Vești grozave pentru fanii filmelor de groază! Urmează acele zile din an când poți purta costumul de Batman fără ca cineva să te oprească sau să fie mirat de cum arăți. Se apropie Halloween, cel mai bun moment să țipi sau să râzi zgomotos fără ca cineva din sala de cinema să fie deranjat.
Fie că preferi povești clasice cu fantome sau cu personaje înfricoșătoare, thrillere psihologice sau supranaturale, Cinema City a selectat 11 producții pentru a marca Halloween-ul, în programul special din 31 octombrie și 1 noiembrie, cu bilete la prețuri șoc, de doar 16.9 lei.
Terrifier 3, Venom: Ultimul dans, Zâmbește 2, The Silent Hour: Martor fără glas, Noapte de coșmar, Longlegs: Colecționarul de suflete, Nu vorbi de rău, Nu-mi da drumul și Alien: Romulus sunt filmele pe care iubitorii filmelor de groază le pot alege din oferta de Halloween. Acestora li se adaugă două titluri pentru cei mici, care sunt invitați la aventuri animate sau fantastice, cu 200% Lup sau Școala animalelor magice.
Terrifier 3 – Ești pregătit pentru filmul horror viral care a șocat o lume întreagă? Cel de-al treilea slasher movie din serie, regizat tot de Damien Leone, continuă epopea de spaimă cu antagonistul nemilos, clovnul Art. Acesta atacă de obicei în preajma Halloween-ului, dar de data aceasta a decis să aştepte până la Crăciun pentru a-şi dezlănţui teroarea.
Venom: Ultimul dans – Ultimul capitol dedicat personajului Marvel, în interpretarea lui Tom Hardy, se anunță a fi un final captivant al seriei, aducând o combinație de dramă intensă, acțiune explozivă și mult suspans.
Noapte de coșmar – un inedit film horror complex cărui nu-i lipsesc elementele de groază, haos, adrenalină și multe necunoscute, filmat dintr-un singur cadru timp de 5 zile. Filmul urmărește un tânăr care, dupa ce ia în mașină o femeie rănită, devine martorul unor evenimente inexplicabile. Curând începe să se întrebe dacă totul este halucinație sau o realitate cumplită.
Zâmbește 2 – continunând succesul primului film cu același titlu din 2022, sequel-ul SMILE 2 reia povestea de la ultima întâlnire cu entitatea care se joacă cu mintea celui pe care îl posedă. Filmul duce spaima la o scară mai largă, spectatorii urmărind cum este torturată cu diverse jocuri psihologice, personajul interpretat de Naomi Scott.
The Silent Hour: Martor fără glas – un thriller polițist palpitant ce pune în mijlocul acțiunii un detectiv forțat să confrunte o echipă de polițiști corupți, care încearcă să elimine un martor surdo-mut al unei crime. Cu interpretarea lui Joel Kinnaman, vor fi multe momente de suspans ce-ți vor face inima să pulseze mai tare.
Nu-mi da drumul – un horror inteligent construit, despre o luptă crâncenă de supraviețuire și care vine cu o ipoteză atroce: cum ar reacționa un spirit demonic, atunci când după ani de groază, un copil îi pune la îndoială existența?
Nu vorbi de rău – thrillerul psihologic cu James McAvoy protagonist, pare o poveste simplă la suprafață, dar devine extrem de complexă în profunzime, pe măsura vizionării. Filmul explorează cele mai mari frici ale unei familii prinsă în mijlocul pustiului, alături de niste străini teribili.
Longlegs: Colecționarul de suflete – filmul polițist horror, care va rămâne în memoria celor care îl văd, pentru interpretarea înspăimântătoare a lui Nicolas Cage, în rolul unui criminal în serie. Printre alte ingrediente ale unui horror autentic, se remarcă indicii oculte, mister și un agent FBI cu propriile traume.
Alien: Romulus – un film SF horror, în regia lui Fede Alvarez, care fidelizează moștenirea Alien, filmul Romulus te trimite pe o nouă stație unde teroarea se dezălnțuie și care-ți amintește că în spațiu nimeni nu-ți aude strigătele de ajutor.
Cei mici sunt așteptați și ei să se distreze la filme cu umor și magie:
200% lup – Nu avem vârcolaci, dar avem lupi simpatici într-o poveste animată, amuzantă și emoționantă, despre descoperirea de sine și puterea prieteniei.
Școala animalelor magice – de Halloween credem în vrăjitorie, cea inocentă, pentru copii! Alege filmul dedicat tuturor copiilor care s-au simțit vreodată diferiți și familiilor care cred că magia poate ajuta la depășirea situațiilor dificile.
Cinema City este cel mai mare operator de cinematografe din România – compania are multiplexuri în 21 de orașe din țară: București, Arad, Bacău, Baia Mare, Brașov, Buzău, Cluj, Constanța, Deva, Drobeta Turnu Severin, Galați, Iași, Piatra Neamț, Ploiești, Pitești, Suceava, Târgu Jiu, Târgu Mureș, Timișoara și Râmnicu Vâlcea. În total, Cinema City România operează 28 de multiplexuri, având 255 de săli și 45.498 de locuri.
[…] Teroare în cinema: o groază de filme pentru fanii Halloween […]