NVIDIA a lucrat împreună cu creatori cunoscuți de Minecraft pentru a crea noi lumi pentru Minecraft cu RTX pe Windows 10 Beta, de care gamerii de pretutindeni să se bucure. Aceasta este ce-a de-a doua lansare de experiențe Minecraft, iar cele cinci noi lumi sunt disponibile în Minecraft marketplace astăzi!
Noile experiențe Minecraft includ:
- Hilltop Lifestyle RTX de PearlescentMoon – De la creatorul lumii Color, Light and Shadow RTX, Hilltop Lifestyle RTX este un spawn de tip survival aflat într-o nouă hartă care utilizează multe dintre conceptele, avansurile și funcționalitățile demonstrate în showcase-urile ei precedente. În această nouă lume, jucătorii vor putea explora minunata insulă Hilltop Lifestyle și vor învăța să trăiască cu ajutorul roadelor pământului într-un sat inspirat din cele italienești.
- Egg Hunt de Feed The Beast – Undeva în adâncuri, Egg Hunt este un nou mini-joc de sine stătător în care acțiunea se desfășoară într-o peșteră plină de puzzle-uri, capcane, secrete și provocări distractive. Scopul este să găsiți ouăle ascunse pentru a termina cele două moduri de joc în cel mai scurt timp posibil
- Medieval RTX de Aurelien_Sama – Medieval RTX este un spawn de tip survival care pune în evidență un sat medieval idilic aflat la baza unei ruine antice, unde razele soarelui bat liniștite peste sat. Pe măsură ce vine noaptea, iar umbrele devin mai multe, pericolul așteaptă.
- The Dark Village RTX de Wyld – The Dark Village RTX este spawn de tip survival aflat într-un sat abandonat care se află într-o pădure deasă, unde figurine ale celor pierduți se află abandonate de mult. Sub acest sat se află tărâmul ororilor ascunse. Jucătorii vor urma questul, vor rezolva puzzle-uri, vor descoperi secrete și vor experimenta umbre ray-traced pentru a vedea daca își pot păstra cumpătul pe măsură ce ziua trece.
- The Observer RTX de IamSp00n – Clasificat ca o aventură, The Observer RTX este o lume care pornește din adâncuri. Jucătorii explorează împrejurimile, descoperind misterele seifului ascuns în care sunt prinși. Pe drum, aceștia vor descoperi poveștile ținutului pentru a descoperi soarta locuitorilor.
Despre Minecraft cu RTX
Luna trecută, NVIDIA, Microsoft Studios și Mojang au lansat Minecraft cu RTX pentru Windows 10 Bedrock Edition în variantă beta, împreună cu șase experiențe dedicate. Minecraft cu RTX oferă o formă avansată de ray tracing numită path tracing, noi materiale realiste și NVIDIA DLSS 2.0. Aceste tehnologii combinate livrează un nou nivel de calitate grafică în Minecraft, cel mai bine vândut joc video din lume.
Despre Creatori
NVIDIA a lucrat cu creatori de conținut din comunitate pentru a crea experiențe Minecraft. Aceștia sunt:
- PearlescentMoon – Este din Australia și construiește cu pasiune în lumea Minecraft și este un membru mândru al echipei de construții a lui Grian. Ca artist Minecraft, PearlescentMoon a căpătat o serie de fani loiali pentru abilitatea ei de a elabora structuri complexe. Împărtășește toate acestea pe canalul ei de YouTube, PearlescentMoon, care are momentan 90.000 subscribers. De asemenea, ea a creat și Color, Light and Shadow RTX din prima serie de lansări
- Feed The Beast Crew – Feed The Beast este o coleție de moduri pentru popularul Minecraft. Create pentru a îmbunătăți jocul, Feed The Beast oferă o metodă ușoară de a juca Minecraft cu moduri fără să fie nevoie să le instalați manual pe fiecare. Ca urmare a succesului Feed The Beast, aceștia au format o echipă, devenind experți în hărți unice și care prezintă provocări.
- Aurelien_Sama – Este un YouTuber din Belgia, specializat în Minecraft. Aurelien se concentrează pe terraformare și arhitectură care permite un mix între distracție și construcții.
- Wyld – Modder și streamer de Minecraft din Australia, este un fost developer din echipa Feed The Beast și momentan streamer pe Twitch. Este cunoscut pentru seria de moduri Ultra Hard Survival.
- IAmSp00n – Partener și creator de conținut pentru Twitch, a fost implicat în comunitatea de moduri și gaming Minecraft de câțiva ani. Recent, a dezvoltat Spectator Interactive Mode pentru participarea comunității de Minecraft în Streaming.