More

    Painkiller primește un nou gameplay trailer

    Publicat în:

    În cadrul Horror Game Awards Halloween Showcase, 3D Realms (label al Saber Interactive) și Anshar Studios au dezvăluit un trailer de gameplay pentru noul Painkiller. Shooter-ul, care readuce în prim-plan universul gotic al seriei, se lansează pe 21 octombrie 2025 pentru PlayStation 5, Xbox Series X|S și PC (Steam).

    Trailerul, narat chiar de unul dintre demonii din Purgatoriu, pune accent pe acțiunea co-op rapidă și intensă, unde „friends who slay together, stay together”.

    Caracteristici cheie ale Painkiller

    • Purgatoriul ca teren de joacă – biomi întunecați și grotesci unde jucătorii pot sări, aluneca și folosi hook-uri pentru mobilitate rapidă.

    • Co-op online în 3 jucători – explorează împreună cu prietenii diverse locații și descoperă secrete în timp ce faci față valurilor de inamici.

    • Inamici și monștri uriași – de la demonii clasici la creaturi colosale precum Nephilim, copiii monstruoși ai lui Azazel.

    • Tarot cards și progres – folosește cărțile pentru upgrade-uri, extinde arsenalul și coordonează atacurile cu echipa.

    • Patru personaje jucabile – Ink, Void, Sol și Roch, fiecare cu abilități și bonusuri unice pentru energie, sănătate și putere.

    • Rogue Angel Mode – un mod roguelike separat de campanie, cu arene generate procedural, loot variat și boss fights epice.

    Ediții disponibile și bonusuri de precomandă

    • Standard Edition (digital și fizic, PS5 și Xbox prin retaileri).

    • Deluxe Edition (PS5, Xbox Series X|S și PC), care include Season Pass. Acesta oferă Night Watch DLC (4 skin-uri de personaje și 6 skin-uri de arme la lansare), plus skin-uri suplimentare post-launch.

    Toate precomenzile includ Iron Crusade Skin Pack, iar precomenzile fizice adaugă și pachetul Burnished Pride, cu skin-uri aurii pentru arme.

    Ne găsiți și pe Google News

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.