Samsung Electronics anunță disponibilitatea comercială a noii serii de telefoane Galaxy S21, începând de astăzi. Seria Galaxy S21 include trei telefoane: Galaxy S21 5G, Galaxy S21+ 5G și Galaxy S21 Ultra 5G.
Seria Galaxy S21 introduce un design nou, iconic, al camerei, Contour Cut, care se încadrează perfect în cadrul metalic al telefoanelor. Telefoanele sunt echipate cu un display AMOLED 2X Infinity-O dinamic inteligent, cu o rată de reîmprospătare adaptabilă de 120Hz, care variază în funcție de conținutul vizualizat.
„Întrucât tehnologia a devenit indispensabilă pentru noi toți în ultima perioadă, credem că lansarea seriei Galaxy S21 vine la momentul potrivit. Seria Galaxy S21 este rezultatul angajamentului Samsung pentru inovații semnificative, care le fac viața oamenilor mai ușoară. Telefoanele oferă o experiență mobilă completă, datorită design-ului inovator, celui mai bun display creat de Samsung până acum, celui mai avansat sistem de camere foto si celui mai recent procesor Exynos”, declară Tiberiu Dobre, Head of IM Division, Samsung România & Bulgaria.
Telefoanele vin cu o serie de îmbunătățiri precum camere avansate
Telefoanele din noua serie vin cu cel mai avansat sistem de camere de pe un telefon din seria S, care permite utilizatorilor să realizeze fotografii excelente, indiferent de condiții. Funcții consacrate de pe generațiile anterioare au fost îmbunătățite: Night Mode, modul Portrait, Single Take, Space Zoom; dar apar, de asemenea, și o serie de funcții noi: Director View, Vlogger View.
În România, telefoanele din seria Galaxy S21 vor fi disponibile pe site-ul oficial Samsung și în magazinele partenerilor selectați începând cu data de 29 ianuarie 2021.în culorile Phantom Violet, Phantom Gray, Phantom Pink și Phantom White pentru Galaxy S21 5G, Phantom Violet, Phantom Silver și Phantom Black pentru Galaxy S21+ 5G și Phantom Silver și Phantom Black pentru Galaxy S21 Ultra 5G.