Start-up-ul irlandez Nooka Space lansează pe piața din România conceptul revoluționar al birourilor de proximitate. Inteligente și mobile, pentru a le oferi tuturor celor care lucrează de acasă sau în sistem hibrid. În condiții de maximă siguranță.
Conceptul Nook Space a luat naștere pe fondul pandemiei COVID-19
Conceptul Nooka Space a luat naștere pe fondul pandemiei COVID-19 și a schimbărilor care au loc pe piața muncii la nivel global și propune un mod de lucru inteligent, flexibil și eficient. Prin crearea unei rețele de birouri de proximitate hi-tech, complet echipate și sigure. Care pot fi închiriate prin intermediul unei aplicații mobile, la costuri accesibile.
Inteligente și compacte, birourile Nooka Space sunt concepute să funcționeze ca o rețea de micro birouri, amplasate în proximitatea utilizatorilor, putând fi transportate cu ușurință în spațiile dorite, datorită dimensiunilor, mobilității și a funcționalităților acestora.
„Tranziția masivă către munca la distanță în timpul pandemiei a fost o necesitate pentru majoritatea companiilor la nivel global. Însă multe dintre acestea doresc să continue cu o formă de muncă la distanță chiar și post-pandemie. Noi am observat că munca de acasă pe termen lung poate aduce și o serie de dezavantaje. Care deja sunt resimțite de angajați. Lipsa unui spațiu adecvat de lucru, întreruperi frecvente, scăderea productivității și, în final, imposibilitatea de a delimita spațiul personal de cel profesional. În baza unui abonment, companiile au posibilitatea să le ofere angajaților o alternativă de lucru mult mai eficientă și sigură. Prin amplasarea unor astfel de birouri mobile în proximitatea locuințelor lor,” a declarat Sergiu Băbășan, Country Manager Nooka Space România.
Modelul de business Nooka Space oferă opțiunile închirierii, achiziției și a veniturilor partajate, contribuind astfel la conceptul spațiilor flexibile, care le permit utilizatorilor să își gestioneze și personalizeze propriile condiții de lucru în mod simplu și convenabil.
Bogdan Burciu, Concept Designer, Nooka Space spune
„Design-ul birourilor Nooka a fost conceput pornind de la ideea de intimitate și siguranță în contextul pandemic. Aspecte care descriu cel mai bine astăzi nevoile pe care o persoană le are pentru a-și desfășura eficient activitatea profesională. Am încercat să integrăm într-un mod inovator funcționalitățile și resursele logistice necesare unui birou cu tehnologii de ultimă generație, pentru a asigura un mediu de lucru cât mai intim, confortabil și accesibil”,
Nooka Space se poziționează ca un business complementar pe piața de office și se adresează mai multor segmente de clienți. Persoane care lucrează remote și au nevoie de un spațiu de lucru individual și personalizat, antreprenori, companii private, dezvoltatori imobiliari. Precum și autorități locale care pot amenaja pentru locuitorii orașelor birouri de proximitate, în vederea reducerii traficului și poluării.
Birourile Nooka Space sunt spații de tip „plug and play”, dotate cu peste 15 senzori smart, ce permit utilizatorilor o administrare eficientă, direct din aplicația mobilă. Accesul, încălzirea, monitorizarea calității aerului, iluminarea, plățile și rezervările pot fi controlate inteligent. În timp ce purificatorul de aer și luminile UV-C sunt special prevăzute pentru a dezinfecta spațiul și a menține cele mai înalte standarde sanitare.
Pe lângă sistemele inteligente de gestionare a spațiului, birourile Nooka sunt dotate cu mobilier și accesorii de ultimă generație. Incluzând mese de lucru electrice reglabile, scaune ergonomice și kit-uri de videoconferință.
Birourile mobile Nooka se pot fi închiria la prețuri cuprinse între 299 și 599 euro/lună. În funcție de modelul și configurațiile alese, după ce în prealabil se achită un avans inițial de 1000 euro.
Nooka Space deține în prezent două modele de birouri
Diferențiate în funcție de dimensiuni, respectiv Nooka One, recomandată celor care își doresc un spațiu individual, pentru o singură persoană, și Nooka Two, adaptată pentru două stații de lucru. Dacă își doresc să obțină un venit suplimentar, cei care dețin un birou Nooka îl pot subînchiria atunci când nu îl folosesc, în regim săptămânal, zilnic sau orar.
Transportul și instalarea sunt gratuite pe tot teritoriul Uniunii Europene, iar amenajarea oricărui model Nooka se poate efectua în maximum două ore. Toate facilitățile de producție și tehnologie ale companiei se află în România, la Cluj Napoca.