Electronics Arts Inc. și Juventus, unul dintre cele mai mari și de succes cluburi italiene de fotbal din lume, au anunțat un nou parteneriat, multi-anual, care va readuce Juventus în renumita serie a jocurilor video de fotbal EA SPORTS, începând cu EA SPORTS™ FIFA 23, ce se va lansa pe 30 septembrie.
În urma parteneriatului, EA SPORTS va deveni partenerul exclusiv de Sport Video Gaming al Juventus, incluzând integrarea autentică în cadrul jocului a stadionului Allianz al Juventus, dar și logo-ul echipei și echipamentele. Ambii parteneri sunt, de asemenea, încântați să lucreze într-o serie de inițiative de stil de viață și culturale care aduc noi oportunități în afara fotbalului.
Pe lângă parteneriat, fostul fotbalist Claudio Marchisio va beneficia de un card FUT Hero, iar actualul jucător Dušan Vlahović va fi ambasador al EA SPORTS FIFA 23.
Marchisio este cunoscut pentru parcursul său în academia Juventus în drumul său către a deveni o legendă a clubului și un preferat al fanilor, câștigând numeroase titluri Scudetto, iar acum întărindu-și statutul cu un item Hero în jocul FIFA 23 Ultimate Team (FUT). Cardurile FUT Heroes sunt oferite unora dintre cei mai memorabili jucători sub formă de apreciere ce reprezintă momentele memorabile ce i-au transformat în favoriți ai fanilor.
Dovedind că este unul dintre cei mai buni atacanți din lume, cu un record de goluri remarcant de-a lungul ultimilor doi ani, Vlahović devine ambasador pentru prima dată, alăturându-se tabloului de jucători remarcabili ai EA SPORTS.
“Suntem încântați să întărim devotamentul nostru față de fotbalul italian prin acest parteneriat exclusiv cu Juventus”, spune David Jackson, VP of brand, EA SPORTS FIFA. “Acest club fenomenal înseamnă enorm, atât pentru noi, cât și pentru fanii noștri, și va facilita EA SPORTS în a continua să livreze cea mai autentică și cuprinzătoare experiență a fotbalului interactiv posibilă în FIFA 23 și mai departe.”
“Suntem mândri să ne întoarcem alături de EA SPORTS,” a spus Giorgio Ricci, Juventus Chief Revenue Officer. “Parteneriatul cu EA SPORTS este mai mult decât un parteneriat tradițional, suntem împreună în proiectul comun de a privi către viitor, de a le vorbi noilor generații, de a urma noile trenduri, cultură urbană și lifestyle. Am ales EA SPORTS pentru a face un pas înainte deoarece este un partener care ne împărtășește viziunea și ambiția. Suntem încântați să parcurgem acest drum alături de un brand ce se remarcă prin originalitate, unicitate și inovație, asemenea Juventus.”
Realizată de EA SPORTS de 30 de ani, franciza FIFA oferă autenticitate fără egal, permițând jucătorilor să preia conducerea celor mai mari ligi, cluburi și să coordoneze jucători în lumea fotbalului, totul fiind realizat cu un gameplay și realism de ultimă generație.
Fanii vor putea să experimenteze introducerea Juventus în ecosistemul EA SPORTS FIFA, incluzând FIFA Mobile și FIFA Online.
La începutul lunii iulie, Electronic Arts a anunțat detalii despre EA SPORTS FIFA 23, care va fi disponibil în toată lumea începând cu 30 septembrie si va beneficia de actualizări ale tehnologiei de joc inovatoare next-gen HyperMotion2, care îmbunătățește fiecare moment pe teren, și multe altele.
Cu 300 de parteneri individuali licențiați, oferind jucătorilor acces la peste 19.000 de sportivi din 700 de echipe, pe 100 de stadioane și peste 30 de ligi din întreaga lume, FIFA 23 este locul în care poți juca în competiții emblematice precum UEFA Champions League, UEFA Europa League, noua UEFA Europa Conference League, Premier League, Bundesliga, LaLiga Santander, CONMEBOL Libertadores, CONMEBOL Sudamericana și acum ca Juventus în Serie A.