Sony reînnoiește brandul BRAVIA ca fiind specializat pentru vizionarea filmelor, oferind cea mai bună experiență cinematografică acasă. Odată cu evoluția serviciilor de streaming, vizionarea de filme în confortul casei a câștigat popularitate printre utilizatori. Varietatea mare de produse Sony, cum ar fi camerele cinematografice digitale, monitoarele și căștile profesionale, au fost utilizate la scară largă de către profesioniștii din domeniul producției de film, ceea ce a permis companiei să înțeleagă în profunzime industria cinematografică și intenția producătorilor de film și a creatorilor de conținut.
Noul BRAVIA amplifică și mai mult sentimentul de realitate oferit de conținutul cinematografic și oferă o calitate remarcabilă a imaginii și a sunetului acasă, pentru ca utilizatorii să se poată bucura de filme similar cu magia experimentată atunci când vizionează producțiile preferate pe marele ecran.
Prin fuziunea diviziei de televizoare cu cea de soundbar-uri precum și a altor tehnologii audio pentru acasă sub un singur brand, Sony își propune să le ofere clienților o destinație unică pentru a se bucura de o experiență cinematografică supremă, cu o calitate a imaginii uimitoare și un sunet captivant, așa cum au fost gândite de realizatori. Caracteristicile și designul compatibile ale televizoarelor BRAVIA și ale produselor home audio BRAVIA Theatre vor face mai ușoară alegerea și combinarea acestora într-un pachet complet dedicat divertismentului la domiciliu, pentru o experiență cinematică exceptională.
Ca parte a noii game BRAVIA, Sony va lansa mai multe modele de televizoare din trei serii, BRAVIA 9 fiind seria flagship, capabilă să ofere luminozitate maximă nuanțe de negru profunde, contrast suprem și culori naturale. În plus, cu nou anunțata gamă de produse audio pentru acasă, BRAVIA Theatre, utilizatorii vor putea experimenta în perfectă armonie întreaga bogăție audiovizuală a oricărui tip de conținut cinematografic, în confortul casei.
„Bazându-se pe deceniile de activitate desfășurată chiar în centrul ecosistemului dezvoltării de echipamente profesionale de producție cinematografică, precum și în producția și distribuția de filme, Sony se află într-o poziție unică care îi permite să utilizeze experiența sa de neegalat în industria cinematografică, dar și în zona de echipamente profesionale și electronice de consum, în dezvoltarea noilor televizoarele BRAVIA și a dispozitivelor audio pentru acasă BRAVIA Theatre”, a declarat Yoshihiro Ono, Head of Home Entertainment Business Unit, Sony Corporation. „Suntem încântați să lansăm noile televizoare BRAVIA TV și produsele home audio BRAVIA Theatre, care dispun de noi caracteristici interesante, ridicând standardele în ceea ce privește modul în care utilizatorii pot viziona filme acasă”, a adăugat Yoshihiro Ono.
Utilizatorii pot viziona filme acasă așa cum au fost gândite de creatorul acestora
Televizoarele BRAVIA optimizează în mod inteligent culoarea, contrastul și luminozitatea pentru un mediu de vizionare acasă, mai luminos decât la cinema. Acest lucru asigură o experiență de vizionare a filmelor acasă, fidelă modului în care regizorul și-a imaginat că va arăta producția. Unul dintre elementele care permit realizarea acestui lucru este luminozitatea maximă a televizoarelor din seria BRAVIA 9, combinată cu un control precis de backlight. Cu zonele potrivite ale ecranului iluminate corespunzător, imaginea devine autentică, permițând telespectatorului să descopere chiar și cele mai mici detalii pe care creatorul le-a pus în scenă, în special în modurile Studio Calibrated dezvoltate în colaborare cu cele mai importante servicii de streaming.
Calitate optimă a imaginii pentru ca utilizatorii să se poată bucura de filme acasă
・XR Processor
XR Processor de la Sony dispune de un sistem de recunoaștere a scenei care detectează și analizează datele cu o precizie ridicată, apoi optimizează imaginea pentru a oferi realism maxim, reproducând intenția unui regizor de cinema.
・XR Backlight Master Drive
La fel ca tehnologia de control backlight din monitoarele profesionale de la Sony folosite de regizori, funcția XR Backlight Master Drive, cu un algoritm unic de local dimming, controlează cu precizie mii de LED-uri pentru un contrast cu adevărat autentic și pentru a păstra detaliile umbrelor în cele mai dificile scene.
・Luminozitate maximă
Imaginați-vă un peisaj montan însorit, acoperit de zăpadă. Cu o luminozitate mai ridicată ca oricând; aceste televizoare, ce oferă imagini strălucitoare, pot reproduce cu fidelitate scenele din natură, surprinzând toate detaliile, chiar și în cazul celor cu lumină naturală puternică.
・Tehnologiile X-Anti Reflection™ și X-Wide Angle
Cu tehnologia X-Anti Reflection, imaginile sunt mai clare, cu mai puține reflexii cauzate de lumina soarelui sau a becurilor, astfel încât utilizatorii să poată vedea nuanțele de negru pur chiar și în condiții de iluminare ridicată și să se poată bucura de imagini clare, fără distrageri. Tehnologia X-Wide Angle face ca imaginile să arate la fel de frumos atât din lateral, cât și din centru.
Calitate optimă a sunetului pentru ca utilizatorii să se poată bucura acasă de filmele preferate
・Tehnologia Acoustic Multi-Audio+
Noile televizoare BRAVIA 9 sunt dotate cu tehnologia Acoustic Multi-Audio+ și sunt primele din lume cu un Beam Tweeter în partea superioară și câte un Frame Tweeter în părțile laterale pentru a oferi un sunet surround cinematografic. Fiecare sunet vine exact din locul potrivit.
・Voice Zoom 3
Noua funcție Voice Zoom 3 de la Sony recunoaște dialogul printr-un algoritm de inteligență artificială și amplifică sau reduce volumul acestuia, astfel încât chiar și conversațiile care nu se află în prim-plan să se audă tare și clar. Funcționează excelent cu produsele audio pentru acasă BRAVIA Theatre.
・Acoustic Center Sync
Funcția Acoustic Center Sync sincronizează sistemul de sunet al utilizatorului, cum ar fi un soundbar, cu televizorul, astfel încât sunetul să se potrivească precis cu acțiunea de pe ecran, aducând acasă o configurație asemănătoare celei de la cinema. În cinematografe, difuzoarele sunt plasate direct în spatele ecranului, care are numeroase găuri mici, iar sunetul emis de acesta este transmis în față, astfel încât dialogul și sunetele se suprapun cu imaginea proiectată pe ecran și sunt auzite din poziția corectă. Atunci când televizoarele BRAVIA și produsele BRAVIA Theatre sunt utilizate împreună, funcția Acoustic Center Sync combină perfect sunetul difuzoarelor televizorului și pe cel redat de soundbar, creând o experiență asemănătoare cu cea de la cinema, în care sunetul pare să vină direct din ecranul televizorului.
Setările pentru Voice Zoom 3, Acoustic Center Sync, gama de produse audio BRAVIA Theatre conectate la BRAVIA și pentru alte funcții TV, pot fi realizate cu ajutorul noii aplicații BRAVIA Connect App (fosta aplicație Home Entertainment Connect App), fără a afișa bara de meniu pe ecranul televizorului în timpul vizionării unui film.
O multitudine de moduri pentru a reproduce cu precizie, acasă, calitatea imaginii gândită de regizor
BRAVIA este echipat cu moduri Studio Calibrated ce reproduc calitatea imaginii dorită de producătorii de conținut cinematografic, chiar acasă. Pe lângă Netflix Adaptive Calibrated Mode și SONY PICTURES CORE (fostul BRAVIA CORE) Calibrated Mode, deja consacrate, noul Prime Video Calibrated Mode este conceput pentru a le oferi utilizatorilor și mai multe modalități de a experimenta divertismentul premium prin ochii regizorului. Cu Prime Video Calibrated Mode, ulilizatorii se pot bucura de o calitate optimă a imaginii care este calibrată automat pentru filme, seriale și, în premieră, pentru urmărirea de competiții sportive în direct.
Modurile Studio Calibrated:
- Netflix Adaptive Calibrated Mode
- SONY PICTURES CORE Calibrated Mode (fostul BRAVIA CORE Calibrated Mode)
- Noul Prime Video Calibrated Mode
Atât televizoarele BRAVIA, cât și produsele audio BRAVIA Theatre sunt compatibile cu IMAX Enhanced, deoarece au fost certificate de IMAX și DTS pentru a îndeplini standardele stricte, necesare pentru a obține cea mai bună experiență cinematografică IMAX posibilă în cazul SONY PICTURES CORE (fostul BRAVIA CORE) și anumitor filme de pe Disney+. Pasionații de filme se pot bucura de imagine și sunet IMAX optimizate pe televizoarele BRAVIA și pe produsele home audio BRAVIA Theatre cu modul IMAX Enhanced, inclusiv sunet IMAX Enhanced cu DTS:X. În plus, SONY PICTURES CORE va lansa seriale selectate de pe Crunchyroll – un serviciu de streaming concentrat pe serialele tip anime. Acest lucru va adăuga o serie de filme anime Crunchyroll pentru clienții care beneficiază de un pachet de streaming inclus.
Noua gamă BRAVIA este compatibilă atât cu Dolby Vision®, cât și cu Dolby Atmos®, pentru a oferi o luminozitate incredibilă, un contrast mai puternic, culori mai bogate și sunet imersiv în programele de divertisment preferate de pe Disney+, Prime Video, Netflix și alte servicii populare de streaming.
IMAX:
„Suntem încântați să aducem publicului o experiență cinematografică de neegalat, acasă sau oriunde în altă parte, cu noile televizoare Sony certificate BRAVIA IMAX Enhanced și cu produsele home audio BRAVIA Theatre”, a declarat Vikram Arumilli, SVP și GM, Streaming and Consumer Technology la IMAX. „IMAX Enhanced este conceput pentru a păstra și a îmbunătăți viziunea și intenția regizorilor, iar oferta extinsă de dispozitive de la Sony adaugă și mai multe modalități prin care fanii să experimenteze puterea IMAX prin intermediul unora dintre cele mai emblematice filme găzduite pe platformă.”
Dolby:
„Poveștile se află în centrul a tot ceea ce facem la Dolby”, a declarat Mahesh Balakrishnan,Vice President of Consumer Entertainment, Dolby Laboratories. „Cu Dolby Vision și Dolby Atmos, creatorii au la dispoziție un set mai larg de instrumente cu care să lucreze, astfel încât publicul să poată experimenta poveștile lor exact așa cum și le-au imaginat. Prin combinația dintre cea mai bună tehnologie Sony și inovațiile de top ale Dolby, consumatorii se pot bucura de experiențe Dolby cu adevărat cinematografice pe dispozitivele lor preferate Sony BRAVIA și BRAVIA Theatre.”
Inițiative de mediu
Sony a elaborat un program de protecție a mediului numit „Road to Zero”, care are ca obiectiv atingerea unui impact zero asupra mediului rezultat din activitățile sale comerciale și din ciclurile de viață ale produselor, până în 2050. Pentru a contribui la realizarea acestui obiectiv, BRAVIA va continua inovațiile care oferă cea mai bună experiență de vizionare cu o calitate ridicată a imaginii și a sunetului și un design premium, contribuind în același timp la reducerea impactului asupra mediului, așa cum este descris mai jos.
Reducerea consumului de energie:
BRAVIA 9 și BRAVIA 7 utilizează tehnologia proprietară Sony de procesare a semnalului pentru a maximiza caracteristicile panoului, optimizând automat luminozitatea pentru fiecare scenă, obținând în același timp o luminozitate ridicată și un consum redus de energie. În plus, funcția Eco Dashboard, care le permite utilizatorilor să seteze și să gestioneze cu ușurință diverși parametrii care permit simultan economisirea energiei consumate de televizoarele BRAVIA, a evoluat și mai mult. De asemenea, utilizatori pot ține evidența cantității de energie consumate și pot primi recomandări pentru economisirea energiei.
Reducerea utilizării plasticului virgin în produse:
Pentru a reduce impactul asupra mediului, Sony lucrează sub mai multe aspecte și în mai multe puncte ale ciclului de viață al produsului, cum ar fi reducerea utilizării plasticului virgin, îmbunătățirea eficienței transportului și revizuirea consumului de energie în timpul utilizării.
De la dezvoltarea materialelor până la designul exterior, BRAVIA a reușit să crească semnificativ utilizarea materialelor reciclate, menținând în același timp un finisaj de înaltă calitate. SORPLAS, un material din plastic reciclat dezvoltat de Sony, este utilizat pentru partea din spate a televizorului, reprezentând cea mai mare suprafață a unui televizor, aproximativ 65% din totalul plasticului utilizat fiind material reciclat. Telecomanda compactă și reîncărcabilă Eco Remote este, de asemenea, fabricată din aproximativ 79,7% plastic reciclat.
Angajamentul față de accesibilitate
Sony își propune să contribuie la o societate incluzivă prin intermediul activității sale, sporind funcțiile legate de accesibilitate pentru a le permite celor cu nevoi diverse să utilizeze produsele sale. BRAVIA dezvoltă produse ținând cont de accesibilitate, astfel încât toți clienții să se poată bucura de experiența cinematografică, indiferent de dizabilități sau vârstă.
Asistența pentru vedere și acțiune:
Funcția Talkback de citire a textelor redate pe ecran le permite utilizatorilor să verifice listele de programe și să configureze televizorul fără a privi ecranul. De asemenea, pot mări textul și îl pot proiecta pe ecran. În plus, punctele tactile de pe HDMI și S-Center ale televizorului BRAVIA TV se potrivesc cu cele de pe produsele BRAVIA Theatre pentru a simplifica procesul de localizare și conectare a porturilor pentru o experiență de configurare foarte fluidă.
Tehnologia de inversare a culorilor face posibilă inversarea luminozității, astfel încât zonele luminoase să devină întunecate, iar zonele întunecate să devină luminoase. Această funcție poate fi activată sau dezactivată în funcție de necesități. Dacă textul este mai ușor de citit cu o culoare de fundal întunecată sau luminoasă, utilizatorii pot folosi inversarea culorilor pentru a schimba culoarea de fundal.
Comenzile vocale pot fi utilizate pentru a folosi televizorul BRAVIA, cum ar fi pornirea/oprirea și reglarea volumului. Televizoarele BRAVIA sunt, de asemenea, echipate cu comenzi rapide care permit utilizatorului să activeze/dezactiveze rapid și ușor funcțiile de accesibilitate, permițând atât celor care au nevoie de acestea, cât și celor care nu au nevoie, să utilizeze, cu ușurință, același televizor.
Funcția Time Shift
Utilizatorii vor putea pune pe pauză emisiunile TV live ori de câte ori au nevoie, de exemplu pentru a răspunde la ușă sau pentru a răspunde la telefon, apăsând butonul de pauză de pe telecomandă. Vor putea relua instantaneu transmisia atunci când apăsă din nou tasta pentru pauză..