fbpx
More

    Federatia Internațională de Esports a decis organizarea European Nations Cup în România

    Publicat în:

    Țara noastră a fost desemnată drept organizator al uneia dintre cele mai importante competiții de Counter-Strike: Global Offensive din Europa. În cadrul European Nations Cup, organizat luna aceasta de către ROESF, partenerul local al Federatiei Internationale de Esports, vor participa reprezentantele a 12 țări europene. Competiția va avea loc între 23 și 25 August.

     

    Decizia IESF vine în urma mult-așteptatului anunț făcut luna trecută la Esports Summit Bucharest 2021 de către Mara Mareș, Consilier de Stat in Cancelaria Prim Ministrului vizând omologarea, până la finalul anului, a sporturilor electronice în România.

     

    În colaborare cu federațiile de esports din cele 12 țări – Portugalia, Macedonia, Austria, Muntenegru, Azerbaijan, Croația, Slovacia, Serbia, Ucraina, Ungaria și Turcia, Romania va organiza pentru prima dată o competiție recunoscută de Federația Internațională de Esports. Acest lucru ne arată faptul că eforturile depuse de membrii ROESF dau rezultate. România nu ar fi fost aleasă ca țară-organizator daca nu ar fi avut un istoric impecabil în realizarea evenimentelor de gaming și esports.

     

    „Suntem foarte mândri și încântați de faptul că eforturile pe care le-am depus încep să fie recunoscute. Este un pas foarte important într-o direcție bună, o directie bazată pe colaborarea între federații la nivel international. Inițiative precum European Nations Cup au ca scop dezvoltarea națională a sporturilor electronice, mizând pe aspectul competitiv internațional. Considerăm că acest aspect duce la un plus de motivație pentru jucătorii care vor reprezenta România și că aceștia vor avea parte de o experiență unică în participarea la această competiție”, declară Mihai Daniel Cotos, vice președinte ROESF.

     

    Competiția va avea loc între 23 și 25 August, iar organizatorii promit o atmosferă demnă de marele competitii internationale.

     

     

     

    „Am făcut zeci de producții video la diferite evenimente de gaming și esports, de la producții mici, la evenimente de scara largă, dar European Nations Cup se simte diferit. Vom avea participanți din toată Europa, practic acest eveniment reprezintă cartea noastră de vizită față de celelalte federații europene, dar și față de Federația Internațională de Esports. Ne dorim să iasă totul perfect, ne dorim ca România să aibă rezultate bune atât pe partea de producție/organizare, cât și la competiția propriu-zisă”, a declarat Octav Crețu, CEO Nexus.

     

    Fanii sporturilor electronice din România sunt familiari cu echipa responsabilă de organizarea evenimentului. Este vorba despre o colaborare între Digital Crusade și Nexus Media, în parteneriat cu Bucharest Gaming Week, organizatorii celor mai importante competiții și evenimente de gaming autohtone.

     

    “Este doar începutul unei toamne extrem de bogate în evenimentele de gaming și esports din România. Poate cel mai bogat final de an care a avut loc vreodată. În septembrie va avea loc o nouă ediție a Gaming Marathon, în octombrie Gaming Video Awards, Dota 2 – The International, Digital Crusade, Dev.Play și Bucharest Gaming Week. Aceasta pentru că interesul pentru gaming este în creștere de la lună la lună în țara noastră, fapt afirmat și de studiile care spun că în România ar fi aproape 8 milioane de iubitori de jocuri video”, spune Tudor Dăescu, Președinte al Gaming Week și cofondator al ROESF.

     

    Începând cu 23 August, puteți urmări European Nations Cup pe următoarele canale: JaxiTV și Digital Crusade în România și canalele federațiilor din celelalte tări participante.

     

    Ne găsiți și pe Google News

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Alte articole