Canon anunţă astăzi lansarea EOS R6 Mark II, cel mai rapid şi avansat aparat mirrorless full-frame de până acum, care extinde inovatorul Sistem EOS R şi oferă 40cps, performanță AF incredibilă în lumină redusă şi filmare 6K RAW / 4K UHD, totul în jurul monturii RF.
Fiind cel mai nou model din gamă pentru creatorii de conţinut hibrid, EOS R6 Mark II foloseşte avantajele unice ale monturii RF şi redefineşte standardele setate de EOS R6. Modelul asigură un nou nivel atât pentru fotografiere, cât şi pentru filmare, oferind performanţă de excepţie, viteză incredibilă, stabilitate şi funcţii cinematografice profesionale.
Claritate de neegalat
Folosind acelaşi procesor DIGIC X ca modelele EOS R5, EOS R6 şi renumitul EOS-1D X Mark III, împreună cu noul senzor CMOS de 24.2 megapixeli, EOS R6 Mark II oferă funcţia Dual Pixel CMOS AF II pentru viteză şi fiabilitate fără precedent.
EOS R6 Mark II poate urmări subiectele menţinându-le focalizate în timp ce acestea se deplasează. Folosind inteligenţă artificială cu tehnologie deep learning îmbunătăţită, acesta recunoaşte persoane, vehicule – care acum includ aeronave şi trenuri – şi animale, inclusiv cai şi zebre.
Tipul de subiect care să fie detectat poate fi ales din meniu sau folosind noua opţiune Auto, în funcţie de contextul în care este folosit aparatul foto. Cu ajutorul funcţiei avansate de urmărire a ochilor, utilizatorii pot alege care ochi (stângul sau dreptul) să aibă prioritate la focalizare, iar când ochii nu pot fi detectaţi, EOS R6 Mark II focalizează automat pe faţa subiectului. Chiar dacă o persoană se întoarce cu spatele pentru un moment, capul acesteia continuă să fie urmărit, iar în cazul în care capul nu este vizibil, aparatul urmăreşte corpul.
EOS R6 Mark II foloseşte cel mai performant şi eficient stabilizator de imagine IS, care poate ajunge până la 8-stops. Folosind IS combinat, optic atat din obiectiv cat şi cel încorporat, aparatul poate înregistra din mână folosind expuneri lungi, cu claritate şi precizie deosebite. De asemenea, fotografii pot surprinde mediul ambiant indiferent de condiţii, obţinând focalizare şi imagini stabile chiar şi la un nivel al luminii de -6,5EV şi pot fotografia cu ISO de până la 102.400.
Viteză de generaţie următoare pentru Sistemul EOS R
Stabilind noi recorduri de viteză, EOS R6 Mark II este în prezent cel mai rapid echipament Canon EOS. Acesta poate înregistra în rafală cu până la 40cps- cu posibilitatea de 20cps şi 5cps cu obturatorul electronic – şi până la 12cps cu obturatorul mecanic, surprinzând momente trecătoare abia perceptibile de către ochiul uman. În comparaţie cu EOS R6, noul senzor reduce rolling shutter, permiţând utilizarea obturatorului electronic pentru a surprinde obiectele care se mişcă rapid.
În plus, EOS R6 Mark II ţine pasul cu nevoile utilizatorilor, înregistrând acţiunea înainte de a începe fotografierea, cu preînregistrare de ½ secunde în modul rafală RAW, un avantaj important la fotografierea unor subiecte impredictibile, precum jucători de tenis sau copii mici. Modul rafală RAW poate înregistra continuu la 30cps până la 191 de cadre, înregistrând fiecare imagine într-un singur fişier CR3, totul cu urmărire AF. Utilizatorii pot extrage imagini individuale din aceste înregistrări folosind programul software Canon Digital Photo Professional sau folosind aparatul foto şi pot salva imaginile ca fişiere individuale JPEG, HEIF sau RAW.
Funcţii video avansate pentru creatorii de conţinut hibrid
Folosind întreaga lăţime a senzorului, EOS R6 Mark II este singurul aparat foto din clasa lui care poate înregistra 4K 60p UHD, folosind simultan focalizare Dual Pixel CMOS AF II. Toate înregistrările 4K sunt obţinute prin supraeşantionare din informaţia 6K de pe senzor, pentru imagini de calitate excepţională. Pentru cineaştii independenţi care îşi doresc performanţe deosebite, EOS R6 Mark II transmite 6K RAW prin ieşirea HDMI, pentru înregistrare pe un dispozitiv Atomos Ninja V+ în ProRes RAW. Astfel se obţin şi mai multe detalii, cu posibilitatea de a regla parametri precum nivelul de alb în post-producţie. Creatorii de conţinut pot activa modul de preînregistrare de 3 sau 5 secunde. În acest mod, filmul este înregistrat continuu de camera aflată în standby, cu posibilitatea de a surprinde acţiunea chiar şi înainte de a apăsa butonul de înregistrare.
Ideal pentru momente sau scene de neratat sau impredictibile.
EOS R6 Mark II are un design îmbunătăţit la interior şi poate înregistra pentru perioade mai mari de timp, peste 40 de minute de înregistrare 4K 60p supraeşantionată sau până la 6 ore la 4K 30p- fiind eliminată limitarea anterioară de 29 de minute şi 59 de secunde – în funcţie de temperatura ambientală, de spaţiul de pe cardul de memorie şi de uzura bateriei. În timpul filmărilor, funcţia False colour (Culoare falsă) poate fi folosită ca reper pentru a regla expunerea, fiind deosebit de utilă în condiţii în care pot apărea zone supraexpuse.
Cu suport HDR via PQ şi setări gamma Canon Log 3, creatorii de conţinut pot realiza filmări incredibile, cu imagini fidele şi pot găsi numeroase moduri de exprimare creativă, astfel încât privitorii să simtă că fac parte din poveste. Când este folosit cu obiective compatibile, EOS R6 Mark II utilizează corecţia variaţiei distanţei focale, odată cu variatia distantei de focalizare (focus breathing), oferind un aspect cinematografic.
Conectare inteligentă pentru livrarea conţinutului
Cu Bluetooth v.5 şi Wi-Fi (5GHz) actualizate, EOS R6 Mark II poate fi conectat foarte uşor la un smartphone şi la reţele care permit partajarea fişierelor la viteză mare şi transferul FTP/FTPS/SFTP, facilitând editarea şi partajarea de oriunde. De asemenea, acest aparat foto poate fi controlat de la distanţă folosind aplicaţiile Camera Connect şi EOS Utility, poate fi conectat la un calculator sau Mac sau la un smartphone prin Wi-Fi sau USB-C de mare viteză.
Pentru fotografii semiprofesionişti şi pentru creatorii de conţinut, livrarea conţinutului a ajuns la fel de importantă ca realizarea fotografiilor şi filmărilor, iar EOS R6 Mark II va putea realiza transferul automat al fişierelor cu imagini de pe aparat pe platforma cloud image.canon pentru a putea partaja şi imprima imaginile cu uşurinţă.
EOS R6 Mark II poate fi folosit ca webcam pe Mac şi calculatoare care folosesc aplicaţii de video-call precum Skype, Zoom şi Teams, fără a fi nevoie de instalarea unui software suplimentar. Posibilitatea plug-and-play este oferită de driverele standard USB Video Class (UVC) şi USB Audio Class (UAC) care sunt incluse în sistemele de operare Windows şi MacOS. Modelul oferă o calitate a imaginii mai bună în comparaţie cu camerele web standard folosite pe calculatoare, ideal pentru apeluri video cu imagine de calitate.
Creativitate extinsă
Utilizatorii echipamentelor din sistemele EOS şi EOS R vor controla cu uşurinţă modelul EOS R6 Mark II, fiind familiarizaţi cu comenzile şi ergonomia excelentă specifice acestor sisteme. Oferind o patină multifuncţională cu interfaţă de generaţie viitoare, EOS R6 Mark II permite utilizarea unei game noi de accesorii, inclusiv a noului bliţ SPEEDLITE EL-5. Aceste accesorii pot fi folosite fără cabluri suplimentare, iar în unele cazuri, fără baterii. Carcasa oferă durabilitatea caracteristică produselor Canon, asigurând rezistenţă la intemperii.
Vizorul electronic de înaltă rezoluţie, cu 3,69M de puncte, asigură vedere clară la filmare sau fotografiere, având o rată de refresh de 120cps. În plus, EOS R6 Mark II a preluat de la EOS R3 funcţia de asistare la vizualizare care asigură afişarea în culori naturale şi redă detaliile din zonele cu umbră şi cu lumină foarte puternică, oferind vizibilitate bună în zonele întunecate şi cu gradaţii. EOS R6 Mark II este compatibil cu aceiaşi acumulatori LP-E6 şi acelaşi grip ca modelul EOS R6, dar durata de viaţă a bateriei a fost îmbunătăţită cu aproximativ 50% la utilizarea cu ecranul LCD.
Aplicaţia Canon Camera Connect
Odată cu lansarea EOS R6 Mark II, Canon anunţă şi o actualizare a aplicaţiei Camera Connect care oferă un aspect nou, dar şi conectivitate îmbunătăţită şi o experienţă de utilizare mai bună. Prin actualizarea la v.3, aplicaţia devine un portal central care permite utilizatorilor să acceseze alte software-uri şi servicii Canon, precum aplicaţii de imprimare sau serviciul de cloud image.canon. Din aplicaţie, utilizatorii Canon pot conecta aparatul foto la smartphone sau la tabletă şi o pot folosi pentru control de la distanţă, pentru a retuşa imaginile, pentru a le descărca sau partaja de oriunde sau pentru a descărca actualizări de firmware pentru aparatul foto.
Canon lansează astăzi şi obiectivul telefoto fix RF 135mm F1.8L IS USM, ideal pentru realizarea portretelor în condiţii de lumină redusă, precum şi SPEEDLITE EL-5, un bliţ Speedlite de înaltă performanţă care poate fi folosit la numeroase fotografia de evenimente si nunţi.