fbpx
More

    Flanco dă startul campaniei de Black Friday

    Publicat în:

    Flanco a dat startul campaniei de Black Friday din acest an, care se va desfășura între 22 octombrie și 30 noiembrie, în toate cele 158 de magazine ale sale din țară, precum și online, pe www.flanco.ro. Retailerul a pregătit reduceri de până la 80% la peste un milion de produse, dar și oferte de finanțare diverse, astfel încât clienții să poată alege produse electro-IT de calitate și de folosință îndelungată.

    „Am ales să organizăm campania de Black Friday pe o perioadă extinsă, astfel încât să le putem oferi clienților o experiență de cumpărare cât mai plăcută și sigură”, spune Dragoș Sîrbu, CEO Flanco. “Siguranța trebuie să primeze, așa că, desfășurând cel mai așteptat eveniment de cumpărături al anului pe o perioadă de aproape 6 săptămâni, pe de o parte clienții vor putea alege produsele dorite pe îndelete, fără presiunea timpului, în condiții mai sigure și mai confortabile, iar pe de altă parte ne va permite o mai bună organizare logistică, pentru a livra produsele comandate online în cel mai bun timp.”

    Pentru această ediție, Flanco a pregătit reduceri pentru toate categoriile de produse, acordând o atenție sporită celor mai căutate dintre ele. Astfel, clienții vor găsi pe rafturile fizice și virtuale ale retailerului smartwatch-uri de la 149 lei, aspiratoare robot de la 549 lei, smartphone-uri de la 249 lei, cuptoare cu microunde de la 199 lei și espressoare automate de la 999 lei.

    Clienții Flanco vor avea, de asemenea, la dispoziție o gamă variată de soluții de plată, disponibile atât în magazinele fizice, cât și online. Astfel, aceștia vor putea achita cumpărăturile cu cardul de credit în până la 40 de rate fără dobândă sau chiar vor avea opțiunea plății în rate fără card sau contracte de credit, ci direct cu cardul de salariu.

    “Așa cum reflectă inclusiv noua noastră poziționare de brand, ne ajutăm clienții să își permită ce este mai bun, așa cum chiar aceștia ne-au arătat că își doresc. Reușim asta prin ofertele și prin instrumentele de finanțare pe care le punem la dispoziție. Black Friday e cel mai bun moment pentru a-ți da voie să alegi produse de o calitate cât mai bună, pe care, în restul anului, poate nu ți le-ai fi permis. Spre exemplu, dacă în cursul anului ai fi alocat un buget de 2.000 de lei pentru un televizor, de Black Friday, în loc să economisești câteva sute de lei pentru că modelul respectiv va costa mai puțin, poți să îți păstrezi bugetul inițial, dar să îți alegi un televizor cu o tehnologie superioară, o diagonală mai mare sau de la un brand consacrat, care beneficiază, la rândul lui, de o reducere substanțială. Ideea e să alegi un produs valoros pentru tine, de care să te bucuri cât mai mult timp, iar de Black Friday îți permiți să faci asta”, spune Dragoș Sîrbu.

    Opțiunile de livrare puse la dispoziție de retailer rămân variate inclusiv în cursul campaniei. Astfel, clienții care comandă online pot alege livrarea prin curier, la domiciliu, livrare în una dintre cele 1.700 de locații Easybox partenere, din toată țara, pentru produsele eligibile, de dimensiuni mici sau medii, ori varianta livrării comenzii în unul dintre cele 158 de magazine Flanco, cu ridicare gratuită și avantajul de a se asigura, împreună că un consultant, că produsele comandate corespund cerințelor.

    Stocurile și ofertele de Black Friday vor fi în permanență actualizate, astfel încât clienții să aibă parte de opțiuni variate de produse și de reduceri atractive pe toată durata campaniei. În plus față de anii anteriori, clienții pot descoperi extra-reduceri și la produsele care nu sunt incluse în cataloagele de Black Friday.

    Ne găsiți și pe Google News

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Alte articole