Huawei Consumer BG pregătește lansarea celor mai noi telefoane pe piața europeană, din seria Nova. Acestea vor aduce utilizatorilor cele mai noi aplicații din magazinul AppGallery, dintre care peste 2.500 dezvoltate local, și vor oferi fanilor o serie de surprize prin care aceștia vor putea interacționa mai mult cu brand-ul și ambasadorii lui.
Cel mai așteptat telefon al anului va fi disponibil pe piața europeană, dar și cea locală, începând cu luna octombrie. Anul 2021 a fost atipic pentru divizia de telefoane Huawei care, în mod normal, ar fi lansat la începutul anului seria P, urmată de modelele Mate în ultimul trimestru al anului. Ținând cont de schimbarea calendarului de lansări Huawei, modelele ce urmează a fi anunțate în această lună, cele din seria Nova, au devenit unele dintre cele mai așteptate de consumatori. În același timp, atenția tuturor se îndreaptă către aplicațiile care vor fi disponibile pe noul produs.
Astfel, compania s-a concentrat în ultima perioadă pe introducerea unui număr cât mai mare de aplicații în AppGallery, tocmai pentru a răspunde nevoilor utilizatorilor. Astfel, în România sunt disponibile în AppGallery peste 2.500 de aplicații locale, iar numărul utilizatorilor înregistrați în magazinul de aplicații depășește 2,5 milioane. În ciuda faptului că în medie utilizatorii folosesc cel mult 100 de aplicații sau chiar mult mai puține în multe cazuri, accesibilitatea și varietatea oferită reprezintă o parte esențială a experienței de utilizare a unui smartphone. AppGallery a adăugat constant aplicații noi, inclusiv aplicații dezvoltate sau adaptate local, în cele mai importante categorii de aplicații: financiar, divertisment, cumpărături, business, food & drinks, transport și navigație, comunicare și sport & sănătate.
Extinderea aplicațiilor bancare
Utilizatorii smartphone-urilor Huawei au acum acces la mii de aplicații din mai multe categorii diferite. În cazul serviciilor financiare, AppGallery include acum numeroase aplicații bancare populare din mai multe țări din Europa Centrală și de Sud. Clienții din Polonia, Austria, Turcia, Slovenia, Croația, Serbia sau România, pentru a menționa doar câteva țări, vor vedea logo-ul familiar al băncii lor în magazinul de aplicații, iar numărul acestora crește continuu. BRD, BCR, Raiffeisen, Banca Transilvania sunt numai câteva dintre aplicațiile bancare disponibile în acest moment pentru utilizatorii din România, în timp ce clienții Unicredit sau ING au acces la funcțiile de bază prin intermediul aplicației web (Quick App).
Aplicații de socializare
Desigur, aproape toată lumea vrea aplicațiile de bază pentru comunicare și distracție, cum ar fi TikTok, Facebook, Snapchat, WhatsApp, Zoom și altele. Pe noul telefon Huawei acestea vin fie preinstalate, descărcabile din AppGallery, sau accesibile prin Huawei Petal Search, care permite clienților să descarce aplicații pe toate smartphone-urile cu Huawei Mobile Services (HMS). Aceste aplicații vin cu asigurarea de a fi descărcate direct de la dezvoltatorul oficial pentru a asigura securitatea și autenticitatea lor. Accesul la Netflix, la LinkedIn și Prime Video este disponibil, de asemenea, prin Petal Search.