LG Electronics (LG) a anunțat lansarea portofoliului său de televizoare pe anul 2020 – inclusiv seria GX Gallery de inspirație artistică, modelele 8K ZX și televizoarele 4K Ultra HD. Lider mondial necontestat în domeniul televizoarelor OLED, LG aduce experiența vizionării și jocurilor video pe noi culmi incitante, pe piața din România.
Consumatorii vor aprecia designul sofisticat al televizoarelor LG premium din 2020, precum și abilitatea acestora de a se integra în orice nou spațiu și de a-i conferi o clasă aparte. Tehnologia OLED continuă să ofere cea mai bună experiență de vizionare, având abilitatea de a controla precis lumina la nivel de pixel pentru a reda cel mai profund negru, cele mai realiste culori și un contrast nelimitat. Forma elegantă a noilor televizoare atrage privirea la fel de mult precum calitatea imaginii redate – un beneficiu al tehnologiei OLED fără egal de la LG.
Exemplificând angajamentul LG față de designul remarcabil, cele trei noi modele din seria GX Gallery (de 55, 65 inch) au o estetică minimalistă unică, posibilă datorită tehnologiei revoluționare a panourilor OLED de la LG care nu au nevoie să fie retroiluminate. Acest lucru permite televizorului să integreze o calitate excepțională a imaginii într-o carcasă extrem de subțire – modelul de 65 de inch are doar 20 mm grosime și nu necesită o cutie de control separată. Televizorul se montează la nivelul peretelui, la fel ca tablourile dintr-o galerie de artă.
Producând imagini cu un nivel nemaiîntâlnit al clarității detaliilor, mult-anticipatele modele LG Real 8K OLED ZX (modelul 88 OLED ZX) oferă o rezoluție de patru ori mai mare decât a ecranelor 4K și de 16 ori mai mare decât rezoluția Full HD. Pentru a garanta o experiență reală 8K, televizoarele LG respectă și chiar depășesc definiția specifică privind televizoarele 8K Ultra HD, așa cum a fost formulată de Consumer Technology Association (Asociația tehnologiilor de larg consum), fiind astfel printre primele modele 8K calificate să folosească marca CTA 8K Ultra HD.
LG lansează și noile televizoare 4K OLED pe 2020 (modelele CX în variantele de 77, 65 și 55 de inch), fiecare oferind calitatea excepțională a imaginii caracteristică ecranelor OLED LG. Consumatorii vor putea alege și o nouă dimensiune a diagonalei, odată cu lansarea televizorului OLED CX de 48 de inch din toamna acestui an. În plus, televizoarele NanoCell, gama premium de televizoare LCD LG, se îmbogățește cu noi modele Real 8K (variantele de 75 si 65 inch din seria Nano97)
Majoritatea televizoarelor LG OLED și 8K NanoCell din 2020 integrează noul Procesor AI α (Alpha) 9 Gen 3. A treia generație a procesorului companiei se bazează pe capacitățile predecesorilor săi, beneficiind de o îmbunătățire a puterii de calcul și a unor algoritmi avansați de deep learning pentru a spori și mai mult calitatea audiovizuală a noilor televizoare. Procesorul α9 Gen 3 creează o experiență și mai captivantă de vizionare prin intermediul mai multor noi funcții create pentru a îmbunătăți filmele, sportul, jocurile și diverse alte tipuri de conținut.
Apreciate pentru capacitatea de a reproduce fidel culorile și viziunea creativă a cineaștilor, televizoarele OLED LG dictează standardul unei adevărate experiențe de cinematograf în sufragerie. Cele mai recente modele OLED ale companiei au câștigat Premiul pentru excelență inginerească din partea Hollywood Professional Association (Asociației Profesioniștilor Hollywoodieni), fiind primele televizoare care oferă un software integrat de calibrare ce operează la nivel hardware. Și, având suport pentru noile funcții Dolby Vision IQ și Modul Cineastului UHD Alliance, televizoarele LG OLED afișează filmele exact așa cum au intenționat creatorii acestora. Dincolo de performanța audiovizuală deosebită, noile televizoare OLED și NanoCell oferă acces facil la conținut de calitate din partea furnizorilor mondiali de top, prin intermediul aplicațiilor și serviciilor precum Netflix.
Alegerea perfectă pentru jucătorii înrăiți, televizoarele LG din 2020 îmbină calitatea superioară a imaginii cu noi funcții de gaming, oferind cea mai incitantă experiență interactivă cu putință. Primul producător care oferă televizoare oficial compatibile cu NVIDIA G-SYNC, LG lansează în total 12 noi modele OLED ce suportă această tehnologie esențială pentru gaming. Tehnologia G-SYNC asigură o randare grafică perfectă, captivând și mai mult jucătorii prin adaptarea ratei de refresh a televizorului la numărul de cadre pe secundă a aparatului hardware conectat. Tehnologia OLED autoemisiva de la LG se folosește de precizia controlului individual al pixelilor pentru a produce imagini de o calitate excepțională, cu lag minim la redare și timp ultrarapid de răspuns – oferind o experiență captivantă de gaming, fără fluctuatii sau întreruperile întâlnite frecvent pe alte ecrane. Televizoarele OLED și NanoCell de la LG din 2020 suportă standardul HDMI VRR – astfel, LG devine singura marcă de televizoare care oferă compatibilitate cu o varietate largă de dispozitive de gaming precum plăcile grafice și consolele.
În privința sportului, televizoarele LG OLED vă aduc în sufragerie atmosfera meciurilor importante mai mult ca niciodată – rata de refresh de 120Hz vă permite să vedeți în detaliu întreaga acțiune.
În România, noua gamă de TV-uri LG vine și cu opțiunea de instalare gratuită, prin înscrierea documentului de achiziție online, pe site-ul CampaniaLG.ro