După ce a fost prezentat în cadrul CES 2024, mi-a atras atenția acest monitor și chiar aveam de gând să îl putem testa și noi la TechStart.ro. Așa că cei de la MSI ne-au făcut surpriza de a ne oferii spre testare acest monitor superb ce este un OLED superb.
MSI MPG 271QRX perfect pentru orice birou
Încă din primul moment în care am despachetat monitorul am observat cât de subțiri sunt marginile acestuia și cât de bine se potrivește în orice situație.
Suportul este unul ce se află pemijlocul monitorului și îți permite să modifici atât înălțimea preferată cât și înclinarea acestuia. Acum în funcție de utilizarea acestuia poți să îl poziționezi și pe lateral, fiind un plus în special pentru cei ce fac streaming și vor să vadă discuțiile din chat.
Gaming-ul dus la un alt nivel cu ajutorul lui MSI MPG 271QRX
Avem parte de un monitor generos ce are o diagonală de 27 inch cu un aspect ratio de 16:9, rezoluția este una de 2560×1440. Rata de refresh este de 360 Hz și cred că este una dintre cele mai mari rate de refresh pe care le-am testat pe un monitor iar un timp de răspuns de doar 0.03 ms. Astfel îl face un pretendent excelent în utilizarea lui în jocurile de tip FPS mai ales competitiv precum CS GO 2 sau Call of Duty Warzone plus multe altele.
Oferă și tehnlogia AMD FreeSync Premium Pro mai vine și cu HDR și o certificare HDR True Black 400.
Astfel dacă ești în căutarea unui monitor de gaming perfect acesta este unul de luat în calcul.
În testele noastre am încercat atât jocurile mai sus menționate cât și o serie de alte titluri unde am vrut să admirăm culorile și luminozitatea exemplară pe care o oferă acesta, astfel am pus la treabă și am început să testăm Ghost of Tsusima, Horizon Forbidden West cât și o serie de materiale video precum filme și alte clipuri de pe YouTube.
Și putem spune că am avut parte de imagini clare și culori excelente, zonele pline de verdeață și roboți din Horizon Forbidden West au fost pline de culoare și detalii, iar satele întunecate din Ghost of Tsusima au fost o plăcere să le revizitez cu ajutorul lui MSI MPG 271QRX.
Conectivitatea nu ne lasă la greu
Se pare că MSI a încărcat acest monitor cu toate porturile necesare și avem astfel:
- 1 x Display Port 1.4
- 2 x HDMI 2.1
- 1 x USB Type-c ce oferă PD de 90 W
- 2 x USB A 2.0
- 1 x Jack 3.5 mm
Interfața oferită este una destul de intuitivă și ușor de parcurs iar pe partea din spate a monitorului avem și o iluminare RGB pentru a avea pachetul complet de gaming, iar dacă ai și alte produse MSI precum placă video, placă de bază, cooler, carcasă ce au lumini RGB le poți sincroniza cu ajutorul MSI Center.
Concluzie
Dacă ești în căutarea unui monitor excelent pentru gaming, MSI MPG 271QRX este o alegere perfectă, ai parte de un display QD-Oled cu unele dintre cele mai bune culori și luminozitate, rata de refresh ridicată și timpul de răspuns scăzut sunt alte atuuri ce merită luate în considerare pentru un astfel de dispozitiv.
Acesta se găsește și pe piața din România și se poate achiziționa la un preț aproximativ de 4100 LEI, fiind un preț corect pentru un astfel de produs ce se încadrează în zona premium pentru ceea ce oferă.