fbpx
More

    Ziua pământului se sărbătorește cu un nou documentar la National Geographic Wild

    Publicat în:

    Produs de regizorul James Cameron, laureat al premiului Oscar și explorator al National Geographic, și narat de actrița Natalie Portman, laureată a premiului Oscar, documentarul Secretele Elefanților are premiera, la National Geographic Wild, de Ziua Pământului, sâmbătă, 22 aprilie, la ora 19:00.

     

    National Geographic și National Geographic Wild găzduiesc pe parcursul întregii zile de 22 aprilie un bloc de programe dedicate Planetei Pământ, oferind o varietate de conținut tematic ce abordează perspective unice despre subiecte importante legate de mediu. Telespectatorii vor avea ocazia să vadă viața pe Pământ dintr-o perspectivă diferită, vor afla mai multe despre conceptul de economie circulară, vor urmări problemele de mediu ale unuia dintre cele mai emblematice orașe din lume, Veneția, și multe altele. Maratonul de programe de Ziua Pământului nu numai va îmbogăți cunoștințele telespectatorilor, dar îi va inspira să acționeze și să aibă un impact pozitiv asupra mediului.

     

    Secretele Elefanților face parte din premiata franciză de istorie naturală Secretele

    Ce include documentare despre diferite specii, prezentate în fiecare an cu ocazia Zilei Pământului. Noul documentar poartă telespectatorii în întreaga lume – de la savanele din Africa la peisajele urbane din Asia – pentru a descoperi gândirea strategică, emoțiile complexe și limbajul sofisticat al elefanților, care modelează o cultură unică și dinamică. Narat de actrița Natalie Portman, laureată a premiului Oscar, și având-o ca protagonistă pe renumita exploratoare National Geographic și expertă în elefanți, Dr. Paula Kahumbu, serialul în patru părți nu numai că dezvăluie viețile extraordinare ale diferitelor familii de elefanți, dar evidențiază, de asemenea, cât de asemănători sunt aceștia cu noi. Pentru realizarea acestei mini serii, au fost utilizate cele mai recente descoperiri științifice și o tehnologie de filmare inedită pentru a dezvălui lumea secretă a elefanților. Acest serial va schimba cu siguranță pentru totdeauna tot ceea ce credeați că știți despre elefanți.

     

    Având ca principală activitate să prezinte povesti de istorie naturală și să inspire o conexiune mai profundă cu lumea în care trăim, National Geographic și National Geographic Wild vor gazdui o varietate de programe dedicate Zilei Pământului. Iată câteva dintre ele:

     

    O PLANETĂ STRANIE la 9:00 pe National Geographic

    Povestea extraordinară a Pământului și de ce este special și plin de viață într-o arenă cosmică în mare parte necunoscută, dar dură; astronauții spun povestea Pământului dintr-o perspectivă unică.

     

    CUM SALVĂM VENEȚIA la 12:00 pe National Geographic

    Documentarul urmărește problemele de mediu cu care se confruntă unul dintre cele mai emblematice orașe din lume, Veneția. Distribuit pe 118 insule mici, acesta pare să zacă în mijlocul lagunei sale ca o frumusețe adormită într-o eternitate magnifică și nemișcată. Dar, din când în când, somnul său este tulburat de incursiunile mării. Acestea devin din ce în ce mai frecvente și mai violente din cauza fenomenului încălzirii globale și a schimbărilor climatice. Să fie oare acestea primele semnale ale unei crize ecologice care va afecta întreaga planetă? Astăzi, orașul este un fel de laborator în aer liber, unde cei mai mari experți și cele mai avansate tehnologii s-au grăbit să înțeleagă ce greșeli am făcut și ce mai putem face pentru a salva acest oraș simbol.

     

    CLIMATUL SCHIMBĂRII la 16:00 pe National Geographic

    Această serie în trei părți abordează subiectul economiei circulare. Aceasta a devenit un cuvânt la modă în zilele noastre, dar principiile sale se bazează pe adevărate perle de înțelepciune. Circularitatea constă în a produce și a consuma astfel încât să creăm cât mai puține deșeuri posibil. Acolo unde există deșeuri, acestea devin o nouă resursă. În cele din urmă, circularitatea, sau zero deșeuri, va avea un efect semnificativ în ceea ce privește schimbările climatice. Cu toate acestea, economia circulară este mai mult decât un concept de mediu. Este vorba, de asemenea, despre economie.

     

    PLOAIA: POVESTEA NESPUSĂ LA 19:00 pe National Geographic

    Viața pe Pământ nu ar fi posibilă fără ploaie. Deși apa acoperă cea mai mare parte a pământului, 97% din aceasta este apă de mare. Ploaia susține viața pe uscat prin furnizarea de apă fără sare pe care o putem bea. Încă din antichitate, ploaia sau lipsa acesteia a modelat și distrus civilizații, iar acum schimbările climatice modifică tiparele precipitațiilor cu efecte devastatoare.  Fiecare documentar din cele 3 cu durata de o oră abordează o altă temă:
    Partea 1: Să înțelegem ploaia: știința ploii și predicția precipitațiilor

    Partea 2: Impactul ploii: evoluția relației noastre culturale cu ploaia

    Partea 3: Valoarea ploii: lipsa apei dulci la nivel mondial și soluții viitoare

     

    O PLANETĂ OSTILĂ la 9:00 pe National Geographic Wild

    Planeta ostilă atrage atenția asupra unor relatări extraordinare despre animale care s-au adaptat la cele mai crude obstacole ale evoluției. Găzduit de supraviețuitorul și aventurierul Bear Grylls, O planetă ostilă se concentrează asupra celor mai extreme medii din lume pentru a dezvălui poveștile epice de supraviețuire ale regnului animal pe această planetă în schimbare rapidă și în continuă evoluție.

    Ne găsiți și pe Google News

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Alte articole