fbpx
More

    Festivalul „Dracula TiMes” – periplu în timpul şi spaţiul filmului fantastic

    Publicat în:

    Dracula Film Festival, unul dintre cele mai importante festivaluri de gen din întreaga lume, prezintă prima ediție a festivalului de film fantastic Dracula TiMes, care va avea loc la Timișoara,  în perioada 29 noiembrie – 3 decembrie, la Cinema Timiș și Faber.

    Festivalul promite o experiență fantastică de neratat pentru toți iubitorii de gen, cu  proiecții de filme în avanpremieră națională, cineconcerte, filme documentare și de artă, cu o competiție de scurtmetraj destinată tinerilor cineaști amatori dar și cu invitați de renume internațional, printre care Dacre Stoker, stră-stră-nepotul celebrului scriitor irlandez Bram Stoker, care a creat mitul contelui Dracula.

    Programul festivalului este disponibil aici iar biletele și abonamentele au fost puse în vânzare aici .

    Timp de cinci zile, festivalul Dracula TiMes va oferi publicului timişorean o incursiune în multiversul filmului fantastic. Ficţiuni spectaculoase şi experimente de avangardă, horror-uri apocaliptice sau comedii fantasy, animaţii şi documentare, SF-uri sau psycho-drame, toate aceste forme de expresie ale fanteziei umane provenind din întreaga Europă, dar nelimitate exclusiv la continentul nostru, se regăsesc dispersate în locaţiile festivalului.

    Nu este vorba doar de spaţiul fantasticului, ci şi de timpii acestuia, pentru că Dracula TiMes a mixat un program în care prezentul co-există cu trecutul şi viitorul, propunând publicului o experienţă (pop) culturală ce trece ca inspiraţie dincolo de cadrul cinematografiei.

     Viitorul – în afara avanpremierelor de filme care vor fi lansate în cinematografe abia în viitor, precum Poor Things / Sărmane Creaturi (Irlanda, Anglia, SUA – 2023) filmul care a câștigat Leul de Aur în acest an la Festivalul de film de la Veneția și care va intra în cinematografele din România pe 9 februarie 2024, Thanksgiving / Vinerea Neagră (SUA 2023) sau There’s Something in the Barn (Norvegia, 2023), expoziţia Postmodern Gothic Art a artistului italian Giorgio Finamore explorează vizual complicata relație om-mașină din perspectiva unei potenţiale evoluţii sumbre a interacțiunii noastre cu mediile digitale.

    Tot despre viitoruri posibile este vorba şi într-o parte din scurt şi lungmetrajele proiectate în premieră la Timişoara, prezentate de Dracula Film Festival, în parteneriat cu Sombra – Festival de Cine Fantástico Europeo de Murcia şi Dublin International Short Film and Music Festival.

    Cât despre trecut, e firesc să privim înapoi în timp, din perspectiva unor repere importante din peste un secol de film fantastique, de la cel dintâi film de lungmetraj realizat vreodată în Italia, L’Inferno, din 1911, până la ‘clasice’ semnate de cineaşti vizionari precum Gopo (Ecce Homo) sau Spielberg (E.T.) şi la revizitarea mitologiei Dracula prin ficţiunea The Last Voyage of the Demeter (Anglia, Germania, SUA, 2023), din 2023, sau documentarele lui Dacre Stoker (În căutarea castelului lui Bram Stoker), Florin Iepan (Bela Lugosi: Vampirul căzut) sau Nicolae Pepene (Dracula – agent de voiaj).

     

    Astfel, ajungem în timpul prezent și spectatorii vor avea ocazia să vadă în cadrul Dracula TiMes filme super- noi, precum Mad Heidi (Elveția 2022) sau Infinity Pool (Canada, Croația, Ungaria – 2023), plus câştigătoarele Dracula Trophy la Dracula Film Festival din ultimii ani: Dawn Breaks Behind the Eyes (Germania 2021), The Creeping (Anglia 2022) și Halfway Home (Ungaria 2023) şi, mai ales, să stea de vorbă informal cu realizatori ai unora dintre acestea.

    Prezent, trecut, viitor, Dracula TiMes reprezintă doar maşinăria timpului care transportă publicul în fiecare dintre acestea, alimentându-le imaginaţia!

    Ne găsiți și pe Google News

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Alte articole