Zalando, una dintre cele mai importante platforme online europene de fashion și lifestyle, cu peste 51 de milioane de clienți în 25 de țări, a împlinit un an de la intrarea pe piața din România. În acest timp, compania a continuat să investească din punct de vedere al tehnologiei și inovației pe piața locală, în demersul prin care urmărește să devină un punct de referință pentru românii interesați de tendințele fashion și inspirație în această zonă.
Ce le place clienților români?
În România, consumatorii au experiență în ceea ce privește cumpărăturile online de fashion și apreciază un magazin cu ofertă variată, unde pot găsi tot ceea ce caută. Piața de fashion din România se dezvoltă rapid, iar românii sunt dispuși să aloce bani achiziției de articole de acest fel, optând tot mai des pentru cumpărături online, pentru că este o alternativă convenabilă și rapidă la retailul tradițional.
Zalando le oferă clienților români o selecție foarte variată, cu circa 1.800 de branduri disponibile în magazinul online, cele mai populare trei categorii fiind streetwear, premium și îmbrăcăminte pentru copii. La o analiză mai atentă a preferințelor clienților români, în gama pentru femei, sneakerșii, gecile de iarnă și tricourile au fost cele mai populare articole pe Zalando, Nike, Bershka și Guess fiind cele mai cumpărate branduri în această categorie. În gama pentru bărbați, gecile, sneakerșii și blugii au fost cele mai comandate produse, Nike, Jordan și Pier One, una dintre brandurile proprii Zalando, fiind cele mai des achiziționate. În categoria accesoriilor, rucsacurile, căciulile și mănușile au fost foarte căutate anul trecut.
Clienții zalando.ro au acces la o gamă relevantă la nivel local și foarte variată, cu branduri de la premium la accesibile, și de la foarte comercial la produse de nișă. Clienții români apreciază și selecția de designer exclusivă, Zalando fiind singura platformă de e-commerce care oferă, de exemplu, brandurile Vivienne Westwood și Next în România.
Brandurile premium precum Tommy Hilfiger, Guess, Calvin Klein și Karl Lagerfeld sunt, de asemenea, foarte căutate de clienții români, numărându-se adesea printre numele cele mai bine vândute. Anul trecut, Zalando a adăugat în portofoliu și brandul local Ioana Ciolacu. Pe de altă parte, românii sunt sensibili la preț și interesați de oferte, în special în contextul inflație actuale.
Gama Zalando pentru copii a avut și ea mare succes în România, cu Nike Sportswear, Jordan și Next în top trei branduri pentru această categorie. Costumele sport de culoare neagră Nike Performance sunt foarte căutate de părinții care doresc haine sport confortabile pentru cei mici, românii apreciind însă și noile articole speciale Zalando pentru copii, cu personajele favorite Frozen, Mickey Mouse sau Marvel.
Daniel Rogiński, Director General pentru România și regiunea CEE, Zalando, comentează:
„Suntem foarte mulțumiți de evoluția Zalando în primul nostru an în România. Piața de fashion locală este în continuă creștere, cu o valoare totală estimată la peste 15 miliarde de euro, așadar avem o oportunitate unică să ne atingem obiectivul de a fi The Starting Point for Fashion (un punct de referință în domeniu) în România. Suntem convinși că putem realiza acest lucru, pentru că oferim o experiență completă în procesul de cumpărare. De când s-a lansat, Zalando a devenit o destinație pentru românii când vine vorba de fashion, oferindu-le o mulțime de oportunități de a-și exprima stilurile individuale”.
În 2023, Zalando va continua să le ofere românilor cea mai relevantă experiență fashion
Fiind o platformă de fashion și lifestyle cu multiple categorii și colecții, Zalando își va continua demersurile prin care urmărește să ofere o experiență fashion relevantă din punct de vedere al brandurilor locale și internaționale, dar și al serviciilor accesibile și de înaltă calitate.
„În ultimul an, am urmărit să le punem la dispoziție clienților români o gamă extinsă de produse și o experiență de cumpărături de înaltă calitate. Obiectivul nostru este să continuăm să creștem și vom face acest lucru oferindu-le clienților noștri cea mai variată gamă de pe piață și colaborând cu brandurile favorite ale românilor”, adaugă Daniel Rogiński, Director General pentru România și regiunea CEE.
Pentru a consolida relația cu clienții săi, Zalando investește în furnizarea de tehnologie proprie scalabilă de înalt nivel, punând la dispoziție consumatorilor români o experiență de cumpărături personalizată. Recent, Zalando a lansat un proiect pilot pentru o cabină de probă virtuală, ce le permite clienților din cele 25 de piețe să-și găsească mărimea potrivită. Prin intermediul acestei cabine de probă virtuale, clienții pot crea un avatar 3D pornind de la caracteristici precum înălțimea, greutatea și genul.
Pentru o gamă selectată de blugi – una dintre cele mai dificile categorii în ceea ce privește găsirea mărimii potrivite, din cauza lipsei mărimilor standard – clienții pot folosi avatarul creat pentru a vedea cum le-ar veni diferite mărimi de la diferite branduri, cu ajutorul unei reprezentări grafice care indică zonele în care hainele sunt strâmte sau largi. Acesta este doar un prim pas, Zalando urmând să lanseze o aplicație pentru determinarea mărimilor, ce va duce consilierea în această zonă la nivelul următor. Prin simpla realizare a două fotografii, clienții vor putea primi sfaturi privind mărimea bazate pe măsurile lor.