Review – Resident Evil Requiem două perspective, un nou capitol tensionat pentru serie

Published on:

Verdict

Resident Evil Requiem introduce două perspective distincte, cu Grace și Leon, combinând horror-ul first-person cu acțiunea third-person într-un nou capitol al seriei.
+ Două stiluri de gameplay ce se îmbină perfect
+ Grafica este excelentă
+ Atmosfera

O nouă etapă a francizei survival horror este deschisă de Resident Evil Requiem, titlu care propune o structură narativă cu doi protagoniști și două stiluri de gameplay distincte. Capcom încearcă astfel să împace atât fanii acțiunii intense din Resident Evil 4, cât și pe cei care preferă atmosfera apăsătoare din Resident Evil 7 și Village.

Rezultatul este un joc care alternează ritmul și perspectiva, oferind o experiență variată, dar coerentă, construită în jurul unei povești cu legături directe către evenimentele din universul Resident Evil.

Povestea – legături cu trecutul seriei

Acțiunea din Resident Evil Requiem o introduce pe Grace Ashcroft, analist FBI, fiica lui Alyssa Ashcroft  personaj cunoscut din Resident Evil Outbreak și Outbreak: File 2. Investigația sa asupra unor morți misterioase o conduce către un hotel abandonat, locul unde mama ei și-a pierdut viața cu opt ani în urmă.

În paralel, Leon S. Kennedy, agent DSO și unul dintre supraviețuitorii incidentului din Raccoon City, investighează același tipar de evenimente. Experiența lui Leon contrastează puternic cu vulnerabilitatea lui Grace, iar această diferență este exploatată atât narativ, cât și la nivel de gameplay.

În spatele acestor evenimente se află Victor Gideon, specialist în T-Virus și fost element-cheie în Umbrella Corporation. Conspirația are implicații directe asupra trecutului seriei, iar jocul face eforturi clare pentru a conecta noul capitol cu moștenirea Resident Evil.

Gameplay cu doi protagoniști – două experiențe distincte

Structura lui Resident Evil Requiem alternează între cele două personaje, iar schimbarea nu este doar narativă, ci și de mecanică gameplay-ului

Grace Ashcroft – horror în first-person

Atunci când vom juca cu Grace vom avea parte de o perspectivă first-person, cu accent pe tensiune și aspectul survival horror. Resursele sunt limitate, armele puține, iar accentul cade pe explorare și limitarea. Atmosfera este apropiată de titlurile recente Resident Evil 7 și Village, iar momentele în care avansezi pe coridoare slab iluminate, folosind o simplă brichetă sau lanternă din dotare, reușesc să creeze o stare constantă de anxietate.

Leon S. Kennedy – acțiune în third-person

Cu Leon, jocul adoptă perspectiva third-person, într-un stil familiar fanilor Resident Evil 4 Remake. Ritmul devine mai alert, arsenalul este variat, iar confruntările directe sunt frecvente. Combatul este mult orientat spre acțiune, fără a elimina complet componenta survival.

Interesant este ca jocul îți recomandă să joci Requiem așa cum l-au gândit aceștia , dar dacă dorești poți schimba perspectiva camerei în funcție de cum dorești, astfel Grace poți explora în third-person și cu Leon in first-person.

Inamici și presiune constantă

Pe lângă inamicii clasici, Resident Evil ne vom întâlnii și cu inamici asemănători cu Mr. X sau Nemesis. În zona Rhodes Hill Chronic Care Center, anumiți inamici sun efectiv brute și nu pot fi eliminate atât de ușor sau mai deloc iar fuga este aliatul tău.

Safe Zone-urile și zonele bine iluminate oferă momente scurte de respiro, dar tensiunea rămâne constantă, mai ales în secțiunile cu Grace.

Grafică și performanță – RE Engine evoluează

Resident Evil Requiem este construit pe o versiune îmbunătățită a RE Engine, iar progresul este vizibil. Iluminarea este mai realistă, expresiile faciale sunt detaliate, iar animațiile în special părul și mișcările subtile ale personajelor sau expresiile faciale sunt mult mai bine definite.

Testat pe PlayStation 5 Pro, jocul rulează stabil chiar și în momentele aglomerate din secțiunile cu Leon. Diferența de atmosferă dintre zonele urbane și interioarele claustrofobice este bine realizată vizual.

Sunet și atmosferă

Designul audio este unul dintre cele mai puternice elemente. Sunetele ambientale, pașii, șoaptele sau zgomotele îndepărtate amplifică tensiunea. În special în secțiunile first-person, lipsa vizibilității este compensată de o coloană sonoră care menține jucătorul în stare de alertă.

review

Concluzie

Resident Evil Requiem reușește să combine două direcții majore ale seriei: acțiunea intensă și horror-ul pur. Alternanța dintre Grace și Leon oferă varietate și echilibru, iar conexiunile cu universul clasic sunt bine integrate. Iar dacă ești fan Resident Evil sau joci pentru prima dată acesta serie vei avea parte de o experiență horror bună și plină de acțiune.

Copia de review pentru Resident Evil Requiem a fost oferită de către CD Media, distribuitorul jocului în România și este disponibil pentru PlayStation 5, Xbox Series X|S , PC (Steam , Epic Games Store),Nintendo Switch 2.

Notă

Poveste
Gameplay
Grafica
Sunet

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Resident Evil Requiem introduce două perspective distincte, cu Grace și Leon, combinând horror-ul first-person cu acțiunea third-person într-un nou capitol al seriei.Review - Resident Evil Requiem două perspective, un nou capitol tensionat pentru serie