fbpx
More

    Vive Sync Beta gratuit pentru companii

    Publicat în:

    HTC VIVE a anunțat astăzi că VIVE Sync, aplicația de întâlniri și colaborare la distanță, este disponbilă în versiunea beta gratuită pentru companiile și angajații care lucrează de la distanță. Dezvoltată special pentru utilizarea în sectorul business pentru a îmbuntăți comunicarea și productivitatea, Sync este un instrument sigur și intuitiv de colaborare în VR, permițând echipelor interne și externe ale unei companii să se întâlnească în spațiul virtual.

    Spre deosebire de orice alt mediu sau intrument, realitatea virtuală are capacitatea de a conecta și angrena echipe și angajați care lucrează de la distanță ca și cum s-ar afla împreună în același spațiu fizic,” a afirmat David Sapienza, AVP Content Development & Production, HTC VIVE. „Vive Sync dă posibilitatea colegilor și partenerilor aflați în diferite colțuri ale lumii să interacționeze într-un spațiu virtual comun, sporind productivitatea, colaborarea și chimia din cadrul echipei. În viitor, munca  se va transforma, din ce în ce mai mult și mai repede, într-o activitate globală și de la distanță, iar VR-ul este soluția de care este nevoie pentru a avea succes în această nouă realitate.

    Caracteristici care conectează angajații la distanță    

    Suportând până la 30 de participanți simultan, Vive Sync permite utilizatorilor să susțină întâlniri interne creative, discuții școlare în clase online, conferințe de presă virtuale sau chiar prezentări de vânzări la distanță. Integrându-se cu OneDrive, Vive Sync permite participanților să partajeze ușor, direct din serverul lor, documente precum fișiere video, prezentări PowerPoint și materiale 2D & 3D. Deciziile sau informațiile importante pot fi partajate în afara platformei Sync prin capturi de ecran sau prin notițe voice-to-text.

    Folosind aplicația mobilă Sync Avatar Creator, disponibilă în App Store și Google Play, participanții își pot crea avataruri personalizate și dinamice, construite după chipul și asemănarea lor, pentru a servi drept reprezentarea lor digitală. Prin funcția de urmărire a întregului corp, avatarurile participanților comunică limbajul corpurilor lor din realitate, contribuind la transmiterea atenției lor complete către colegi. Vive Sync include de asemenea funcția de urmărire a ochilor dezvoltată de Tobii, pentru o interacțiune mai naturală cu colegii și clienții virtuali, surprinzând mișcările ochilor participanților pentru a da viață întâlnirilor. Headset-uri precum Vive Pro Eye oferă această tehnologie încorporată direct în dispozitiv.

    Credem că aplicații precum Vive Sync vor spori colaborarea și productivitatea în cadrul echipelor dispersate, care lucrează de acasă în VR,” a afirmat David Weinstein, Director XR, NVIDIA. „Întâlnirile față în față în realitate virtuală în aplicația Vive Sync optimizată de NVIDIA VRS și cu headset-ul Vive Pro Eye, induc un sentiment de conexiune și prezență fizică angajaților care lucrează de la distanță, din întreaga lume.

    În perioada versiunii open beta gratuită, companiile vor avea acces la toate caracteristicile disponibile în prezent în Vive Sync, inclusiv următoarele:

    • OneDrive Support – permite încărcarea și partajarea facilă și în siguranță, în și din aplicație, a fișierelor interne. Astfel se pot vizualiza prezentări PowerPoint, PDF-uri, video-uri și imagini pe ecranul mare al sălii de întâlniri.
    • 3D Model Review – permite încărcarea de modele 3D și mărirea sau micșorarea lor la scară, pentru a fi analizate intern în detaliu.
    • Custom Avatar Design – permite sporirea imersiunii prin avataruri personalizate, create după chipul și asemănarea utilizatorului.
    • Personal Notes – crearea de notițe speech-to-text și capturi de ecran care conțin informații importante, disponibile după părăsirea mediului virtual.
    • 3D Drawing – permite adnotarea de modele sau fișiere ori susținerea de sesiuni ad-hoc pe whiteboard.
    • Conference Tables and Auditorium Seating – permite selectarea fie a familiarei mese de conferință, fie amenajarea scaunelor sub formă de auditoriu, în funcție de numărul participanților la întâlnire.
    • Participare Non-VR PC – permite participanților fără un headset VR să participe la întâlnire prin intermediul unui PC viewer.
    • VIVE Ecosystem Support – Vive Sync este compatibil cu toate dispozitivele VIVE, inclusiv headset-urile de sine stătătoare sau cele pentru PC.

    Vive Sync va primi constant noi caracteristici și servicii. Actualizările viitoare vor include:

    • Compatibilitate hardware extinsă – integrarea cu dispozitive din largul ecosistem VR precum Oculus Rift, Oculus Quest, Windows Mixed Reality și Valve Index.
    • Funcții de control pentru organizator – gazda va avea control total în întâlnirile mari sau în adunări și va putea diminua perturbările prin funcții precum închiderea microfonului participanților sau blocarea unor anumite opțiuni.
    • Funcție de înregistrare a sesiunilor – va permite înregistrarea integrală a întâlnirilor pentru a putea fi partajate cu cei care nu au putut participa.

    Ne găsiți și pe Google News

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Alte articole