fbpx
More

    SkyShowtime prezintă abonamentul premium ce oferă conținut 4K UHD

    Publicat în:

    SkyShowtime a anunțat astăzi lansarea noului său plan de abonament Premium, care va fi disponibil alături de abonamentele Standard cu reclame și Standard (denumit anterior Standard Plus). SkyShowtime Premium va fi disponibil simultan, din 29 octombrie, pe toate cele peste 20 de piețe ale sale, inclusiv Albania, Andorra, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Cehia, Croația, Danemarca, Finlanda, Kosovo, Macedonia de Nord, Muntenegru, Norvegia, Țările de Jos, Polonia, Portugalia, România, Serbia, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia și Ungaria.

     

    Abonamentul Premium nu conține reclame și include toate blockbusterele SkyShowtime de la Hollywood, seriale noi și în exclusivitate, precum și programe originale locale la un preț avantajos. Completat cu un serviciu îmbunătățit, abonamentul Premium ridică ștacheta, oferindu-le membrilor săi o experiență de vizionare superioară.

     

    Având acces până la cinci dispozitive simultan, întreaga familie poate acum să vizioneze emisiunile și filmele preferate, fără întreruperi. În plus, membrii Premium pot alege până la 100* de titluri pentru vizionare offline, ceea ce le asigură accesul la divertisment de calitate, în orice moment.

    L-R: Cole Hauser as Rip Wheeler and Kelly Reilly as Beth Dutton on episode 513 of Paramount Network’s Yellowstone

    Abonamentul SkyShowtime Premium invită publicul la o vizionare High-Quality, cu ajutorul unei selecții tot mai ample de titluri SkyShowtime populare, disponibile pentru prima dată în 4K UHD.

     

    Monty Sarhan, CEO-ul SkyShowtime a declarat

    „De la bun început, SkyShowtime și-a luat angajamentul de a le oferi consumatorilor opțiuni variate și de a livra super divertisment la un preț avantajos. Ne îndeplinim această promisiune, mai întâi cu abonamentul nostru Standard cu reclame, iar acum cu introducerea noului nostru plan Premium, care le oferă clienților toată gama preferată de divertisment SkyShowtime, dar cu funcții suplimentare, inclusiv mai multe vizualizări simultane, mai multe descărcări și o selecție tot mai mare de conținut 4K UHD. SkyShowtime a fost prima platformă care a oferit un plan susținut de reclame pe aceste piețe și, cu abonamentul nostru Premium, continuăm să fim lideri: suntem primul serviciu de streaming care oferă toate cele trei tipuri de abonamente – Standard cu reclame, Standard și Premium – cu acoperire în aceste piețe.”

     

    Portofoliul SkyShowtime de programe noi, originale și în exclusivitate care va apărea pe ecrane în lunile următoare include: A Quiet Place Day OneLandman (Omul petrolului)Lioness (S2), Mamen Mayo, SchmeichelŚleboda, The Agency, The DarknessThe Day of the Jackal (Ziua șacalului)The Gall Guy și Yellowstone (S5 Part B).

    Sylvester Stallone as Dwight „The General” Manfredi of the Paramount+ original series TULSA KING. Photo Cr: Brian Douglas/Paramount+. © 2024 Viacom International Inc. All Rights Reserved.

    Dispunând de mii de ore de divertisment de calitate pentru întreaga familie, abonații SkyShowtime au acces la seriale noi și în exclusivitate, producții originale, filme premiate, conținut pentru copii și familie și o selecție de titluri emblematice și de serii complete de la Universal Pictures, Paramount Pictures, Nickelodeon, DreamWorks Animation, Paramount+, SHOWTIME®, Sky Studios și Peacock – toate difuzate într-un singur loc.

     

    Abonamentele SkyShowtime – Standard cu reclame, Standard și Premium – vor fi disponibile direct pentru clienți prin intermediul aplicației SkyShowtime pe Apple iOS, tvOS, dispozitive Android, Android TV, Google Chromecast, LG TV, televizoare smart Samsung, prin anumiți parteneri de distribuție de pe piețele sale și prin intermediul site-ului www.skyshowtime.com.

     

    Ne găsiți și pe Google News

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Alte articole