More

    Noi actualizări pentru Civilization VII plus noi detalii despre DLC-ul „Crossroads of the World”

    Publicat în:

    2K și Firaxis Games au anunțat detalii despre viitoarele actualizări majore care vor fi lansate în luna martie pentru Sid Meier’s Civilization VII, în paralel cu debutul primei părți din pachetul DLC Crossroads of the World Collection.

    Prima actualizare majoră, Update 1.1.0, va fi disponibilă începând cu 4 martie 2025, pe PC și console, readucând suportul pentru cross-play între platforme. Actualizarea aduce modificări importante pe baza feedback-ului primit din partea comunității, printre care:

    • Adăugarea unui Nou Minune Naturală gratuită – Triunghiul Bermudelor
    • Ajustări ale interfeței și remedierea unor probleme raportate
    • Revizuirea câștigului cultural în Epoca Modernă și îmbunătățirea comportamentului AI în privința victoriei culturale
    • Posibilitatea de a converti Orașe Sfinte în Epoca Explorării
    • Ajustări pentru unitățile navale și interacțiunea cu puterile independente de coastă
    • Corecții pentru modul multiplayer și integrarea prietenilor prin cont 2K

    Tot în 4 martie, se lansează și prima parte din DLC-ul Crossroads of the World, inclus în edițiile Deluxe și Founders ale jocului. Acest pachet include:

    • Lider nou: Ada Lovelace
    • Civilizații noi: Marea Britanie (Epoca Modernă) și Cartagina (Epoca Antichității)
    • Minuni naturale suplimentare: Machapuchare, Muntele Fuji, Vihren și Vinicunca

    A doua actualizare importantă, Update 1.1.1, este programată pentru 25 martie 2025 (data poate suferi modificări), și va aduce:

    • Optimizări UI suplimentare, cu accent pe claritate și accesibilitate
    • AI îmbunătățit în ceea ce privește explorarea și colonizarea
    • Funcționalități noi: Quick Move, redenumirea orașelor și comandanților
    • Setări de start personalizabile pentru jocurile multiplayer și single-player
    • Buton opțional „Restart” pentru regenerarea hărții
    • Nouă Minune Naturală gratuită: Muntele Everest
    • A doua parte a DLC-ului Crossroads of the World, cu:
      • Lider nou: Simón Bolívar
      • Civilizații noi: Bulgaria (Epoca Explorării) și Nepal (Epoca Modernă)

    Firaxis a confirmat că evenimentul in-game planificat, Natural Wonder Battle, a fost amânat pentru o actualizare viitoare, prioritatea echipei fiind în acest moment îmbunătățirile de tip quality-of-life.

    Planuri pentru Viitor

    Printre cele mai cerute funcții care vor fi abordate în actualizările viitoare se numără:

    • Buton „One More Turn” după finalul Epocii Moderne
    • Auto-Explore pentru unități
    • Noi dimensiuni de hartă (cu excepția Nintendo Switch)
    • Tipuri noi de resurse și alocare îmbunătățită a acestora
    • Moduri de joc locale precum Hot Seat și echipe în multiplayer
    • Cozi de cercetare și suport pentru modding și Steam Workshop

    Mai multe dintre aceste funcții sunt în dezvoltare și unele ar putea fi disponibile începând cu luna aprilie, în funcție de stadiul testării interne.

    Ne găsiți și pe Google News

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.