În luna decembrie, la HISTORY Channel, urmăriți povestea ascensiunii și căderii lui Hitler prin intermediul fotografiilor și filmelor din secolul trecut în documentarul special „Hitler: O viață în imagini”, aflați cine erau cele mai bogate persoane ale istoriei, precum și stilul lor de viață somptuos, obsesiile și cheltuielile nebunești în seria „Antici bogați și nebuni”, și lăsați-vă cuprinși de nostalgie cu un nou sezon al aclamatei serii „Jucăriile care au schimbat lumea”.
Hitler: O viață în imagini (premiera 8 Decembrie ora 22:00)
Această mini-serie în patru părți prezintă povestea ascensiunii și căderii lui Hitler prin intermediul fotografiilor și filmelor, explicând modul în care s-a folosit de propagandă pentru a ajunge la putere.
Din copilărie și până la sfârșitul Primului Război Mondial, Hitler s-a luptat să se facă remarcat până când s-a alăturat unui partid politic de dreapta puțin cunoscut, cunoscut sub numele de Partidul Muncitoresc Național-Socialist German sau Partidul Nazist.
Pe măsură ce a ajuns la putere, Hitler s-a folosit de noile tehnologii de creare a imaginii pentru a-și amplifica poziția în Germania și în lume. Viața privată a lui Hitler a devenit o sursă nesfârșită de fascinație, iar acesta și-a controlat cu atenție imaginea pentru a fi în concordanță cu idealurile național-socialiste, ascunzându-și în același timp relațiile secrete. Ideologia lui Hitler, bazată pe ură rasială, a dus la ororile lagărelor de concentrare și de exterminare, iar seria prezintă nu doar propaganda, ci și realitatea Soluției finale.
Ambiția lui Hitler de a stabili o nouă ordine rasială în Europa, dominată de „rasa superioară” germană l-a împins spre război în încercarea de a domina lumea, dar ceea ce a rezultat a fost unul dintre cele mai mari dezastre pe care lumea le-a văzut vreodată.
Antici bogați și nebuni (Premiera 12 Decembrie ora 21:00)
De-a lungul istoriei, lumea noastră a fost modelată de cei bogați și puternici. Le rcunoașteți numele, le cunoașteți faptele. Dar pentru a-i înțelege cu adevărat pe conducătorii, magnații și vizionarii bogați care au dominat trecutul, trebuie să luăm urma banilor. Cine a avut cei mai mulți bani? Și cum au fost cheltuiți aceștia?
De la Tutankhom la Napoleon, de la Kubla Khan la Montezuma, de la Nero la Ecaterina cea Mare, serialul documentar Antici bogați și nebuni prezintă personajele emblematice ale trecutului care au avut o obsesie comună – de la animale exotice la petreceri costisitoare și palate a căror construcție valorează miliarde de dolari.
Episoadele îi poartă pe telespectatori într-o călătorie captivantă prin decadența uluitoare a suveranilor fără scrupule, dezvăluind stilul lor de viață somptuos, obsesiile și cheltuielile nebunești care aveau să modeleze lumea și să redefinească însuși sensul cuvântului „bogăție”.
Jucăriile care au schimbat lumea ( Premiera 18 Decembrie ora 21:00)
Serialul documentar „Jucăriile care au schimbat lumea” revine cu un nou sezon pentru a continua să relateze poveștile puțin cunoscute și rivalitățile care au dat naștere industriei moderne a jucăriilor.
Sezonul de nouă episoade scoate la iveală poveștile unor vizionari îndrăzneți ca pionierul jocurilor video și fondatorul ATARI, Nolan Bushnell, inovatorul în domeniul jucăriilor Marvin Glass și mulți alți creatori din spatele celor mai bine vândute jocuri, puzzle-uri, păpuși și figurine din istorie, pe măsură ce aceștia construiesc imperii de miliarde de dolari pe fundalul unei lumi în schimbare în secolul XX.
Fiecare episod de o oră este plin de momente nostalgice, dramatizări captivante, descoperiri tehnologice incredibile și multe informații surprinzătoare.