fbpx
More

    Review – Far Cry 6 revoluția începe acum

    Publicat în:

    Far Cry 6 este unul dintre cele mai așteptate tiluri din acest an dar însă rețeta utilizată de către Ubisoft este aceași de la Far Cry 3 încoace și poate că trebuie puțin reîmprospătată.

    Poveste

    Jocul are loc într-o insulă tropicală intitualtă Yara și pare că se află în Cuba. Aici se află o plantă miraculoasă ce este transformată în Viviro un medicament miraculos ce vindecă diferite boli. Însă cei ce cultivă această plantă primesc un tratament inadecvat din partea conducătorului Anton Castillio.

    Personajul nostru Dani Rojas ( la început avem de ales între un personaj masculin sau feminim însă numele este păstrat pentru ambele alegeri) și încercăm să scăpăm de această insulă și să ne ducem în America. Însă datorită unei întorsături ajungem să facem parte din rezistența respectiv cei ce doresc să dea jos conducerea lui Anton Castillio cu orice preț.

    Însă pe parcursul poveștii vom întâlnii o serie de misiuni secundare și alte elemente destul de repetitive precum cele de tip RPG unde trebuie să atingem un anumit nivel pentru a accesa o zonă de pe harta jocului.  Dar dacă vrei să joci strict povestea jocului poți selecta dificultatea Story.

    Gameplay

    Din acest punct de vedere jocul este plin de acțiune și explozii, dar poți aborda și în modul  stealth. Ceea ce am observat este faptul că AI te ajută la nevoie. Armele din joc pot să fie modificate cu o serie de atachaments ce se realizează cu diferitele resurse dobândite din misiuni sau prin găsirea unor cratere din joc.

    Companionul ce ne ajută în joc poate să fie ales după bunul plac și avem parte de o diversificare în prima parte a jocului vom avea un crocodil iar pe parcurs putem alege din alte animale.

    Grafică

    Din punctul de vedere grafic jocul stă foarte bine, noi am avut la review versiunea de PlayStation 5 și avem parte de 60 FPS și o grafică superbă însă pot să zic că următorul titlu are nevoie de un upgrade major pe partea de engine grafic.

    Însă actorul Giancarlo Esposito arată foarte bine și fiecare expresie a feței este bine realizată.

    Din păcate versiunea de console next gen a jocului nu beneficiează de Ray Tracing însă cel mai probabil nu mai aveam parte de acele 60 FPS..

    Concluzie

    La final Far Cry 6 este un titlu intresant folosind aceași rețetă din vechile titluri cu mici plusuri, oferă ore bune de joc și explorat însă aștept cu nerăbdare să vedem ce vor oferii DLC programate pentru FC 6.

    Ne găsiți și pe Google News

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Alte articole

    Ubisoft revine cu un nou titlu Far Cry și de această dată ne introduce în insula Yara unde trebuie să eliminăn dictatura lui Giancarlo Esposito. Review - Far Cry 6 revoluția începe acum