fbpx
More

    ASUS anuță laptopul de gaming TUF Dash F15

    Publicat în:

    ASUS a lansat noul laptop TUF Dash F15, un super dispozitiv de gaming cu ecran de 15 inchi, ce reprezintă o direcție spre portabilitate, greutate mai redusă și o abordare mai deschisă pentru seria TUF Gaming. 

    Conceput pentru a le oferi mai multor gameri capacitatea de a juca, de a lucra și de a rămâne productivi de oriunde, acesta folosește procesoare de ultimă generație, ce urcă în gamă până la un Intel Tiger Lake Core i7-11375H din generația a 11-a și grafica GeForce RTX 3070.

    Experiența utilizării este îmbunătățită cu funcții de ultimă generație, care nu sunt de obicei întâlnite în această categorie de prețuri, precum un ecran de jocuri de nivel esports, cu o rată de reîmprospătare de până la 240Hz, un port Thunderbolt 4 și tehnologia AI de anulare a zgomotului pe două căi. Jucătorii pot fi productivi mai mult timp atunci când sunt în deplasare, mulțumită unei baterii mari care asigură până la 16,6 ore de redare video și încărcării prin Type-C, care prelungește durata de viață a bateriei dintr-o varietate de adaptoare de alimentare. TUF Dash F15 include toate aceste caracteristici într-o carcasă elegantă, fără a sacrifica rezistența de nivel militar a seriei TUF Gaming.

    “Suntem încântați să vedem seria TUF Gaming A15 drept cea mai bine vândută serie de laptopuri de gaming de anul trecut. Feedback-ul primit de la utilizatori este pozitiv și este uimitor să avem o distribuție de până la 70% între TUF Gaming și restul portofoliului nostru de gaming. În 2021, am decis să le facem pe ambele: să păstrăm cel mai bine vândut model în plan, îmbunătățind specificațiile cu cel mai recent procesor din seria AMD Ryzen 9 5000 și să continuăm prin adăugarea unui nou model subțire de 15,6 inci – TUF Gaming Dash. Acesta are un design elegant și minimalist, precum seria noastră Zephyrus, oferind performanțele avansate ale celor mai recente procesoare Intel 11 Gen H și a acceleratoarelor ce urcă în gamă până la seria NVIDIA 3000. O altă veste importantă este încărcarea Type-C. Este pentru prima dată când laptopurile de gaming cu raport bun preț/performanță primesc această caracteristică extraordinară, precum modelele noastre Zephyrus și Strix. Credem că toate aceste progrese vor aduce segmentul preț/performanță la un nou nivel și este minunat că ASUS e primul care o face”, a declarat Benjamin Yeh, Director General PC & Gaming al ASUS East EMEA.

    Subțire și stilat

    Noul Dash F15 este mai ușor și mai subțire decât laptopurile standard TUF Gaming, având doar 19,9 mm grosime și o greutate de 2 kg, în timp ce îndeplinește în continuare standardele militare MIL-STD-810H. Acesta a fost testat riguros pentru a rezista în orice mediu, de la medii extreme și vibrații ambientale, până la lovituri accidentale și împingeri, făcându-l un dispozitiv fiabil de luat în deplasare. Reprezentând o direcție nouă pentru TUF Gaming, Dash F15 a fost conceput cu un design și exterior ce inspiră fluiditate. Opțiunile de culoare White Moonlight și Eclipse Grey sunt profesionale și discrete, accentuate de iluminarea albastră de pe tastatură. Logo-ul TUF reîmprospătat are un aspect modern care evocă forța seriei, în timp ce literele subțiri de pe capac subliniază noua direcție de design.

    Cel mai rapid laptop Tiger Lake

    Cu cel mai recent procesor Intel Core i7-11375H din generația a 11-a, utilizatorii pot face mai mult decât să se joace. Dash F15 este cel mai rapid laptop bazat pe Tiger Lake, în acest moment, accelerând totul: de la jocuri și streaming la sarcini de lucru intensive, cum ar fi compilarea de cod. Procesorul are o viteză uimitoare de 5 GHz, aproape atingând frecvența celor mai rapide procesoare desktop, dar la o putere mult mai mică: până la 35 W putere susținută atunci când GPU-ul este activ și 64 W când CPU-ul lucrează singur.

    Intel împărtășește viziunea ROG pentru laptopurile de gaming ultra-subțiri, care le permit utilizatorilor să lucreze și să se joace în mult mai multe locuri. TUF Dash este rezultatul unei colaborări strânse, cu performanțe reglate fin, care îi permit procesorului să-și atingă potențialul maxim și, de asemenea, să susțină viteza înaltă în timpul jocurilor. Spațiul pentru până la 32 GB de memorie DDR4-3200 înseamnă că există suficientă memorie RAM pentru multitasking productiv și crearea de conținut. Totul se încarcă la viteze mari datorită unui SSD PCI Express care face ca sistemele de operare să răspundă mai rapid. Până la 1 TB de spațiu de stocare este dedicat unei colecții masive de jocuri, în timp ce un slot SSD facilitează adăugarea de capacitate suplimentară pentru fișiere multimedia și multe altele.

    Dash F15 are un design ușor de upgradat, slotul SO-DIMM și ambele sloturi M.2 fiind în spatele panoului inferior, menținut în poziție cu șuruburi Philips standard. Un șurub special cu ridicare împinge colțul inferior departe de carcasă, astfel încât să fie ușor să deschideți rapid capacul. Cârligele din jur, care țin marginile prinse, sunt mai mici și mai puternice decât soluțiile convenționale, ceea ce ușurează ridicarea panoul fără a zgâria carcasa și fără a apela la uneltele speciale.

    Susținut de Ampere

    Puterea grafică este asigurată de acceleratoare grafice ce urcă în gamă până la GeForce RTX 3070 cu până la 1390MHz la 80W și ROG Boost, permițându-i să depășească un framerate masiv în ultimele jocuri blockbuster și titluri populare de esports.

    Construit pe cea mai recentă arhitectură NVIDIA Ampere, acest nou accelerator combină nucleele tradiționale de procesare CUDA cu nucleele Tensor RT de generația a doua și a treia pentru a accelera trasarea razelor și inteligența artificială. Această combinație de nuclee permite iluminarea și efectele realiste în joc și, de asemenea, accelerează alte sarcini intensive, cum ar fi învățarea profundă AI.

    Un accelerator video puternic oferă un framerate de trei cifre în jocurile populare, dar un ecran rapid este esențial pentru a obține efectul complet. Un panou de gaming cu o rată de reîmprospătare de până la 240Hz le oferă jucătorilor același avantaj pe care îl au profesioniștii din esports, cu un timp de răspuns de 3 ms, care reduce neclaritatea mișcării pentru a face mai precisă urmărirea rapidă a țintelor. Această opțiune de ecran de nivel IPS acoperă 100% din spectrul sRGB, cel mai utilizat spațiu de culoare, permițându-le utilizatorilor să joace, să creeze și să facă mai multe lucruri în culori realiste.

    Alte configurații ale modelului Dash F15 au un ecran de 144Hz, care oferă în continuare o viteză de joc competitivă, mai mult decât dublul ratei de refresh a ecranelor convenționale pentru laptopuri. Panoul său menține intensitatea culorilor și contrastul de-a lungul unghiurilor largi de vizualizare, astfel încât să vă puteți așeza în lateral în timp ce rulați jocuri sau transmiteți videoclipuri împreună cu prietenii.

    Suportul Adaptive-Sync, pentru toate opțiunile de ecran, permite un joc ultra-fluid prin sincronizarea ratei de refresh cu rata de generare a cadrelor, reducând latențele, minimizând tremuratul și ruperea cadrelor. Ecranul este încadrat de rame super înguste de 6,2 mm care reduc la minimum elementele ce distrag atenția de la acțiune. Rama subțire micșorează amprenta șasiului, făcând laptopul mai compact.

    Putere portabilă

    Lucrul în deplasare este mai flexibil, cu o autonomie amplă a bateriei. O autonomie de până la 16,6 ore de redare video continuă înseamnă că jucătorii pot transmite în flux sau se pot ocupa de alte sarcini fără să se conecteze la o priză. Când este necesară o reîncărcare completă, noua tehnologie de încărcare rapidă aduce bateria de la 0% la 50% în mai puțin de 30 de minute. Autonomia bateriei poate fi extinsă și mai mult cu suportul pentru încărcarea prin Type-C, care poate completa o încărcare de la adaptoarele de alimentare compatibile.

    Sunt acceptate adaptoare Type-C de până la 100W, ceea ce înseamnă că utilizatorii pot călători mai ușor și pot rezerva adaptorul standard pentru jocuri sau alte sarcini intensive, care necesită performanță maximă. Portul Tip C funcționează cu Thunderbolt 4 și USB4, deci se conectează la ultima generație de dispozitive premium. Thunderbolt 4 le permite utilizatorilor să conecteze o stație de andocare pentru o configurare desktop sau să conecteze un GPU extern pentru a spori performanța jocurilor și puterea grafică generală în funcție de cerințe. Dash F15 este, de asemenea, echipat cu o mare varietate de porturi suplimentare pentru a menține flexibilitatea în orice situație.

    Trei porturi USB 3.2 de tip A fac loc perifericelor uzuale, cum ar fi un gamepad, mouse și stocarea externă. HDMI 2.0b poate fi conectat la o gamă largă de ecrane cu rezoluții de până la 4K. Portul Tip C se dublează ca ieșire DisplayPort 1.4, simplificând conectarea unui afișaj secundar. Conectarea la Internet este ușoară cu modulul ultra-rapid Intel Wi-Fi 6 Gig + (802.11ax). Este greu de învins comoditatea rețelelor wireless, însă conexiunile prin cablu au o latență mai mică pentru jocurile multiplayer, astfel încât a fost inclusă conexiunea Gigabit Ethernet.

    Sistem de răcire cuprinzător

    Răcirea avansată îi permite modelului Dash F15 să accepte procesoarele din gama superioară într-o formă foarte subțire. Un distribuitor și cinci conducte de căldură din cupru transmit energia termică de la CPU, GPU, VRAM și VRM în patru radiatoare, fiecare dotat cu lamele subțiri care maximizează suprafața pentru disiparea căldurii și minimizează rezistența la fluxul de aer.

    Ventilatoarele duale canalizează aerul prin patru prize, care elimină căldura mai repede, cu mai puțin zgomot decât modelele obișnuite cu design ultra-subțire. Ventilatoarele n-Blade sunt special construite pentru a sufla mai mult aer. Acestea sunt fabricate dintr-un polimer special din cristale lichide, care creează suficient spațiu pentru a acomoda 83 de lamele pe ventilator și asigură faptul că fiecare lamă este suficient de solidă pentru a rezista la rotații ridicate. O astfel de densitate ridicată a lamelelor înseamnă că fiecare ventilator poate absorbi și sufla mai mult aer pe fiecare rotație, răcind componentele mai rapid. Cu tehnologia 0dB, ventilatoarele se opresc complet atunci când temperaturile CPU și GPU sunt scăzute în modul de operare Silențios. Acest lucru face ca răcirea să fie cu adevărat silențioasă în sarcinile de lucru ușoare.

    Modulul de răcire cu auto-curățare menține stabilitatea și performanța pe termen lung prin prevenirea acumulărilor pe componentele critice, cum ar fi palele ventilatorului și lamelele radiatorului. Tunelurile anti-praf regândite sunt mai scurte pentru a crea mai mult spațiu pentru fluxul de aer în jurul ventilatorului, în timp ce redirecționează în continuare particulele departe de hardware-ul sensibil. Utilizatorii pot prelua reglajul fin al modelului Dash F15 cu profiluri de scenariu, care pot fi setate pentru a comuta perfect între trei moduri de operare care amestecă diferite profiluri de răcire și performanță.

    Modul Turbo oferă performanțe maxime și viteze ridicate ale ventilatorului pentru sarcinile intensive, în timp ce modul Performanță optimizează viteza și acustica pentru cea mai bună experiență de joc. Modul Silențios reduce puterea și zgomotul pentru sarcini mai ușoare, cum ar fi navigarea pe web și streaming-ul video. Profilurile de scenariu pot fi setate să se declanșeze automat atunci când lansați anumite aplicații și jocuri și pot modifica, de asemenea, setările de sistem suplimentare, cum ar fi profilul de afișare și comportamentul tastei Windows.

    Sunet premium

    Dash F15 este completat cu o gamă de caracteristici premium care îmbunătățesc experiența de zi cu zi a utilizatorului pentru gaming, divertisment și multe altele.

    Discuțiile vocale au claritate de cristal, datorită noii tehnologii bidirecționale de anulare AI a zgomotului. Această tehnologie avansată elimină o gamă largă de zgomote de fundal atât de la intrarea cât și de la ieșirea audio, ceea ce înseamnă că atât vocea utilizatorului, cât și comunicările recepționate sunt fără zgomote. Acesta acceptă orice dispozitiv de intrare, iar setările de anulare a zgomotului pot fi aplicate și ajustate pentru anumite aplicații, astfel încât sunetele nedorite pot fi filtrate din software-ul de chat vocal fără a afecta în mod negativ aplicațiile audio sau muzicale ale jocului. Mai mult, această tehnologie funcționează pe procesor, permițând acceleratorului video să își concentreze toate resursele pe maximizarea performanței jocurilor.

    Un nou design de tastatură, silențios, păstrează zgomotul sub 30 dB. Comenzile pot fi introduse liber și discret, indiferent de locul în care utilizatorii vor să joace. Designul său, în stil desktop, este optimizat pentru jocuri, cu patru taste rapide care permit accesul rapid la caracteristici esențiale precum volumul, funcția Mute, microfon și Armoury Crate. Tastele funcționale sunt separate în grupurile obișnuite pentru a face comenzile rapide mai intuitive, în timp ce tastele direcționale sunt izolate pentru o navigare fără efort. Comutatoarele discrete ale tastaturii au o cursă de 1,7 mm, ceea ce face tastarea mai confortabilă.

    Divertismentul este mai captivant cu tehnologia DTS:X Ultra, care aduce sunetul surround virtual cu 7.1 canale pe căștile stereo sau pe boxe. Utilizatorii pot alege între presetările propuse pentru jocuri, filme și sport sau pot încerca să își personalizeze sunetul cu egalizatorul încorporat.

    Specificații TUF Dash F15

     

    ProcesorIntel Core i7-11375H Tiger Lake 11th Gen
    Intel Core i7-11370H Tiger Lake 11th Gen
    Intel Core i5-11300H Tiger Lake 11th Gen
    GraficăNVIDIA GeForce RTX 3070, 8 GB GDDR6 VRAM
    NVIDIA GeForce RTX 3060, 6 GB GDDR6 VRAM
    Sistem de operareWindows 10 Home
    Windows 10 Pro
    Ecran15,6 inchi FHD (1920 x 1080), panou de nivel IPS, 240 Hz / 3 ms, 100% sRGB, Adaptive-Sync
    15,6 inchi FHD (1920 x 1080), 144 Hz
    15,6 inchi FHD (1920 x 1080), 60 Hz
    MemoriePână la 16GB DDR4 3200MHz integrată, plus un slot SODIMM cu suport până la 32 GB
    StocareSlot SSD 2 x M.2 (NVMe PCIe), PCIe 3.0 x4 512 GB / 1 TB
    TastaturăTastatură Chiclet iluminată, 4 taste rapide, cursă de 1,7 mm
    AudioDouă difuzoare, DTSX: Ultra
    Anulare AI a zgomotului pe 2 căi
    Wi-Fi / BluetoothWi-Fi 6 (802.11ax)
    Bluetooth 5.1
    Porturi I/O1 x Thunderbolt 4 (Suport USB4.0, Display port 1.4a, PD3.0)
    3 x USB 3.2 Gen1 (Type-A)
    1 x HDMI 2.0
    1 x 3,5 mm conector audio
    1 x Kensington lock
    1 x RJ45
    Baterie76 Wh
    SursăAdaptor 200 W
    Suport pentru încărcarea 100W PD
    Dimensiuni360 x 252 x 19,9 mm
    Greutate2 kg

    Ne găsiți și pe Google News

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Alte articole