Marvel vs. Capcom este un titlu foarte cunoscut în lumea jocurilor de tip fighting, primul titlu fiind lansat în anul 1996 având numele de X-Men vs Street Fighter continunând mai apoi cu Marvel Super Heroes vs. Street Fighter și ajungându-se la numele de Marvel vs Capcom. Iar colecția recent lansată poartă numele de Marvel vs. Capcom Fighting Collection și aduce la un loc șapte titluri din aceasta serie ce oferă un plus de nostalgie.
Colecție include șase titluri de tip fighting cât și un titlu care nu ne așteptam să îl vedem și este vorba de un beat-em up cu, cunoscutul The Punisher ce este o pauză de la luptele date în celalte șase jocuri disponibile și este primul titlu realizat în parteneriatul dintre Capcom și Marvel.
Astfel cele șase jocuri de tip fighting disponibile sunt:
- X-Men: Children of the Atom (1994)
- Marvel Super Heroes (1995)
- X-Men vs. Street Fighter (1996)
- Marvel Super Heroes vs. Street Fighter (1997)
- Marvel vs. Capcom: Clash of Super Heroes (1998)
- Marvel vs. Capcom 2: New Age of Heroes (2000)
Pe lângă varianta Offline de joc disponibilă există și un mod Online de joc ce este îmbunătăți și adus la zi pentru o experiență cursivă.
Gameplay-ul este neschimbat și vei avea parte de lupte interesante unde skilul este esențial cât și rapiditatea de a apăsa pe butoane.
Fiecare titlu disponibil dintre cele șapte vin în două variante de joc precum varianta în Engleză cât și Japoneză, ce-a din urmă vine cu o serie de schimbări la nivel de gameplay cât și de personaje exclusive precum Norimaro din Marvel Super Heroes vs. Street Fighte, dar și anumite replici exclusive pentru această variantă.
Grafica oferă o nostalgie aparte
Fiecare titlu își păstrează grafica specifică și nu vine cu modificări vizuale, dar ai câteva filtre și opțiuni ale rezoluției ce nu vor schimba mai deloc jocul. Este plăcut să revezi aceste titluri în toată splendoarea lor pe un ecran imens.
Modul Multiplayer o surpriză plăcută
Acest mod este bine venit și reușete să fie unul chiar foarte bine implementat în care te poți lupat cu adversari de pe tot globul. Am jucat o serie de meciuri și pot spune că timpul de răspuns al combo-urilor și fiecare mișcare încercată a fost precisă și mă așteptam să dea câteva bătăi de cap.
Marvel vs. Capcom Fighting Collection o colecție solidă
Îmi aduc foarte vag aminte de aceste titluri pe care le-am jucat cândva în copilărie pe acele „casete galbene” și eram foarte fascinat de super eroii Marvel și faptul că se luptau cu Street Fighter. A fost o plăcere să le rejoc și să pot vedea că versiunile în japoneză oferă câteva mici diferențe.
Faptul că oferă și The Punisher este un plus și după ce te plictisești de clasicele lupte, poți lua o pauză și a încerca un beat em up distractiv.
Jocul este disponibil în varianta digitală pentru Nintendo Switch, PC prin intermediul Steam, PlayStation 4 iar varianta de Xbox este progrmată pentru anul 2025. Dacă vrei să achiziționezi varianta fizică a jocului se poate face începând cu 22 noiembrie pentru Nintendo Switch și PlayStation 4.
Copia de review a fost oferită de către CD Media distribuitorul ce aduce oficial acest titlu în România.