fbpx
More

    Seria de filme Crimă în… continuă în august

    Publicat în:

    Din 7 august, în fiecare miercuri, de la ora 22:00, DIVA ne poartă pe noi meleaguri care debordează de accent franțuzesc, peisaje cu vino-ncoa’ și crime misterioase, pentru că seria polițistă franceză „Crimă în…” continuă și în ultima lună a verii calendaristice.

     

    De data aceasta, grila DIVA conține 4 premiere

    Noile regiuni pitorești din Franța unde au loc crime misterioase sunt Charente-Maritime, Alpes-de-Haute-Provence și Charentes (care este unul dintre departamentele originale ale Franței, create în urma Revoluției din 1790). Mai multe detalii despre fiecare dintre cele 4 filme, mai jos:

    • 7 august – „Misterele din pădurea Galant” („Les mystères du Bois Galant”, 2019). Căpitanul Emma Thélier (Sara Mortensen) este în vacanță, la mama ei, în zona Charente-Maritime. După ce descoperă un cadavru în timp ce face jogging, i se alocă un partener de investigație: jandarmul Adrien Klévec (Olivier Sitruk), cu care a avut o aventură de o noapte, fără să știe cine e. Acum, cei doi trebuie să colaboreze – în ciuda jenei și atracției existente între ei – și să prindă criminalul care apoi împușcă mai multe victime folosind gloanțe de argint. Povestea polițistă a fost filmată chiar în zona orașului Rochefort, în doar 20 de zile.
    • 14 august – „Crima din Brouages” („Les mystères des majorettes”, 2020). Într-un orășel din Sud-Vestul Franței, este găsit cadavrul unei majorete și toți ochii sunt brusc ațintiți asupra doamnei Li (Jade Phan-Gia). Aceasta este o imigrantă chineză care cultivă viță de vie aici de 15 ani încoace, iar xenofobia localnicilor se manifestă acerb. Claire (Isabelle Vitari) este jandarmul care primește cazul și care îl investighează alături de criminologul David (Alexandre Varga), care ascunde propriile secrete.
    • 21 august – „Crima din Castellane” („Les mystères de la chorale”, 2020). În scenariul acestei premiere DIVA, căpitanul Caroline Dubreuilh (Maud Baecker) se ocupă de prima ei crimă, ajutată de fostul polițist Louis Kleber (Nicolas Marié): o tânără kurdă de 18 ani a fost ucisă când se întorcea de la cor. Când cei doi încep să scoată la suprafață misterele din micul orășel francez unde are loc acțiunea, emoții adânc îngropate amenință pe toată lumea.
    • 28 august – „Crima din Charentes” („Les mystères de la duchesse”, 2022). Deși în curând urmează să nască, Maud Arthuis (Lorie Pester) primește cazul unei crime din înalta societate: soțul ducesei Louise de Crémier (Ludmila Mikaël) este omorât cu o crosă de golf. Detectivul particular Lucien Labeguerri (Jeremy Banster) – care e angajat de fiica ducesei – o ajută să descâlcească misterul. 

     

    Cine este criminalul și cum se termină fiecare dintre cele 4 povești franceze difuzate de DIVA în cadrul seriei polițiste „Crimă în…”? Pentru a descoperi, stați cu ochii și telecomanda pe DIVA, în fiecare miercuri, de la ora 22:00, din 7 august!

    Ne găsiți și pe Google News

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Alte articole