fbpx
More

    Review Watch GT 2 42mm un smartwatch cu design minimalist și baterie de lungă durată

    Publicat în:

    Atunci când ne alegem smartwatch-ul, trebuie să ne gândim la funcționalitatea acestuia, cât și la posibilitatea de a îl folosi în afara antrenamentelor fizice. Astfel, HUAWEI ne propune Huawei Watch GT 2 (42mm), un ceas cu design simplist și clasic, ce poate fi smartwatch, cât și un accesoriu ce se încadrează fiecărui stil de viață în acelați timp.

    Huawei Watch GT 2 (42mm) dorește să încurajeze utilizatorii să aibă un stil de viață cât mai activ și oferă o experiență de urmărire a antrenamentelor completă și avantajoasă, în timp real și realizând un echilibru între design și funcționalitate cu acest smartwatch perfect pentru cei care țin pasul cu trendurile mai ales pentru o femeie.

    Smartwatch-ul emană eleganță și simplitate prin afișajul din sticlă 3D integrat și printr-un ecran mare cu o experiență tactilă fără margini. Smartwatch-ul dispune de un display tactil AMOLED de 1,2 inci de înaltă precizie care suportă o rezoluție înaltă de 390×390 Retina-grade, fiind capabil să ofere conținut clar ce conturează fiecare detaliu în parte și să reziste chiar și la cele mai dure antrenamente.

    Când vorbim de partea de antrenament, Huawei Watch GT 2 (42mm) suportă 15 moduri clasice profesionale, ce includ 8 activități în aer liber (alergare, mers, alpinism, drumeție, alergare de fond, ciclism, înot în ape deschise și triatlon) și șapte activități de interior (mers, alergare, ciclism, înot, antrenament liber, bicicletă eliptică și vâslit).

    Pe lângă acestea, există și 85 de moduri de antrenament personalizate care acoperă diferite tipuri de exerciții precum yoga, pilates și aerobic. Dacă ești pasionată de dans, smartwatch-ul acoperă și dansul oriental, pe muzică de jazz, latino sau balet.

    Mai mult decât atât, pentru a fi mereu la curent cu starea ta fizică, prin tehnologia Huawei Truseen 2.0 de monitorizare a frecvenței cardiace, dar și prin tehnologiile TruRelax și Trusleep 2.0, Huawei Watch GT 2 (42mm) oferă funcții de monitorizare științifică a sănătății, incluzând frecvența cardiacă, stresul și monitorizarea calității somnului. Pentru o monitorizare completă a stării de sănătate, Huawei a introdus monitorizarea nivelului de saturație de oxigen din sânge (SpO2). Nivelul SpO2 scade ușor sub nivelul normal la intelectuali, persoane în vârstă sau care fac drumeții, așa că dacă te încadrezi în una dintre aceste categorii, această funcție îți va fi extrem de folositoare.

    Huawei Watch GT 2 (42mm) oferă și o funcție de gestionare a menstruației, pentru o grijă suplimentară acordată sănătății femeilor, prin memento-uri menstruale și de fertilitate prin intermediul smartwatch-ului, introducând informații precum perioada menstruală și durata ciclului.

    HUAWEI ne impresionează cu o autonomie ridicată, bateria rezistând 7 zile pentru utilizare normală, însă poate rezista chiar și mai mult, conform modului de utilizare.Mai mult decât atât, având o rezistență de 5 AM, smartwatch-ul prezintă o rezistență la apă de 50 de metri conform standardului ISO 22810:2010. Aceasta înseamnă că poate fi utilizat pentru activități cu apă superficială, precum înotul într-o piscină sau ocean.

    Dacă vorbim despre design și paleta de culori, în plus față de nuanțele clasice alb și maro, HUAWEI propune două noi variante de culoare: Frosty White și Chestnut Red, spre încântarea persoanelor care își doresc să țină pasul cu tendințele actuale. Mai mult decât atât, smartwatch-ul este disponibil și în variant Champagne Gold, pentru femeile care vor să transforme device-ul într-o adevărată bijuterie.

    Date fiind autonomia ridicată, design-ul elegant și funcțiile interactive, dacă ești în căutarea unui smartwatch minimalist care ar putea să te ajute la îmbunătățirea sănătății și condiției fizice, seria HUAWEI WATCH GT 2 este, fără îndoială, o opțiune excelentă.

     

    Ne găsiți și pe Google News

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Alte articole

    Date fiind autonomia ridicată, design-ul elegant și funcțiile interactive, dacă ești în căutarea unui smartwatch minimalist care ar putea să te ajute la îmbunătățirea sănătății și condiției fizice, seria HUAWEI WATCH GT 2 este, fără îndoială, o opțiune excelentă.Review Watch GT 2 42mm un smartwatch cu design minimalist și baterie de lungă durată