“No Time to Die / Nu e vreme de murit”, cu siguranță cea mai așteptată lansare din seria Bond, amânată din cauza pandemiei, ajunge, în sfârșit, în cinematografe, având în prim-plan un agent 007 mai puternic și mai vulnerabil în același timp, care, de data aceasta, are de depășit o provocare nebănuită, într-o poveste despre adaptare, încredere și trădare.
Acțiunea din noul film are loc la cinci ani după evenimentele din “Spectre”, într-o perioadă în care agentul 007 (Daniel Craig) s-a retras definitiv din lumea spionajului. Felix Leiter, un vechi prieten din CIA, apare în peisaj și îi cere ajutorul într-o misiune de extragere a unui om de știință răpit, misiune care se dovedește mai plină de riscuri decât părea inițial.
Ne aducem aminte că la final de “Spectre” îi vedem pe James Bond (Daniel Craig) și Madeleine Swann (Léa Seydoux) îndepărtându-se într-un Aston Martin DB5. Acum, în “No Time to Die / Nu e vreme de murit”, el și Madeleine sunt în Matera, un oraș fascinant din sudul Italiei. Potrivit producătorului seriei, Michael G. Wilson, ideea a fost să reia firul epic de la povestea relației lui Bond cu Madeleine.
“Am avut discuția aceasta – de unde să reluăm povestea de dragoste dintre ei și cum să explorăm temele centrale din filmele cu Daniel Craig”, spune producătoarea Barbara Broccoli. “Aveam de încheiat o poveste complexă cu multe fire. Cred că am reușit să spunem o poveste completă și să punem toate lucrurile în ordine”, spune Daniel Craig.
Subiecte ca secrete, trădare și încredere s-au derulat în ultimele patru filme din seria Bond, susținând povestea către concluzia din “No Time to Die / Nu e vreme de murit”. După suferința cauzată de pierderea lui Vesper Lynd (Eva Green) în “Casino Royale”, după relația fluctuantă cu M și MI6, după durerea trăită în urma descoperirilor în ceea ce îl privește pe Blofeld (Christoph Waltz), Bond își asumă un nou risc, lăsând garda jos prin relația sa cu Madeleine, într-o încercare de a iubi și de a fi iubit.
“Dacă Bond chiar are o relație serioasă e clar că acest lucru aduce multe provocări emoționale pentru el. Așa că încrederea este tema cheie în acest film, e foarte dificil pentru el să se dedice unei relații, mai ales că a fost trădat de multe ori”, spune Broccoli.
Încă de la începutul noului film îl regăsim pe Bond nu numai într-o relație, ci și retras din activitate. “Retragerea lui Bond a fost o temă complet nouă pentru noi. Cum e acest om dacă nu mai are jobul său. Când ești Bond și ți-ai dedicat întreaga viață serviciului secret nu poți să nu te întrebi ce moștenire lași”, afirmă producătorul asociat Gregg Wilson.
Având un fir epic atât de complexă, producătorii au apelat la vizionarul regizor Cary Joji Fukunaga, care a trecut la cârmă după ce regizorul contactat inițial, Danny Boyle, a renunțat.
“Când ne-am întâlnit, Cary a spus că i-ar plăcea să facă un film Bond la un anumit moment. Și când Boyle a ieșit din proiect și căutam un nou regizor el ne-a contactat. Am fost foarte încântați că era disponibil. Entuziasmul lui pentru proiect și priceperea lui ne-au ajutat în mod miraculos”, spune Broccoli.
Fukunaga este primul regizor american care a semnat un film din franciza Bond. “E grozav cu actorii și personajele și aduce un nivel de complexitate în tot ceea ce face. Este un regizor cu prestigiu internațional. Vorbește mai multe limbi străine, e genul care a călătorit foarte mult. Este tânăr și entuziast și are o viziune cinematografică extraordinară”, spune Gregg Wilson.
Fukunaga își aduce aminte de prima interacțiune puternică cu un film din seria Bond, în 1985, când a văzut “A View To A Kill / Perspectiva unei crime”. “Îmi amintesc finalul de pe podul Golden Gate. Era ca și cum Bond a traversat ecranul direct în lumea mea. A fost un film foarte tare cu Roger Moore într-un rol foarte bun”, spune regizorul.
Pe măsură ce și-a construit cariera în industria cinematografică, Fukunaga a avut mereu în minte ideea de a face un film din seria Bond într-o bună zi. “Fiecare film Bond excelează în acțiune și pericol. Alegi cel mai periculos lucru posibil și apoi îl pui pe Bond să îl înfrunte. Iar ceea ce e și mai interesant de-a lungul aparițiilor lui Daniel Craig este că a adăugat profunzime personajului”, spune regizorul.
Avem de-a face deodată cu mai multă complexitate, cu mai multă suferință și, mai ales, cu vulnerabilitate ascunsă bine după pierderea lui Vesper Lynd. “E cu atât mai interesant modul în care ia decizii, ținând cont de ingeniozitatea lui și de slabiciunile lui”, spune Fukunaga.
Daniel Craig, a cincea oară Bond
Cunoscutul actor revine pe marile ecrane ca cel mai tare agent secret pentru un a cincea oară, într-o aventură finală care îl poartă într-o lume nouă, modernă, în care îi este destul de greu să se adapteze.
Nu mai este eroul pe care îl știam, îl descoperim într-o lumină nouă, mult mai vulnerabil. Acum este un om care are încă multe de învățat, al cărui succes este limitat de eșecurile ocazionale. E un amestec complex de lumină și întuneric.
De-a lungul ultimelor filme din serie publicul a fost martor al acestei transformări. L-au urmărit pe Bond cum devine agent secret, cum învață să ucidă, cum află ce consecințe au misiunile sale. Era un singuratic care a fost forțat să lase oameni în viața lui. Un om care a iubit și a pierdut și care își ascunde bine rănile.
“Schimbarea asta a început odată cu Casino, un film în care am vrut ca Bond nu doar să fie un asasin, dar și să se comporte ca unul. Însă am vrut să adaug și o nuanță modernă personajului”, spune Daniel Craig. Aceleași mari teme s-au regăsit în filmele Bond în care a jucat el, iar acum ele sunt exploatate la maximum, pe ideea ori totul, ori nimic.
“Mi-a plăcut mereu cum au ieșit filmele cu 007 în care am jucat. În fiecare a fost vorba de relații și despre efectele și consecințele lor. Iar acest film se învârte tot în jurul relațiilor, cele mai importante teme fiind dragostea și încrederea”, afirmă Daniel Craig.
După trădarea suferită în relația cu Vesper Lynd, Bond trage concluzia că nu poate fi un profesionist desăvârșit dacă acceptă relații în care devine vulnerabil. Asta explică de ce a fugit de alte relații până când a întâlnit-o pe Madeleine, fiica unui asasin, singura femeie care îl poate înțelege. Prin urmare se implică, se îndrăgostește și devine din nou vulnerabil. Rămâne de văzut unde îl va purta încrederea în iubita sa.
“A avut o mare iubire și a pierdut-o tragic, așa că a decis să nu mai fie disponibil emoțional pentru nimeni. Se păstrează mai mult pentru sine, dar odată cu acest film descoperim că i se dă o nouă șansă. Acesta e clar un film Bond și abundă în acțiune și aventură. Însă, dincolo de asta, regăsim elemente importante din sfera adevărului și emoțiilor și avem o poveste de dragote care face ca întreaga producție să fie complicată și fascinantă”, mai spune Daniel Craig.
SINOPSIS:
Acțiunea din “No Time to Die / Nu e vreme de murit” are loc la cinci ani după “Spectre”, premisa de la care pornește noul film din seria 007 fiind că super agentul s-a retras din viața agitată. Însă, clipele sale de liniște sunt brusc întrerupte când Felix Leiter, un vechi prieten din CIA, apare în peisaj și îi cere ajutorul. Deodată, o misiune aparent simplă, de extragere a unui om de știință răpit, se transformă într-una cu mult mai periculoasă decât era de așteptat și îl poartă pe Bond pe urma unui răufăcător misterios care e înarmat cu o nouă tehnologie de luptă ce poate avea efecte devastatoare asupra omenirii.
Cu același Daniel Craig în rolul agentului secret 007, filmul a fost gândit ca un punct culminant al universului Bond, potrivit regizorului Cary Joji Fukunanga. James Bond nu numai că este nevoit să se adapteze lumii moderne a spionajului – pe care pare să nu o cuprindă cu ușurință – dar se și lovește de cea mai grea și traumatică provocare dintre toate.
Însă nu pornește singur în această aventură. Din distribuție mai fac parte și Ana de Armas, Naomie Harris, Ralph Fiennes, Léa Seydoux, Rami Malek.
“No Time to Die / Nu e vreme de murit” este distribuit în România de Forum Film și va intra în avanpremiera in cinematografe incepând cu data de 30 septembrie în formatelev 2D, 3D, IMAX 3D, 4DX, 3D