fbpx
More

    Soluții inteligente Samsung pentru educație interactivă și la distanță într-un nou centru educațional din România

    Publicat în:

    Samsung Electronics România anunță deschiderea unui nou centru educațional dotat cu tehnologie de ultimă generație. „Colegiul Național Ferdinand” din Bacău este cea de-a doua instituție de învățământ ai căror profesori și elevi vor beneficia de experiența de învățare interactivă facilitată de Samsung Smart Classroo m, după „Colegiul Național Emanoil Gojdu” din Oradea.

    Centrul educațional din Bacău va avea, însă, un dublu rol. El va putea fi folosit și pentru predarea la distanță, contribuind la misiunea Samsung de a facilita accesul la educație pentru copii și tineri din medii defavorizate, în contextul în care, potrivit celui mai recent studiu efectuat de Eurostat, România este lider în topul țărilor cu cei mai mulți tineri care au abandonat timpuriu școala.

    Peste 15% dintre tinerii cu vârste între 18 și 24 de ani din România, nu terminaseră decât cel mult 8 clase, conform analizei efectuate de Eurostat în 2021.

    Studiile locale arată că Bacău se află printre orașele cu cel mai ridicat număr de elevi care ajung să părăsească diferite forme de învățământ. În anul școlar 2020-2021, abandonul la nivel județean a ajuns la peste 600 de tineri care au renunțat complet la școală, o creștere de 22% comparativ cu anul anterior. Rata ridicată a abandonului școlar la nivel de județ are în spate multiple motive, printre care lipsa resurselor materiale, părinți fără locuri de muncă sau plecați în străinătate, dar și pandemia care a accentuat acest fenomen.

    Prin programul SEED (Samsung Ecosystem for Education Development), compania și-a propus să contribuie la dezvoltarea unui mecanism facil de colaborare între Samsung și mediul educațional din România, dar și la reducerea ratei de abandon școlar. Programul le oferă profesorilor și elevilor deopotrivă infrastructura și instrumentele de lucru de care au nevoie, inclusiv pentru predarea la distanță.

    ,,Digitalizarea educației și facilitarea accesului la învățământ sunt o prioritate pentru noi, tocmai de aceea aducem tehnologia Samsung mai aproape de comunități și deschidem aceste centre educaționale menite să deschidă elevilor și studenților calea spre noi forme de învățare. Transformarea și revitalizarea educației în România este un demers de lungă durată. Prin urmare, colaborăm îndeaproape cu instituții de învățământ, organizații de specialitate, profesori și nu numai, pentru ca împreună să oferim tinerilor pregătirea de care au nevoie, la cele mai înalte standarde de calitate”, a declarat Cristian Constantin, Head of Division Enterprise Business Team & Education Strategy Director-Central Eastern European Display Organisation.

    Centrele educaționale din Bacău și Oradea sunt dotate cu tehnologie și produse Samsung, fiecare dintre ele dispunând de: două table interactive, 16 scaune, 16 tablete și o soluție pentru videoconferințe pentru fiecare centru. Acestea vor putea fi folosite inclusiv pentru a găzdui evenimente dedicate educației, conferințe etc.

    Centrul educațional din cadrul Colegiului Național Ferdinand din Bacău a fost inaugurat astăzi, pe 22 septembrie, iar cel din cadrul Universității de Vest din Timișoara pe 4 octombrie.

     

    Ne găsiți și pe Google News

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Alte articole