Sunt nenumărate modalități prin care trecerea timpului își face simțită prezența în viața noastră. Însă, cel mai vizibil este felul în care pielea noastră îmbătrânește. De multe ori există posibilitatea ca unii dintre noi să arate mai în vârstă de fapt – totul din cauza unor factori ce pot avea o influență negativă asupra pielii. Descoperă în paragrafele următoare care sunt principalele cauze și soluții ale acestui fenomen.
Pe lângă procesul natural de îmbătrânire – care se produce din cauza încetinirii reproducerii celulelor din organism -, există o serie de alte elemente ce pot duce la uscarea tenului și la pierderea elasticității. Printre ele se numără:
– folosirea și îndepărtarea necorespunzătoare a machiajului – înfundă porii și facilitează producerea de erupții prin conținutul ridicat de chimicale;
– apa micelară – care deși este eficientă, are în componența sa o serie de surfactanți cu acțiune detergentă care usucă grav pielea pe termen lung;
– fumatul – cantitatea de oxigen și nutrienți care ajung la celule scade vertiginos din cauza acestui viciu;
– alcoolul – deshidratează pielea;
– o dietă alimentară dezechilibrată – consumul de alimente nesănătoase poate duce la erupții și la un ten lipsit de strălucire;
– lipsa hidratării corespunzătoare a organismului;
– stresul;
– poluarea.
Aceștia sunt doar o parte din factorii care pot provoca o îmbătrânire prematură a pielii. Printre primele semne ale acestui proces, se regăsesc apariția ridurilor, a cearcănelor și a pungilor sub ochi, un aspect căzut al pleoapelor, piele uscată, și nu numai.
Cum poți reduce efectele îmbătrânirii? Ei bine, pe lângă o dietă echilibrată și un stil de viață activ, rutina de îngrijire a tenului face diferența. Aceasta influențează în mod major modul în care pielea noastră se va comporta odată cu trecerea timpului.
Tocmai de aceea, cel mai relevant brand de beauty-tech din industria frumuseții, FOREO, vine cu soluții concrete și eficiente în această ”luptă”. Dintre toate produsele de calitate înaltă, noi îți recomandăm să descoperi efectele următoarelor trei:
Dispozitivul menit să-ți ofere un ten impecabil în doar câteva minute. Perii moi din silicon garantează o curățare minuțioasă și blândă, care în același timp îndepărtează până la 99,5% din murdăria și toxinele acumulate (machiaj, exces de sebum, celule moarte). Principalul scop este de a reduce apariția noilor riduri și de a oferi fermitate, în timp ce menține un aspect tineresc.
- BEAR mini
Ai parte de un antrenament intens al mușchilor faciali, chiar în intimitatea casei tale. Pe baza tehnologiei cu microcurenți în 3 intensități diferite și pulsațiile T-Sonic, dispozitivul are drept rezultat un efect de lifting de invidiat, împreună cu o tonifiere și sculptare a contururilor feței garantată. Prin stimularea celor 69 de mușchi ai feței, BEAR mini diminuează considerabil aspectul liniilor fine și al ridurilor.
Ești gata să aduci experiența unui spa la tine acasă? UFO 2 este un dispozitiv ce combină 4 tehnologii de ultimă oră, fiind ideal pentru o rutină rapidă și eficientă de self-care. Terapia cu lumină LED, termoterapia, crioterapia și pulsațiile T-Sonic, vor asigura rezultate la nivel profesional în doar 2 minute. Printre beneficiile de care poți avea parte dacă alegi să folosești UFO 2, se numără: îmbunătățirea instantă a calității tenului, un aspect radiant, efect anti-inflamator, minimalizarea porilor și o exfoliere blândă.
Acestea sunt doar 3 dispozitive ce te pot ajuta în ”lupta” împotriva procesului de îmbătrânire. Dacă ești curioasă să descoperi și alte beneficii ale gamei variate FOREO, accesează xpertbeauty.ro.