fbpx
More

    Soțul meu musulman, documentarul românesc Max Original, are premiera la TIFF

    Publicat în:

    Daniel, un bărbat care s-a convertit la Islam, se căsătorește cu Liz, o tânără care locuiește în același oraș cu el, în Cluj-Napoca. În drumul lor către fericire și liniște sufletească, cei doi trebuie să își găsească din nou credința în sine și în celălalt, în ciuda tuturor prejudecăților pe care le întâmpină. Soțul meu musulman (My Muslim Husband), noul documentar Max Original de producție locală, va avea premiera mondială vineri, 16 iunie, la Transilvania International Film Festival (TIFF), în Cluj-Napoca.

    Suntem mereu în căutarea poveștilor locale, pe care să le spunem mai departe unui public larg, iar Soțul meu musulman este un exemplu perfect. Liz și Daniel își documentează viața în timp ce au diverse piedici, pornind de la familie și până la prejudecăți, religie și diferențe culturale. Documentarul aduce o imagine intimă a relației lor și a modului în care încearcă să depășească acești factori externi, în lupta pentru iubirea lor. Suntem încântați că putem vorbi despre povești locale, cu relevanță locală și de-abia așteptăm să lansăm documentarul Soțul meu musulman în această toamnă, pe HBO Max.”, spune Hanka Kastelicova, VP and Executive Producer Documentaries la Warner Bros. Discovery.

    Soțul meu musulman – Povestea

    Daniel, un tânăr care s-a convertit la Islam atunci când avea 20 de ani, se căsătorește cu Liz, o femeie independentă și cu o personalitate puternică.

    Așteptările lor sunt mari. Daniel se așteaptă ca Liz să-i accepte religia, iar Liz are încredere că el o va proteja și o va sprijini și va fi în orice situație alături de ea. Curând după nuntă, aceste certitudini pe care le au se lovesc de prejudecățile proprii și externe.

    Blocați într-o lume confuză, Daniel și Liz trebuie să lupte unul pentru celălalt, pentru relația lor, chiar dacă asta înseamnă să lase deoparte unele lucruri pe care le făceau înainte sau chiar anumiți oameni din viețile lor.

    Filmul este construit din fragmente video filmate pe parcursul primilor șase ani ai relației noastre și documentează provocările pe care le-am întâmpinat. Pentru noi, a fost o călătorie către maturitate, o punte între două lumi care nu știu prea multe una despre cealaltă. Este un mod prin care am încercat să explic anumite decizii pe care le-am luat. Dacă aș avea un mesaj pentru cei care vor urmări documentarul, ar fi să încerce întotdeauna să îi înțeleagă pe cei din jurul lor și să le ofere sprijin atunci când au nevoie.”, spune Daniel Bărnuți.

    Fiecare poveste de dragoste are momente minunate și momente grele. Din momentul în care ne-am cunoscut și până astăzi, iubirea noastră a trecut prin multe provocări. A trebuit să învățăm cum să ne obișnuim cu diferențele dintre noi, cu personalitățile noastre, credințele, cum să devenim cu adevărat parteneri și să ne sprijinim reciproc indiferent de problemele cu care ne confruntăm. A fost un drum lung, în care am documentat unele dintre cele mai intime momente, de la discuții serioase la momente în care țipam unul la celălalt. Sper că povestea noastră va putea să dărâme anumite bariere și mituri.”, spune Liz Bărnuți.

    Soțul meu musulman este un documentar Max Original. A fost produs in 2023 de Two Doc, HBO Max și Avanpost, iar Daniel și Liz Bărnuți sunt co-producători. A fost filmat în România, Arabia Saudită, Iordan și Qatar.

    Soțul meu musulman va avea premiera pe HBO Max în această toamnă.

    Ne găsiți și pe Google News

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Alte articole