More

    LG primește o serie de premii impresionate în cadrul iF Design Award 2025

    Publicat în:

    LG Electronics (LG) și-a consolidat reputația în domeniul designului printr-o prezență impresionantă la iF Design Award 2025. Cele 36 de premii obținute de LG, printre care și un prestigios Gold Award, confirmă devotamentul continuu al companiei față de inovația în design și față de oferirea unor experiențe unice clienților săi.

     

    iF Design Award, una dintre cele mai importante competiții internaționale de design industrial, organizată anual în Germania, se află alături de Red Dot Award și International Design Excellence Award (IDEA) în topul celor mai prestigioase premii de profil.

    Competiția premiază realizări remarcabile în design și acoperă nouă categorii: Product, Communication, User Experience (UX), User Interface (UI), Packaging, Interior Architecture, Professional Concept, Architecture și Service Design.

     

    Anul acesta, LG SIGNATURE OLED T, primul televizor OLED 4K transparent și true wireless* din lume, a câștigat Gold Award la categoria Product. Cu o tehnologie revoluționară, OLED T se poate transforma dintr-un ecran transparent într-unul opac, astfel că asigură o experiență de vizionare OLED autentică și, în același timp, o libertate mai mare în amenajarea spațiului de locuit. Setat pe modul Black Screen, televizorul devine ideal pentru gaming sau vizionare de conținut, deoarece ecranul OLED 4K de 77 de inci oferă negru profund, culori vibrante, detalii clare și timp de răspuns ultra-rapid. În modul Transparent Screen, televizorul creează o senzație spectaculoasă de mărire a spațiului și afișează imagini digitale uimitoare, care par să plutească.

    Pe lângă Gold Award, alte 27 de inovații LG au fost recunoscute la categoria Product Design

    Printre acestea se numără LG AI Home, hub-ul inteligent pentru casă; LG Smart Home AI Agent, un hub mobil pentru casă inteligentă capabil să interacționeze cu utilizatorii; LG QNED, care impresionează printr-un design elegant și un profil subțire; LG StanbyME 2, un display unic ce oferă o flexibilitate excepțională mulțumită suportului detașabil; și frigiderul LG SIGNATURE cu Smart InstaView, care utilizează tehnologia OLED transparentă pentru a permite utilizatorilor să vadă interiorul fără a deschide ușa.

     

    În plus, LG a obținut premii și la categoriile Communication, UX, UI și Packaging, fiind recunoscut pentru tehnologiile inovatoare menite să ofere clienților acces intuitiv la funcții și servicii. Printre cele care s-au remarcat se numără LG ThinQ Character, care poate comunica într-o manieră prietenoasă și umană prin aplicația ThinQ; și LG Iconography, care permite utilizatorilor să descopere rapid și ușor funcțiile și serviciile disponibile pe toate produsele LG conectate.

     

    Vom continua să depășim limitele inovației în design, bazându-ne pe o înțelegere profundă a clienților, pentru a livra soluții inovatoare centrate pe oameni”, a declarat Chung Wook-jun, șeful Corporate Design Center din cadrul LG Electronics.

    Ne găsiți și pe Google News

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Alte articole