<

Camp Nou este cel mai nou set creat de Grupul LEGO

AcasăLifestyleCamp Nou este cel mai nou set creat de Grupul LEGO

Grupul LEGO a lansat noul set LEGO® Camp Nou – FC Barcelona (10284), un tribut adus celebrului stadion care găzduiește una dintre cele mai galonate echipe din fotbalul internațional și unii dintre cei mai pasionați suporteri ai fotbalului.

 

Fanii FC Barcelona și LEGO pot recrea fidel stadionul Camp Nou în toată gloria sa cu ajutorul modelului detaliat, din 5509 piese, capabil să devină centrul atenției în orice casă.

 

Setul cuprinde o abundență de detalii, incluzând întregul gazon, tribunele, tunelul jucătorilor și chiar și pe antrenorul echipei. Tabela de scor redă o victorie memorabilă a clubului catalan, cu 5 – 0, iar motto-ul FC Barcelona, “Més que un Club” este etalat în tribune.

 

„Camp Nou este unul dintre simbolurile FC Barcelona. Suntem mândri de oportunitatea de a contribui alături de Grupul LEGO la crearea acestui model al stadionului, pe care fanii îl vor putea construi de la 0, și care reprezintă a doua casă pentru Culers – suporterii clubului.”, a declarat Jordi Balsells, Director Barça Licensing & Merchandising.

 

Fanii își pot imagina dimensiunile reale ale stadionului în timp ce construiesc noul set și privesc spre terenul de joc din tunelul jucătorilor, pregătiți să evolueze în fața unei mulțimi de 99,354 de oameni.

Tribunele pot fi împărțite în patru secțiuni care permit o perspectivă largă, care facilitează aprecierea tuturor detaliilor modelului. De asemenea, setul include și intrarea VIP dar și varii abțibilduri și steaguri pentru decorarea stadionului.

 

„Să recreez Camp Nou din cărămizi LEGO a fost o provocare cu adevărat plăcută, de la a aduce tribunele la viață până la a-mi imagina jucătorii pășind prin tunel către teren – aproape că poți simți atmosfera unui meci.”, a menționat Rok Zgalin Kobe, LEGO Set Designer.

 

Fanii LEGO experimentați și fanii FC Barcelona se vor putea bucura de provocarea construirii acestui set de mari dimensiuni, care poate deveni cel mai prețios trofeu al posesorilor. Setul LEGO® Camp Nou – FC Barcelona este disponibil pentru achiziție începând cu luna septembrie în magazinele de retail LEGO și pe www.LEGO.com/fc-barcelona la prețul recomandat de 1,599.99 RON.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SUBIECTE POPULARE

Tech

ARTICOLE RELEVANTE