fbpx
More
    spot_img
    spot_img

    Huawei a prezentat șapte noi dispozitive ce întregesc ecosistemul de produse pe piața din România

    Publicat în:

    Huawei Consumer Business Group a găzduit astăzi evenimentul local Huawei Together 2020, în cadrul căruia compania a anunțat disponibilitatea pe piața din România a șapte noi produse Huawei Seamless AI Life ce îmbogățesc ecosistemul 1+4+N pentru toate scenariile. Noile produse dezvăluite în cadrul conferinței acoperă toate categoriile disponibile în portofoliu. Astfel, noile dispozitive care vin să îmbunătățească viața consumatorilor sunt smartphone-ul HUAWEI P smart 2021, laptop-urile HUAWEI Matebook X și HUAWEI MateBook 14, căștile HUAWEI FreeBuds Pro, tableta HUAWEI MatePad T 10 și dispozitivele purtabile HUAWEI WATCH FIT și HUAWEI WATCH GT 2 Pro.

     

    O parte dintre cele șapte dispozitive sunt deja disponibile pe piața locală, în timp ce altele urmează să fie disponibile pentru achiziționare începând cu jumătatea lunii octombrie. Astfel, smartphone-ul HUAWEI P smart 2021 va fi disponibil cu o ofertă specială de lansare pentru primii 1.000 de cumpărători, începând cu data de 9 octombrie. Aceștia vor beneficia de o reducere de 200 lei la prețul recomandat de 1.299 lei și de un  HUAWEI WATCH FIT cadou. În același timp, noile laptop-uri vor putea fi achiziționate începând cu jumătatea lunii octombrie, HUAWEI MateBook X la un preț recomandat de de 7.499 lei, în timp ce modelul HUAWEI MateBook 14 va fi disponibil începând de la 3.899 lei, preț recomandat.

    Tableta HUAWEI MatePad T 10s este deja disponibilă local, la prețul recomandat de 899 lei, în timp ce modelul HUAWEI MatePad T 10 va putea fi achiziționat la prețul de 699 lei începând cu jumătatea lunii octombrie.

    Smartwatch-ul de fitness HUAWEI WATCH FIT este deja disponibil local, la prețul de 499 lei, în oferta specială de lansare până pe 2 octombrie, alături de smartwatch-ul vârf de gamă HUAWEI WATCH GT 2 Pro, ce poate fi achiziționat la prețul de 1.499 lei, alături de un cântar Smart Scale cadou, până pe 13 octombrie.

    „Ne bucurăm să anunțăm lansarea celor noi șapte produse dotate cu specificații de ultimă oră și pe piața din România. O experiență plăcută de utilizare este întotdeauna bazată pe inovație, astfel că ne străduim permanent să aducem în fața iubitorilor de tehnologie dispozitive cât mai performante, care să răspundă cât mai bine nevoilor lor. Noile dispozitive acoperă toate categoriile disponibile în portofoliul companiei, oferind un update consistent la nivel de ecosistem, consolidând prezența brandului în România și subliniind încă o dată angajamentul echipei locale de a oferi acces rapid consumatorilor români la produse Huawei recent lansate la nivel global.”, a completat Whisky Wangwei, Country Manager, Huawei Consumer Business Group România.

    Cu această ocazie, Huawei și-a reafirmat și angajamentul față de strategia Seamless AI Life pentru toate scenariile și colaborarea cu parteneri pentru alimentarea ecosistemului 1+4+N. Produsele lansate astăzi sunt concepute pentru o experiență conectată mai unitară în viața de zi cu zi, de la locul de muncă, sănătate și fitness, până la divertisment audio, reconfirmând, astfel, misiunea Huawei de a construi o lume mai conectată.

     

    HUAWEI P smart 2021: Mai multe experiențe cu o cameră foto cu rezoluție mare AI Quad

    Smartphone-ul HUAWEI P smart 2021 este special conceput pentru a răspunde diverselor cerințe ale tinerilor consumatori, fiind un mix reușit între design modern și tehnologii de ultimă oră. HUAWEI P smart 2021 va fi disponibil în trei culori atrăgătoare: Crush Green, Blush Gold și Midnight Black.

    Echipat cu un ecran Full HD de 6.67 inci, noul smartphone HUAWEI oferă o experiență de vizionare captivantă, fără margini. HUAWEI P smart 2021 asigură calitatea unui vârf de gamă, garantează o durată de viață excelentă a bateriei, precum și o cameră inteligentă, care le permite utilizatorilor să se bucure de fiecare moment al vieții și să îl surprindă așa cum se cuvine.

    Ilustrând expertiza Huawei în categoria smartphone pentru tinerii consumatori, noul HUAWEI P smart 2021 oferă performanță și o durata lungă de viață a bateriei, alături de o bună calitate a fotografiilor surprinse. Datorită unei camere principale de 48MP, HUAWEI P smart 2021 permite obținerea unor imagini de înaltă calitate, iar senzorul de 1/2 inci ajută la obținerea unui zgomot redus și a unei calități mai bune a imaginii.

     

    HUAWEI P smart 2021 asigură, de asemenea, capacități de fotografiere în timpul nopții, datorită performanței ridicate de sensibilitate și a tehnologiei AI. Datorită funcției de reducere a zgomotului pe mai multe cadre, utilizatorii vor putea surprinde fotografii clare, chiar și în medii întunecate.

     

    Mai mult, HUAWEI P smart 2021 este echipat cu o cameră selfie de 8MP cu o funcție de înfrumusețare AI, permițându-le utilizatorilor să se bucure, fără efort, de fotografii reușite. HUAWEI P smart 2021 este, de asemenea, echipat cu un obiectiv Ultra-Wide de 120°, pentru a oferi un câmp vizual mai larg. Astfel, utilizatorii vor putea surprinde selfie-uri de grup sau fotografii cu peisajele preferate în timp ce călătoresc, bucurându-se, în același timp, de design-ul elegant al noului smartphone HUAWEI.

     

    HUAWEI MateBook X & HUAWEI MateBook 14: productivitate mobilă redefinită

    Cel mai recent laptop vârf de gamă de la Huawei, HUAWEI MateBook X, combină designul emblematic al seriei vârf de gamă și tehnologia inovatoare cu un design ușor, îmbunătățit, și funcții inteligente. Cu o greutate de doar 1 kg, notebook-ul ușor măsoară doar 13,6 mm în cea mai groasă porțiune a sa și este mai mic decât o bucată de hârtie A4, astfel încât utilizatorii să-l poată strecura cu ușurință într-un rucsac și să-l poarte cu ei oriunde merg.

    Noul HUAWEI MateBook X este primul notebook cu afișaj FullView 3K Infinite[3], realizat cu un design fără rame ce oferă o experiență de vizionare captivantă și o calitate uimitoare a imaginii. Afișajul este și multitouch cu suport pentru gesturi, cum ar fi Fingers Gesture Screenshot, care permite utilizatorilor să facă rapid o captură de ecran glisând în jos pe ecran cu trei degete, la fel de ușor ca pe un smartphone.

    Alimentat de un procesor Intel® Core™ de a 10-a generație, noul notebook vârf de gamă oferă performanțele necesare pentru sarcinile zilnice. Touchpad-ul este cu 26% mai mare comparativ cu generația anterioară pentru o utilizare mai ușoară, iar acum oferă HUAWEI Free Touch pentru feedback tactil complet. Noua tastatură full-size de tip scissor switch dispune de distanță între taste de 1,3 mm pentru o experiență plăcută de tastare și vine cu două tweetere și woofere care formează un sistem de sunet cu patru difuzoare, pentru sunet surround captivant, chiar în fața utilizatorului.

    Bazată pe tehnologia distribuită Huawei, tehnologia îmbunătățită Multi-screen Collaboration adaugă și mai multă versatilitate notebook-ului HUAWEI MateBook X, permițând utilizatorilor să acceseze mai ușor capabilitățile mai multor dispozitive simultan. Accesarea funcției este mai ușoară ca niciodată datorită etichetei Huawei Share itegrate acum în touchpad-ul îmbunătățit. Utilizatorii pot controla computerul și un smartphone asociat pe un singur ecran, pot efectua apeluri video sau audio pe notebook, transfera fișiere între dispozitive sau chiar edita fișiere salvate pe smartphone folosind direct computerul. Utilizatorii de smartphone-uri Huawei pot profita și de Instant Hotspot pentru a-și conecta notebook-ul la Internet prin tethering.

    HUAWEI MateBook X este, de asemenea, primul notebook Huawei care suportă Wi-Fi 6, oferind o viteză de transfer de date de trei ori mai mare decât Wi-Fi 5, pentru o conectivitate mai rapidă și o productivitate sporită.

    În timpul lansării virtuale, Huawei a dezvăluit și HUAWEI MateBook 14, benchmark-ul laptopurilor de înaltă performanță din era productivității mobile 3.0. Dispunând de un design extrem de portabil și de performanțe puternice, HUAWEI MateBook 14 integrează procesorul AMD Ryzen 4000 H Series, cu ventilatoare HUAWEI Shark Fin care oferă performanțe termice superioare chiar și în condiții de lucru intens. Laptopul prezintă și un afișaj HUAWEI FullView 2K  și suportă funcții inteligente cum ar fi Multi-screen Collaboration, pentru a-i ajuta pe consumatori să fie productivi și în mișcare.

     

    HUAWEI FreeBuds Pro: ANC și sunet captivant

    HUAWEI FreeBuds Pro sunt primele căști wireless stereo (TWS) din lume care suportă anularea dinamică inteligentă a zgomotului. Dispunând de o soluție integrată hardware și software, noile căști TWS identifică în mod inteligent tipul de zgomot ambiental în funcție de împrejurimile imediate ale utilizatorului și comută între trei profiluri – General, Cosy și Ultimate – pentru a oferi performanțe optime de anulare a zgomotului.

     

    În plus, HUAWEI FreeBuds Pro oferă cele mai bune performanțe de anulare a zgomotului de până acum pe un produs audio Huawei, cu un rating de anulare a zgomotului lider în industrie, de 40 dB. Conexiunea duală cu sistemele inteligente Android, iOS și Windows înseamnă că utilizatorii pot comuta fără probleme între dispozitive, fără a fi legați de un singur brand, iar noul control gestual le permite acestora să preia cu ușurință controlul căștilor prin efectuarea unei glisări sau a unei ciupituri pe tija cubică a căștii.

     

    HUAWEI MatePad T 10 și HUAWEI MatePad T 10s: Dispozitive ideale pentru învățare, productivitate și divertisment

    Compania a prezentat astăzi tableta HUAWEI MatePad T 10, o nouă tabletă entry-level care se alătură seriei HUAWEI MatePad T. Cu un afișaj de 9.7 inci și capacități audio puternice, HUAWEI MatePad T 10 oferă o experiență multimedia captivantă pentru consumatorii de toate vârstele.

    Concepută pentru a oferi un grad ridicat de portabilitate și performanță utilizatorilor, cea mai recentă tabletă Huawei include un procesor octa-core puternic și o baterie rezistentă într-un corp subțire și ergonomic, pentru ca utilizatorii să se poată bucura de activitățile preferate de divertisment de oriunde. HUAWEI MatePad T 10 este echipat cu sistemul de operare EMUI 10.1, astfel că oferă o suită extinsă de funcții inteligente și family-friendly, care îmbunătățesc experiența utilizatorului, inclusiv modul de protecție a ochilor, transformându-l într-o alegere excelentă pentru întreaga familie.

    HUAWEI MatePad T 10s este o altă tabletă prezentată în cadrul evenimentului de astăzi, ușoară și puternică, de 10.1 inci, care oferă capacități multimedia de ultimă oră. Afișajul Full HD cu ecranul HUAWEI ClariVu Display Enhancement Technology permite o claritate incredibilă a culorilor, funcționând alături de un sistem audio puternic cu două difuzoare pentru a oferi o experiență captivantă, indiferent dacă tableta este utilizată pentru vizionarea unor filme sau pentru jocuri.

    Procesorul Kirin 710A încorporat în tabletă oferă performanțe puternice și o gamă de funcții inteligente și family-friendly, datorită EMUI 10.1. Tableta multimedia are un design minimalist și ergonomic, fiind disponibilă în culoarea Deepsea Blue.

    Concepută pentru a oferi o experiență distractivă utilizatorilor de toate vârstele, HUAWEI MatePad T 10s include și Kids Corner, spațiul virtual care oferă un mediu sigur pentru copii. Opțiunile de control parental încorporate le permit părinților să stabilească cu ușurință limitele de utilizare și să controleze conținutul și aplicațiile disponibile pentru accesul copiilor.

     

    HUAWEI WATCH GT 2 Pro & HUAWEI WATCH FIT: funcții profesionale și practice pentru utilizare zilnică

    Huawei continuă să extindă familia HUAWEI WATCH cu noi produse inovatoare cu funcții științifice, pentru ca utilizatorii să se mențină în formă și sănătoși.

    Noul smartwatch vârf de gamă HUAWEI WATCH GT 2 Pro se lansează cu un design solid cu materiale premium, cristal de ceas de safir, carcasă din titan și ceramică prietenoasă cu pielea pe partea din spate, care se îmbină cu o altă sticlă de safir neagră pentru a spori precizia monitorizării și confortul la purtare. În plus, HUAWEI WATCH GT 2 Pro suportă și aplicații, pentru a le oferi utilizatorilor un mijloc confortabil de a obține și mai multe funcții. Huawei intenționează să sporească în continuare experiența inteligentă a ofertei.

    Lansat alături de HUAWEI WATCH GT 2 Pro, HUAWEI WATCH FIT este primul smartwatch sport de la Huawei care prezintă un cadran dreptunghiular rotunjit. Smartwatch-ul dispune de un ecran AMOLED uimitor de 1,64 inci, capabil să afișeze mai mult conținut și să ofere o experiență de interacțiune mai bună.

     

    Cu o greutate de 34 g, HUAWEI WATCH FIT este la fel de ușor ca o brățară sport. Ceasul dispune de o tehnologie HUAWEI TruSeen  4.0 recent actualizată, care folosește algoritmul de rețea neuronală AI multi-senzor de la Huawei și componente PPG avansate, pentru a oferi o monitorizare a inimii mai precisă întreaga zi și pentru a urmări schimbările referitoare la  oxigenul din sânge, somn și stres.

    Ne găsiți și pe Google News

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    spot_img

    Alte articole

    spot_img