fbpx
More

    „Război Civil” iminent la cinema din 12 aprilie

    Publicat în:

    Cum arată o societate învrăjbită din cauza diferențelor de opinie? Ce se întâmplă atunci când democrația este greșit înțeleasă? Și cum poate țara tuturor posibilităților să devină un loc imposibil? Tabloul decadent al unui viitor alternativ al Americii este conturat în filmul „Război Civil” din 12 aprilie, în premieră doar la cinema.

    O cursă plină de adrenalină cu Kirsten Dunst în rolul unei apreciate jurnaliste de război, „Război Civil” prezintă dezechilibrul țării marcate de conflictele civile care au împărțit societatea în mai multe facțiuni. Forțele Vestice, o alianță armată a mai multor state care se opun guvernului federal, sunt foarte aproape de a prelua puterea prin lovitură de stat. În speranța obținerii unui ultim interviu cu președintele (Nick Offerman), jurnalista (Dunst) pornește spre Casa Albă împreună cu o caravană restrânsă de ziariști, unii mai experimentați, alții la început de carieră. În călătoria lor de-a lungul țării, aceștia se confruntă cu situații din ce în ce mai periculoase, prin care Lee și-ar fi dorit să nu mai treacă niciodată.

    „Pentru mine, filmul pare o fabulă, genul acela de avertisment despre ce se poate întâmpla rău atunci când oamenii nu comunică între ei… atunci când nimeni nu vrea să asculte, când presă este redusă la tăcere, când pierdem din vedere scopul comun”, povestește actrița Kristen Dunst.

    Regizat de Alex Garland cu scopul de a transmite un puternic mesaj anti-război, filmul are premiera pe marile ecrane din țară din 12 aprilie, iar biletele pot fi achiziționate online de pe cinemagia.ro sau direct de la casele de bilete din cinematografe.

    Premiera cinematografică a filmului „Război Civil” se bucură de sprijinul rețelei de televiziune AMC care are cele mai premiate și de succes seriale-dramă ale deceniului, cu producții de pionierat, populare și de calitate.

    Un film distribuit la cinema de Vertical Entertainment.

    Ne găsiți și pe Google News

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Alte articole