici de dulgher, cu un fit mai lejer și croială dreaptă pe picior. Pentru a oferi un plus de stil colecției toamnă-iarnă 2022, în gama de articole vestimentare își face apariția și o nouă salopetă Levi’s, cu talie reglabilă.
Proporțiile amplificate se regăsesc și la top-urile pentru femei. Gama se numește Pretty Tops și este inspirată de stilul feminin retro, care se resimte cel mai profund la finalul anilor ’90 și începutul anilor 2000. Elementele definitorii ale articolelor sunt mânecile bufante, decolteurile pătrate și imprimeurile florale. Alte piese ale gamei pot avea gulere cu dungi tăiate, corsete din denim cu o structură încorporată în croială.
Reinventarea pentru stilul masculin colecția toamnă-iarnă
În ceea ce privește stilul masculin, colecția toamnă-iarnă 2022 este doar despre reinventare. Când vine vorba de denim, accentul cade pe fit-uri drepte și relaxate. Se păstrează modelele clasice precum 501 Original și 505, care sunt reinrepretate în alte colecții mai recente, exemple fiind perechile de blugi 501 ’93 și 551z. O nouă piesă adăugată colecției este 50s Straight, care se remarcă prin croiala mai largă ce surprinde o parte din stilul anilor 50 reinrepretat de către Levi’s înt-o viziune 80cistă.
Fit-urile conice joacă un rol important și în acest an, având o gamă dedicată ce include popularii blugi Stay Baggy, Stay Loose și 501® Taper, trei modele care inovează emblematicul model 501. Pe lângă articolele vestimentare deja existente, colecția tomană-iarnă 2022 introduce o nouă piesă tot în gama croielii conice, și anume, 550 ’92. Cu un fit mai lejer pentru zona șezutului și a piciorului, însoțit totodată de un tiv conic, acest model este o versiune reimaginată a clasicului 550, una dintre cele mai populare piese Levi’s din anii 1990.
Ideea de XL se regăsește și în articolele bărbătești, prin interpretări supradimensionate ale topurilor clasice Levi’s. Un exemplu ar putea fi XL Trucker, o versiune mai largă a Trucker-ului de tip III, cu umeri căzuți și un fit mai sesizabil pe partea mânecilor și a corpului. Hanoracul XL este alt articol vestimentar parte din această categorie, fiind o interpretare modernă a hanoracelor supradimensionate din anii ’90, alături de o combinație a puloverelor tip cardigan din materiale groase și largi.
În afara produselor din denim, Levi’s XX Chino revine cu o gamă extinsă de culori și texturi, inclusiv includerea velurului. Ca întotdeauna, întreaga gamă, inclusiv pantalonii scurți Levi’s® XX Chino și noii pantaloni scurți Levi’s® XX Chino EZ, prezintă un twill moale, care arată din ce în ce mai bine cu trecerea timpului. Un nou accent vintage apare odată cu perechea de blugi Sta-Prest Flare. În timp ce pantalonii clasici Sta-Prest – un fit popular al anilor 60 care a fost modificat pentru a-și menține pliul central – sunt renumiți pentru talia înaltă și fit-ul slim, noua pereche de pantaloni Sta-Prest Flare are un croi al piciorului mai larg și un model evazat mai subtil.